Subiect
Proiect
5619 articole — pagina 6 din 57
Executivul a adoptat un proiect prin care BNR devine autoritatea competentă în domeniul securitizării, pentru pentru entităţile aflate sub supravegherea sau monitorizarea sa
Proiectul de Lege introduce prevederi exprese care să asigure asumarea de către Banca Naţională a României (BNR) a calităţii de autoritate competentă la nivel naţional, în domeniul securitizării, pentru entităţile aflate sub supravegherea/monitorizarea sa, în aplicarea Regulamentului (UE) 2017/2.402

O agenţie imobiliară fondată în România a vândut în doi ani peste 1.000 de proprietăţi în Dubai: ”Tendinţa clienţilor din prezent este spre a cumpăra proprietăţi din stadiul de proiect”
”De mai bine de doi ani reprezentăm cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Dubai, Damac fiind cel mai prestigios şi mai apreciat la nivel internaţional. În toată această perioadă am pus accentul pe calitatea proiectelor şi pe siguranţa pe care le-o oferim clienţilor care se află în căutarea unei l

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului anunţă semnarea Acordului de Mediu pentru proiectul “Reabilitarea liniei de cale ferată Focşani-Roman” / Proiectul traversează 29 de unităţi administrativ-teritoriale din trei judeţe
Potrivit ANPM, proiectul de “Reabilitare a liniei de cale ferată Focşani-Roman” a primit Acordul de Mediu. Proiectul parcurge porţiuni din judeţele Vrancea, Bacău şi Neamţ, iar Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. este titular. Investiţia vizează cinci sectoare de pe traseul liniei de cale f

Comisia Europeană alocă aproape 600 de milioane euro pentru proiecte de infrastructuri energetice ce contribuie la decarbonizare şi la securitatea aprovizionării
Potrivit comunicatului de presă al Executivului europena, fondurile au fost alocate mai multor proiecte legate de dioxidul de carbon (CO2), printre care: o sumă maximă de 189 de milioane euro pentru D’Artagnan, o platformă de export de CO2 din portul Dunkerque din Franţa, 157 de milioane euro pentru
Ivan: Finanţăm cu peste 180 milioane de lei, implementarea tehnologiilor de ultimă generaţie în proiecte pentru dezvoltarea industrială, spaţiul extraatmosferic, apărarea naţională, afacerile interne şi agricultura
„Cercetarea românească este o prioritate! Pentru finanţarea oamenilor şi soluţiilor inovative care ne aduc mai aproape de viitor, investim strategic în toate ramurile esenţiale ale ştiinţei, tehnologiei şi inovaţiei: de la burse de performanţă în cercetare până la investiţii în tehnologii emergente.

Grupul Băncii Europene de Investiţii a acordat anul trecut împrumuturi de 88 miliarde euro pentru peste 900 de proiecte în domenii precum transport, energie şi apă, digitalizare, tehnologii noi, inovare, asistenţă medicală, educaţie şi sprijin pentru IMM
”În 2023, Grupul Băncii Europene de Investiţii a acordat contracte noi de finanţare în valoare de aproape 88 miliarde euro pentru proiecte cu impact mare în domenii prioritare pentru politicile UE, precum acţiunile climatice, infrastructură durabilă şi asistenţă medicală, a anunţat astăzi,

Compania franceză EDF amână finalizarea unui proiect de reactor nuclear britanic până în 2029; costul ar putea fi de 34 miliarde de lire sterline
Uzina, din sudul Angliei, ar fi urmat să înceapă operaţiunile în iunie 2027, cu un cost estimat la 25 până la 26 de miliarde de lire sterline. Întârzierea marchează cea mai recentă lovitură adusă proiectului, care face parte din eforturile Marii Britanii de a-şi creşte capacitatea de energie nuclea

Poşta Română lansează o licitaţie de peste 16 milioane de lei, pentru un sistem de planificare a resurselor întreprinderii, în cel mai mare proiect al său de digitalizare / Director general: Această achiziţie este esenţială revigorării instituţionale
”Poşta Română, liderul serviciilor poştale din România, demarează procedura de achiziţie pentru un sistem de planificare a resurselor întreprinderii (ERP). Această mişcare strategică marchează încă un pas semnificativ în evoluţia digitală a Companiei, reprezentând un angajament ferm pentru îmbunătăţ
„IT is for me”: un proiect care face tehnologia mai accesibilă pentru adolescenții din România

Municipalitatea ieşeană anunţă că Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică proiectul privind noua sală polivalentă a Iaşiului, cu 9.600 de locuri. Investiţia se ridică la 96 milioane de euro
Potrivit primăriei ieşene, proiectul de hotărâre de guvern privind sala polivalentă va fi în procedură de transparenţă decizională timp de zece zile, iar după adoptarea hotărârii de către guvern, va fi organizată licitaţia pentru începerea lucrărilor. Sala Polivalentă ce va fi construită la Iaşi
Sorin Grindeanu: ”Începe proiectarea Secțiunii 3 din A8.”
Sorin Grindeanu: Începe proiectarea Secţiunii 3 a A8 Leghin-Târgu Neamţ/ Etapa durează şase luni şi va fi urmată de construcţia propriu-zisă, care va avea o durată de 24 de luni
Grindeanu a arătat, luni, într-o postare pe Facebook, că în 1 februarie începe proiectarea Secţiunii 3 a A8 (Leghin-Târgu Neamţ). ”Această etapă va dura 6 luni şi va fi urmată de construcţia propriu-zisă care va avea o durată de 24 de luni, potrivit Ordinului de Începere emis de CNAIR. Constr

Dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, totalizând aproximativ 215.000 de metri pătraţi, nivel record al ultimilor şapte ani
”Dezvoltatorii au livrat anul trecut 11 proiecte de retail, totalizând aproximativ 215.000 de metri pătraţi, un nivel record al ultimilor 7 ani, 60% din această suprafaţă reprezentând parcuri de retail, Craiova, Alba Iulia, Arad, Bucureşti, Giurgiu, Vaslui fiind printre oraşele care au beneficiat de
Moldova, Ucraina şi Slovacia se alătură "Coridorului Vertical". Proiectul presupune transportul de gaze din Grecia spre nord. Ucraina promite că va trimite 7 miliarde de metri cubi de gaze din România către Europa Centrală într-un an
Grecia, Bulgaria, România şi Ungaria au convenit în 2016 să dezvolte infrastructura necesară pentru realizarea aşa-numitului coridor vertical de gaze naturale, care ar permite transportul bidirecţional de gaze între aceste ţări. "Coridorul vertical va uni acum gazoductul transbalcanic şi va permite
Un proiect ANPC pentru informarea corectă a consumatorilor la achiziţia de obiecte din metale şi pietre preţioase, în transparenţă decizională / Etichetele vor trebui să conţină, obligatoriu, greutatea metalului preţios şi greutatea pietrei
“Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a iniţiat şi pus în transparenţă decizională un proiect de ordin cu caracter normativ menit să stabilească un mod mai strict de informare a consumatorilor care doresc să achiziţioneze obiecte din metale şi pietre preţioase. În urma desfăşurării

Proiectul de lege pentru evitarea închiderii guvernului SUA a fost trimis lui Biden la promulgare. Soluţia este provizorie şi e valabilă până la începutul lunii martie. Finanţarea pentru Ucraina rămâne nerezolvată
Bugetul provizoriu a fost adoptat în Camera Reprezentanţilor cu 314 voturi la 108, având 106 republicani şi doi democraţi în opoziţie. Joi dimineaţa, Senatul adoptase cu uşurinţă proiectul de lege, cu un vot de 77 la 18, înainte de termenul-limită, care expiră în weekend. Armata, Departamentul de
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a desfiinţat 177 de funcţii publice vacante / Per totalul posturilor de conducere au fost reduse de la 12% la 8% din totalul angajaţilor şi funcţiile prezente în MIPE
Continuă, de asemenea, procesul de reorganizare la nivelul guvernului pentru eficientizarea cheltuielilor bugetare. Astăzi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat rezultatele acestui proces. Vi le spun foarte pe scurt. După reorganizare, numărul angajaţilor din cadrul Min

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Cardurile sociale pentru alimente vor fi acordate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei
Proiectul de act normativ prevede că, în cazul tichetelor sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde, în anul 2024, sprijinul material va avea o valoare nominală de 250 lei şi se vor acorda o dată la 2 luni, iar în perioada 2025-2027, sprijinul material va avea o valoare nominlă de 1

Ministerul Energiei continuă demersul strategic pentru stimularea investiţiilor în energie verde, adresându-se mediului privat: Două apeluri de proiecte în valoare de peste 800.000.000 euro urmează să fie lansate
Ministerul Energiei anunţă că, după finalizarea apelului destinat autorităţilor locale, Ministerul Energiei continuă demersul strategic pentru stimularea investiţiilor în energie verde, adresându-se, complementar, mediului privat, prin lansarea a două apeluri de proiecte competitive, cu finanţare di

Proiectile explozive funcționale, din Al Doilea Război Mondial, găsite pe un șantier din incinta Aeroportului Oradea

Proiectile explozive funcţionale, descoperite în incinta şantierului din Aeroportul Oradea
”Apelul prin numărul unic 112, care sesiza descoperirea unor muniţii în incinta Aeroportului Oradea, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, în după-amiaza zilei de marţi, iar pentru gestionarea operativă a evenimentului semnalat,

Au început lucrările de defrişare pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti
“Ne aflăm pe lotul 2 al autostrăzii Sibiu – Piteşti, aproximativ la kilometrul 26+500. În această zonă am început lucrările de defrişare, urmare a emiterii ordinului de ministru pentru scotarea din Fondul Forestier. După lucrările de defrişare, vor urma lucrările de studii geotehnice şi apoi

Muniţie din Al Doilea Război Mondial, descoperită de angajaţii unei firme din Râmnicu Sărat. Au fost extrase peste 3.000 de proiectile

Sebastian Burduja, vizită de lucru la Hidroelectrica: Suntem datori să accelerăm investiţiile. Este o nouă etapă pentru proiectele hidroenergetice strategice ale României
La întâlnirea de lucru desfăşurată la sediul central al Hidroelectrica SA au participat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, directorul general al Hidroelectrica, Borbely Karoly, directorul de dezvoltare, Bogdan Nicolae Badea, secretarul de stat responsabil de proiectele de investiţii ale Hidroele
Accident cumplit în Prahova. Doi şoferi tineri au murit, după ce maşinile lor s-au ciocnit violent. Unul dintre ei a fost proiectat prin parbriz

S-a lansat achiziţia de lucrări pentru reabilitarea interioară a clădirii Primăriei Oradea, proiect de peste 29,5 milioane de lei, finanţat prin PNRR
”A fost lansată licitaţia pentru execuţia lucrărilor interioare de creştere a eficienţei energetice la clădirea Primăriei Oradea. Acest proiect este complementar restaurării exterioare a primăriei, precum şi restaurării unor încăperi interioare, lucrări care s-au finalizat în anul 2022. Astfel, a fo

Cristian Pistol: Pe data de 15 martie vor începe lucrările pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii Suplacu de Barcău – Chiribiş, a Autostrăzii Transilvania
Potrivit datelor transmise de cirectorul CNAIR, pentru finalizarea construcţiei celor 26,35 km Antreprenorul român (Construcţii Erbaşu SA) are la dispoziţie 24 de luni (6 luni proiectare şi 18 luni execuţie lucrări). Contractul în valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA (finanţat prin PT)

Pistol (CNAIR): În 20 februarie vor începe lucrărille pentru proiectarea şi execuţia conexiunii dintre Prelungirea Ghencea şi Centura Bucureşti. Prelungirea Ghencea va fi lărgită la patru benzi, contract de 42 milioane lei fără TVA
” Am stabilit astăzi ca pe data de 20 februarie să inceapă lucrărille pentru proiectarea şi execuţia conexiunii dintre Prelungirea Ghencea şi Centura Bucureşti (DNCB). Prin contractul semnat la sfârşitul anului trecut urmează ca Prelungirea Ghencea să fie lărgită la patru benzi, între Cartierul Lati

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, despre împrumuturi: În mare parte reprezintă datorie scadentă. Strategia României a fost una de prefinanţare a necesarului
„Trebuie să ştim foarte clar ce înseamnă aceste împrumuturi. În mare parte ele reprezintă datorie scadentă care vine sau a fost angajată în anii anteriori şi în 2023 partea de deficit a fost undeva la 90 de miliarde de lei, restul până la 200 de miliarde înseamnă rate scadente la datoria angajată de

Primăria Piatra Neamţ a anunţat că patru proiecte europene vor continua cu alţi constructori din cauza neonorării obligaţiilor contractuale ale executantului
“Patru proiecte cu finanţare europeană derulate în municipiul Piatra-Neamţ vor continua cu alţi constructori din cauza neonorării obligaţiilor contractuale ale executantului. Este vorba de amenajarea unui scuar în cartierul Pietricica (str. Valea Albă), amenajarea unor grădini publice în cartierele

Guvernul a adoptat un proiect de lege care aprobă Contractul de finanţare pentru A3, între România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 200 milioane euro
Obiectivul principal al Proiectului îl constituie construcţia unei secţiuni din Autostrada A3, pe ruta Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, cu o lungime de 42,3 km şi cu câte două benzi de circulaţie pentru fiecare sens, între Nădăşelu şi Poarta Sălajului. Se estimează că Proiectul se va

Cosmin Vasile: Cel mai mare terminal nou construit al unui aeroport din România este realizat la Craiova / Proiectul, finalizat în acest an, cu un efort financiar de peste 100 de milioane de euro / Director aeroport: Stadiu fizic depăşeşte 65% - VIDEO
”Cel mai mare terminal nou construit al unui aeroport din România este realizat la Craiova, printr-un proiect cu fonduri europene ce presupune extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional ”George Constantinescu” din Craiova. Evoluţia de la prima cupă de beton, turnată în luna februarie a an
Rata absorbţiei la nivelul programelor gestionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost de peste 93%, la finalul anului trecut
„Reamintim că 2023 a fost ultimul an în care au putut fi realizate cheltuieli eligibile pentru a fi decontate din fondurile europene în cadrul proiectelor finanţate în exerciţiul financiar multianual 2014-2020. Cea mai mare rată de absorbţie la finalul anului trecut a fost înregistrată de Programul

Adrian Câciu prezintă ”performerii” în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor primite prin PNRR: Ministerele Transporturilor, Finanţelor şi cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Întrebat, miercuri seară, la Digi 24, care sunt ”campionii” în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor pe care România le-a primit, până în prezent, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ministrul Proiectelor Europene a afirmat: ”Da, performeri sunt. Sunt trei performeri pe care îi menţione

Ministrul Proiectelor Europene anunţă un nou program pentru instalarea de panouri fotovoltaice, derulat cu fonduri prin PNRR. Care sunt condiţiile şi ce valoare au voucherele
”Dincolo de depunerea cererii de plată numărul 3, noi avem un nou PNRR. Este bine să spunem lucrul acesta, pentru că prin noul PNRR pe care l-am negociat cu Comisia Europeană şi acesta a fost aprobat de Comisie, am introdus capitolul REPowerEU, unde avem o nouă finanţare de 1,4 miliarde de euro, car

Ministrul Proiectelor Europene: La finalul trimestrului I sperăm că încasăm 2,7 miliarde de euro din PNRR/ Acum probabil Comisia face prima analiză, e posibil să trimită o serie de clarificări
Câciu a explicat că există ”un alt scandenţar” al plăţilor în cadrul PNRR şi în acest context România va avea de depus opt cereri de plată şi nu zece, iar cererea de plată numărul 3 are 74 de jaloane şi ţinte, nu 79, cum avea până acum. ”Undeva la finalul trimestrului I sperăm că

OMV Petrom va achiziţiona de la RNV Infrastructure 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW
”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian şi 50 MW fotovoltaic
Sebastian Burduja: Suntem la Ministerul Energiei / Finalizăm contractarea unor proiecte vitale pentru România; 2.000 de MW de energie verde, parcuri solare şi eoliene, mai mult decât centrala nucleară de la Cernavodă - VIDEO
”E ultima zi lucrătoare a anului şi suntem la Ministerul Energiei. E trecut de ora 21.30, dar echipa este aici”, afirmă, vineri seară, într-un video popstat pe Facebook, ministrul Energiei. Burduja explică faptul că echipa lucrează pentru finalizarea unorproceduri extrem de importante: ”Fin
Senatul a respins definitiv proiectele UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Director în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, trimis în judecată după ce a oferit subiectele şi răspunsurile corecte pentru ca două persoane să se angajeze în cadrul unui proiect, iar acestea urmau să îi dea lunar câte 1.500 de lei
Reprezentanţii DNA au anunţat că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Dragoş Adrian Iorga, la data faptelor director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europen
Camera Deputaţilor se reuneşte pentru respingerea a trei proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Rusia: Sancţiunile SUA care vizează uriaşul proiect Arctic LNG 2 al Rusiei subminează securitatea energetică globală
Proiectul, situat în Peninsula Gydan din Arctica, este un element cheie în eforturile Rusiei de a-şi creşte cota de pe piaţa globală a gazelor naturale lichefiate (GNL) la o cincime până în 2030-2035, de la 8% în prezent. Ţările occidentale au impus sancţiuni ample împotriva firmelor şi persoanelor
Ministrul Agriculturii anunţă că 49 de proiecte au fost depuse în prima sesiune a Programului „InvestAlim”, în valoare de peste un miliard euro
„Programul Investalim, deschidem noi fabrici de procesare! 49 de proiecte depuse în prima sesiune, buget epuizat. Programul «InvestAlim» este un real succes! O demonstrează procesatorii români care au depus 49 de proiecte în valoare totală de peste 1 miliard de euro, incluzând şi cofinanţarea, în pr
Compania japoneză Mitsui îşi retrage angajaţii din proiectul rusesc Arctic LNG 2
De teamă impactului sancţiunilor, acţionarii străini şi-au suspendat participarea la proiect, renunţând la responsabilităţile de finanţare şi la contractele de achiziţie de GNL, a informat luni cotidianul Kommersant. Sancţiunile au dus, de asemenea, la declararea de forţă majoră a forţei majore pen
India a semnat acorduri cu Rusia pentru viitoarele unităţi ale Proiectului de energie nucleară Kudankulam din statul Tamil Nadu
Ministrul de Externe Subrahmanyam Jaishankar, aflat într-o vizită în Rusia, urma să poarte discuţii cu omologul său rus Serghei Lavrov miercuri, iar cei doi miniştri intenţionează să discute despre relaţiile bilaterale, precum şi despre conflictele din Ucraina şi Gaza şi chestiuni legate de grupuri
China critică sancţiunile aplicate de SUA proiectului rus Arctic LNG-2, pentru producţia de GNL
Statele Unite au impus sancţiuni asupra Artic LNG-2 în noiembrie, ca parte a unui pachet de noi măsuri radicale împotriva Moscovei din cauza războiului din Ucraina. Actionarul de control rus Novatek a declarat forţă majoră din cauza sancţiunilor americane, potrivit unor surse. Publicaţia rusă Komm
China critică sancțiunile impuse de SUA asupra unui proiect al Rusiei în domeniul gazelor
Acţionarii străini şi-au suspendat participarea la proiectul rus Arctic LNG 2, din cauza sancţiunilor occidentale
Proiectul, văzut ca un element cheie în eforturile Rusiei de a-şi creşte cota de piaţă globală a GNL la 20% până în 2030, de la 8%, se confrunta deja cu dificultăţi din cauza sancţiunilor SUA privind conflictul din Ucraina şi a lipsei transportatorilor de gaze. Companiile petroliere de stat ale Chi
Banca Europeană de Investiţii anunţă finanţarea unui proiect de siguranţă nucleară în România
”Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (Nuclearelectrica) au încheiat un acord pentru un împrumut în valoare de 145 milioane EUR pentru a sprijini finalizarea primei instalaţii de detritiere (CTRF) din Europa la Centrala Nucleară Cernavodă (CNE Cer
Ministerul Dezvoltării a decontat peste 303 milioane de lei pentru continuarea proiectelor de infrastructură
Astfel, pentru Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 154.583.764,03 de lei pentru 108 obiective aflate în execuţie, iar, pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, au fost decontate 148.847.409,98 de lei pentru 217 proiecte de investiţii, arată comunicatul de
Ministerul Finanţelor lansează cadrul pentru emiterea de obligaţiuni verzi. Printre cele mai importante proiecte verzi eligibile pentru finanţare sunt: dezvoltarea reţelei de metrou din Bucureşti şi Cluj-Napoca, electrificarea căii ferate şi înfiinţarea de noi zone de păduri urbane
”Ministerul Finanţelor a publicat Cadrul Obligaţiunilor Verzi al României, document de referinţă pentru emiterea de obligaţiuni verzi la nivel suveran pentru finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor care contribuie direct la îndeplinirea obiectivelor de mediu şi de dezvoltare durabilă ale Român
Grupul rus Novatek a trimis clienţilor avertismente de forţă majoră privind livrările viitoare ale proiectului său Arctic LNG 2
Grupul a refuzat să comenteze imediat situaţia. Notificările au fost emise după ce Statele Unite au impus luna trecută sancţiuni pentru Arctic LNG 2, care urmează să înceapă producţia înainte de sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2024. Capacitatea proiectată a Arctic LNG 2, cu trei trenuri,
Distribuitorii de energie spun că au nevoie de venituri suficiente prin care să poată susţine implementarea proiectelor, deoarece companiile nu şi-au revenit financiar după anul de criză 2022
”Prin tarifele de distribuţie a energiei electrice, stabilite pentru anul 2024 de către autoritatea de reglementare, se reconfirmă faptul că în România cadrul legislativ nu este în favoarea investiţiilor masive în reţelele de distribuţie, necesare pentru facilitarea iminentei tranziţii energetice. E
Executivul a aprobat proiectului legii privind energia eoliană offshore / Burduja: E un pas important înspre îndeplinirea unui nou jalon important din PNRR
Datele Băncii Mondiale ne arată că România are un potenţial eolian offshore de 76 GW putere instalată, fiind un mediu propice dezvoltării acestui tip de energie regenerabilă. Prin intermediul acestui proiect, România face progrese în realizarea dezideratelor de tranziţie şi decarbonizare a sistemulu
Ministerul Finanţelor: Personalul din justiţie care a beneficiat în 2023 de majorarea salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare prin acte administrative emise de ordonatorii de credite nu va beneficia în anul 2024 de majorarea acestor drepturi cu 5% - proiect
”Prin prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă se propune ca pentru categoriile de funcţii de demnitate publică pentru care nu este reglementat nivelul de salarizare prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în anul 2024, indemnizaţiile să fie menţinute la nivelul stabilit pentu luna dec
Marcel Ciolacu: Avem pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern opt sau nouă proiecte legate de infrastructură / La finalul săptămânii se va circula pe un nou lot de autostradă: Cheţani – Câmpia Turzii şi pe lotul trei din drumul expres Piteşti - Craiova
“Avem astăzi, pe ordinea de zi, opt sau nouă proiecte legate de infrastructură: autostrăzi, centuri ocolitoare şi electrificare de căi ferate. Asta arată concret ritmul în care se lucrează în această guvernare pe zona de transporturi. La acest final de săptămână se va circula pe un nou lot de autost
Mircea Fechet: Bugetul pe 2024 al Ministerului Mediului va fi mai mare decât cel din 2023 şi vom continua toate proiectele pentru protecţia mediului, atât de aşteptate de români
”Tocmai am votat în Parlament bugetul pentru anul următor. Viziunea liberală a fost ca acesta să fie unul al investiţiilor pentru România de mâine. Bugetul pe 2024 al MMAP va fi mai mare decât cel din 2023 şi vom continua toate proiectele pentru protecţia mediului, atât de aşteptate de români”, a sc
Ciolacu, despre proiectul pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale: Nu scapă nimeni de închisoare. Dezincriminarea faptelor nu există
„Nu scapă nimeni de închisoare. În primul rând, nu iese nimeni din puşcărie. În al doilea rând, în proiectul meu şi al domnului preşedinte Nicolae Ciucă, nu ştiu dacă dumneavoastră ştiaţi, dar m-aş fi aşteptat ca presa să facă la momentul respectiv totuşi un caz din asta, DIICOT şi DNA nu ma
Parlamentul a adoptat, în plenul reunit de miercuri, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024
De asemenea, Camera Deputaţilor şi Senatul a adoptat, în plenul reunit de miercuri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis a anuţat că au fost 299 de voturi „pentru şi 82 de voturi „împotrivă”.
UPDATE - Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024 / Ciolacu: Este un buget pentru români, nu pentru politicieni / Către Opoziţie: Nu pot spune că am un respect după atitudinea de ieri / Ce i-a spus lui Florin Roman
La votarea amendamentelor la proiect, preşedintele partidului AUR George Simion a anunţat că parlamentarii formaţiunii părăsesc sala plenului reunit al Camerei şi Senatului şi nu votează bugetul pentru anul 2024, în semn de protest pentru că PSD şi PNL nu au acordat profesorilor majorarea de 40% pro
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul iniţiat de către Nicolae Ciucă şi Marce Ciolacu privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor masuri pentru consolidarea capacitaţii de combatere a evaziunii fiscale. Totodată, se propun intervenţii legislative asupra unor prevederi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificările
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care aprobă plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024
„Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, a elaborat Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024-2026, care fundamentează indicatorii cuprinşi în prezentul proiect de lege. Pentru anul 2024, pentru soldul bugetar a fost stabilită o limită de - 5,0% din PIB, iar pentru cheltuielile de personal un pla
Senatul a adoptat un proiect iniţiat de Guvern care transpune o directivă UE privind sistemul comun al TVA, care ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2024
Iniţiativa de lege clarifică prevederile referitoare la termenul de depunere a declaraţiilor aferente regimurilor speciale prevăzute la art. 314, 315 şi 315² din Codul fiscal, stabilind în mod expres ultima zi calendaristică a fiecărei luni, chiar dacă aceasta este nelucrătoare. În actuala variantă
Senatul a adoptat proiectul iniţiat de către Nicolae Ciucă şi Marce Ciolacu privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale
„Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative consolidează mediul concurenţial corect şi conduce la reducerea drastică a concurenţei neloiale generate de cei care îşi creea
Senatul a adoptat proiectul care aprobă plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024
„Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, a elaborat Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024-2026, care fundamentează indicatorii cuprinşi în prezentul proiect de lege. Pentru anul 2024, pentru soldul bugetar a fost stabilită o limită de - 5,0% din PIB, iar pentru cheltuielile de personal un pla
Familia Dayan, una dintre cele mai bogate din Israel, transformă emblematicul fost Palat BCR din centrul Capitalei într-un hotel de 5 stele. Primele detalii despre proiect
Familia Dayan a cumpărat clădirea istorică din Piaţa Universităţii pentru un preţ total la aproape 28 milioane de euro, suma tranzacţiei a depăşind cu aproape 40% valoarea de evaluare, care a fost de 20 de milioane de euro, potrivit surselor . Acum, dezvoltatorul imobiliar este pregătit să mai
Ce ar putea să fie obligate să facă școlile. Proiectul de lege care îi va bucura pe mulți părinți
USR a pregătit 400 de amendamente pe proiectul de buget pe 2024: Acest buget este doar un flyer electoral pentru Ciucă şi Ciolacu, un buget care nu are nicio legătură cu situaţia reală şi nevoile reale din societate
„Ne-am uitat atent la ce a făcut această coaliţie PNL -PSD cu bugetul pe anul 2024 şi constatăm că acest buget este doar un flyer electoral pentru Ciucă şi Ciolacu, un buget care nu are nicio legătură cu situaţia reală şi nevoile reale din societate, situaţia reală a cheltuielilor nu are nicio legăt
USR, despre proiectul de buget pe 2024: Acest buget este doar un flyer electoral
„Ne-am uitat atent la ce a făcut această coaliţie PNL -PSD cu bugetul pe anul 2024 şi constatăm că acest buget este doar un flyer electoral pentru Ciucă şi Ciolacu, un buget care nu are nicio legătură cu situaţia reală şi nevoile reale din societate, situaţia reală a cheltuielilor nu are nicio legăt
CEO-ul OpenAI, Sam Altman, promovează proiectul de criptomonede Worldcoin
Worldcoin spune că îşi propune să îşi creeze o identitate globală şi o reţea financiară. Peste 2,6 milioane de oameni s-au înscris pentru ca irişii lor să fie scanaţi de dispozitivele ”orb” ale Worldcoin, în schimbul unui ID digital şi criptomonede gratuite. Altman a apărut la o sesiune virtuală d
Amendamentele la proiectele privind legea bugetului pe 2024 şi legea bugetului asigurărilor sociale, depuse până duminică / Comisiile buget-finanţe emit, marţi, rapoartele, iar votul final are loc, miercuri, în plenul reunit
Astfel, de vineri până duminică, ora 14.00, vor fi depuse amendamentele de către deputaţi şi senatori la cele două proiecte privind bugetul pe anul 2024. Luni, între oprele 11.00 – 15.00, va avea loc o şedinţă a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru stabilirea ti
Ambasada României în Statele Unite: Congresul SUA a adoptat proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre. Legea merge la promulgare la preşedintele Joe Biden - VIDEO
Astfel, Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii a aprobat joi legea privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act / NDAA), după ce aceasta fusese aprobată, miercuri, de către Senatul SUA, precizează postarea de joi, pe pagina de Facebook a Ambas
Proiect al Universităţii Babeş-Bolyai, premiat de Google / Tineri cu potenţial din medii defavorizate vor fi sprijiniţi pentru a se pregăti în domeniul informatică
”Această distincţie vine ca o recunoaştere a eforturilor constante depuse de Universitatea Babeş-Bolyai în dezvoltarea şi facilitarea accesului la învăţământul superior”, a transmis, joi, UBB, întrun comunicat de presă. Pogtrivit documentului citat, proiectul premiat va avea în vedere incluziunea ş
Şedinţa de Guvern, amânată cu o oră pentru ca proiectul de buget pe 2024 să primească avizele necesare pentru a fi adoptat
Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, la ora 11.00 şi o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie. Pentru a fi adoptat, bugetul pe 2024 trebuie avizat în Consiliul Economic şi Social (CES), în lipsa acestui aviz, şedinţa Executivului fiind amânată cu o oră. CES s-a reunit în şe
Bălţi pe alei, bănci neconforme sau vegetaţie uscată într-un parc recent renovat din Timişoara/ Primăria a respins recepţia proiectului de modernizare
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Primăriei Timişoara, comisia de recepţie a mai constatat, pe lângă aleile pline cu bălţi şi băncile neconforme, că vegetaţia este uscată şi pe alocuri lipseşte, aceasta nefiind înlocuită. “Cei care ies la o plimbare sau trecătorii sufe
Ministerul Muncii: Proiectul de buget pentru anul 2024 prevede banii pentru mărirea pensiilor / Indexare cu 13,8% de la 1 ianuarie şi recalculare, de la 1 septembrie
”Banii pentru mărirea pensiilor sunt prevăzuţi în proiectele de lege ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024. Astfel, au fost alocate 135 de miliarde de lei, dintre care 115 miliarde de lei reprezintă venituri din contribuţiile de asigurări sociale (CAS), iar
Salariile cadrelor didactice vor creşte cu 13% de la 1 ianuarie 2024, Ministerul Finanţelor precizând că a fost corectată o ”eroare” în proiectul de OUG privind măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice
”În legătură cu Proiectul Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum şi pentru prorogarea unor termene, publicat în consultare pe site-ul Ministerului Finanţelor
Deficit bugetar estimat, pentru 2024, la 86,6 miliarde de lei, adică 5% din PIB, conform proiectului bugetului de stat, publicat în transparenţă publică, alături de bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2024 - DOCUMENTE
Potrivit proiectului, se stabileşte la venituri în sumă de 308.759,5 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 655.863,5 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 404.792,5 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 96.033,0 milioane lei. Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 25
OMV Petrom anunţă că forajul în proiectul Neptun Deep este planificat să înceapă în 2025, iar în primele cantităţi de gaze, în 2027. Peste 80% din valoarea contractelor de execuţie a fost atribuită
”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a continuat să facă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep. Compania a semnat un acord cu o valoare estimată de 325 de milioane de euro pentru platforma de foraj semi-submersibilă Transo
Diseminare rezultate proiect „Relația SPO cu angajatorii - eSPOR”

ANOFM - 25 de ani de performanță în ocupare eSPOR, printre proiectele majore ale SPO
Transelectrica obţine o finanţare nerambursabilã de peste 56 de milioane de euro, prin componenta REPowerEU, pentru inanţãrii a trei proiecte de investiţii esenţiale pentru eficientizarea şi modernizarea reţelei electrice
”Obiectivul investiţiei finanţate prin REPowerEU este de a creşte flexibilitatea şi de a soluţiona blocajele din reţeaua de electricitate pentru accelerarea integrãrii capacitãţilor suplimentare de energie regenerabilã şi pentru creşterea gradului de rezilienţã a reţelei, co
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene aunţă că modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost evaluată pozitiv de Consiliul Uniunii Europene, care va emite o nouă decizie de punere în aplicare
”În forma sa modificată, Planul include şi capitolul REPowerEU (Componenta 16) şi are o alocare de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi), acoperind 66 de reforme şi 111 investiţii”, au precizat, vineri, reprezentanţii MIPE, î
Consiliul Judeţean Arad a aprobat acordarea unui împrumut pentru Aeroportul Arad, în vederea finalizării unui proiect / Banii, necesari pentru echipamente medicale şi PSI
”Consiliul Judeţean Arad a aprobat acordarea unui împrumut către S.C. Aeroportul Arad S.A. Banii sunt necesari pentru închiderea proiectului «Conformare Aeroport Arad la cerinţele operaţionale de infrastructură, siguranţă şi securitate aeroportuare, activităţi non-economice, în vederea asigurării ae
Alexandru Rafila: Este clar că trebuie o regândire a finanţării spitalelor din România, a serviciilor medicale, care să reflecte realitatea / La Timişoara sunt trei proiecte importante finanţate din PNRR, cu peste 80 de milioane de lei
Ministrul Sănătăţii a declarat că platforma imagistică modernă de la Timişoara se constituie ca o platformă suport pentru viitorul Institut regional de oncologie şi totodată este o parte a investiţiilor pe care Ministerul Sănătăţii le face în diversele regiuni ale ţării. El a arătat că la Timişoara
Proiect Autoritatea din Comunicaţii: Limita de greutate a coletelor, în acord cu reglementările în materie, se modifică de la 50 kg la 31,5 kg
Proiectul de decizie dezbătut urmează a fi adoptat şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României, intrarea în vigoare fiind stabilită la data publicării. ”În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Consultativ a fost dezbătut proiectul de decizie privind regimul de autorizare generală pe
Birouri vamale de pe frontiera româno-moldovenească, modernizate cu 10 milioane euro / Preşedinte Autoritatea Vamală: Acest proiect este unul de importanţă strategică pentru dezvoltarea zonei de frontieră între România şi Republica Moldova”
”Preşedintele Autorităţii Vamale Române, Ion Cupă, şi directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Igor Talmazan, au participat împreună cu echipa de implementare a proiectului, la cea de-a şasea şi ultima şedinţă a Comitetului de coordonare a proiectului care a avut loc marţi, 5 decembrie 20
Întâlnire la Târgu-Jiu pe tema impactului pe care îl are asupra mediului viitorul drum expres Târgu Jiu – Craiova / Primar: Este un proiect deosebit de important şi se fac eforturi pentru concretizarea acestuia într-un timp cât mai scurt
”Am avut astăzi, la primărie, o întâlnire cu reprezentanţii CNAIR pe tema impactului pe care îl are asupra mediului viitorul drum expres Târgu Jiu - Craiova. Este un proiect deosebit de important pentru municipiul nostru şi se fac eforturi pentru concretizarea acestuia într-un timp cât mai scurt”, a
AstraZeneca şi firma americană Absci colaborează la proiectarea unui anticorp pentru combaterea cancerului
Colaborarea îşi propune să valorifice tehnologia AI a Absci pentru analiza proteinelor la scară largă pentru a găsi o terapie oncologică viabilă, un obiectiv principal al AstraZeneca. Nu s-a spus ce tip de cancer intenţionează să ţintească cel două companii. Absci şi AstraZeneca nu au răspuns imed
Ministrul Energiei îşi prezintă raportul de mandat pentru perioada iunie-noiembrie, menţionând relansarea proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti, accelerarea programului civil nuclear românesc şi listarea Hidroelectrica - DOCUMENT
”Ceea ce contează cu adevărat atunci când eşti într-o funcţie publică este să laşi ceva în urma ta. Sunt destule zile în care poţi să te întrebi dacă merită sacrificiul: orele lungi, nopţile albe, frustrarea luptelor cu morile de vânt din malaxorul unei birocraţii adesea copleşitoare sau absurde. Ci
Rompetrol Rafinare anunţă creşterea a capacităţii de stocare a motorinei, după ce a investit 6,5 milioane de dolari în modernizarea a două rezervoare / Proiectul face parte dintr-un program amplu, care vizează creşterea cu 20% a capacităţii totale de stocare
Rompetrol Rafinare a finalizat modernizarea a două noi rezervoare din parcul de stocare al rafinăriei Petromidia Năvodari, în urma unei investiţii de aproximativ 6,5 milioane de dolari, parte a unui program general de mentenanţă, reabilitare şi modernizare a parcului de rezervoare. Proiectele au fos
Sebastian Burduja a anunţat încheierea etapei de implementare a proiectelor finanţate prin Programul Electric Up / Ministrul Energiei: Peste 1.500 de beneficiari au fost deja plătiţi
Astfel, Ministerul Energiei menţionează, într-un comunicat de presă, în atenţia beneficiarilor Programului de finanţare Electric Up, că a fost încheiată etapa de implementare a proiectelor. Din totalul de 1.839 de contracte de finanţare au fost implementate peste 1.500 de proiecte cu o valoare total
Executivul a alocat 1,58 miliarde lei, din Fondul de rezervă, către autorităţile locale / Fondurile sunt necesare pentru continuarea unor proiecte de dezvoltare locală
Hotărârea de Guvern a fost aprobată, în şedinţa de miercuri a Executivului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrările Publice şi Administraţiei (MDLPA). Actul normativ era necesar întrucât, în contextul actualei situaţii economice, pe fondul creşterii preţurilor la utilităţi şi la materiale
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pentru înfiinţarea şi funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale / Legea merge la promulgare
„Punctul Gastronomic Local este o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situaţie într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse alimentare, după reţele specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan. Localitatea rurală
Începe proiectarea pentru încă un drum radial din regiunea Bucureşti-Ilfov – Secretar de stat: Va avea o lungime de 11,17 km; investiţie de 12,5 milioane lei / CJ Ilfov: Un pas important pentru dezvoltarea zonei de sud
”Începe proiectarea pentru încă un drum radial din regiunea Bucureşti-Ilfov! A fost semnat contractul pentru proiectarea încă unui drum radial din cele 8 conexe Autostrăzii Bucureştiului A0, din cadrul proiectului "Orbital Bucureşti", cu Asocierea DP Consult SRL - Explan SRL”, anunţă, marţi, Irinel
Companie de consultanţă: Prin proiectul Sistemului de Garanţie-Returnare, România va putea recicla cu până la 80% mai mult şi va deveni un model de economie circulară în Europa Centrală şi de Est
”România poate obţine un avans de reciclare cu până la 80% în următorii ani, prin implementarea şi funcţionarea corespunzătoare a Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), atingând astfel ţintele impuse de Uniunea Europeană şi devenind lider în economia circulară în Europa Centrală şi de Est”, potrivi
Un angajat al unei instituţii din subordinea Ministerului Proiectelor Europene ar fi semnat, prin firma sa, contracte de consultanţă de 1,1 milioane de lei cu instituţii publice/ Minister: Este un angajat contractual şi astăzi îi va înceta contractul
Potrivit , Octavian Ioan Ionescu, un angajat al Organismului intermediar regional pentru Programe europene Capital uman - Regiunea Bucureşti-Ilfov, instituţie subordonată MIPE, a semnat, prin firma sa de consultanţă, contracte în valoare de 1,1 milioane de lei cu instituţii publice. Cele ma
Tomşa: Proiectul Telekom Mobile va fi 100% românesc / Dacă Vodafone va dori să iasă din piaţa din România, vom fi pregătiţi să preluăm total sau parţial şi aceste operaţiuni / Absolut nimeni nu ar trebui să-şi facă griji dacă Vodafone va pleca din România
”Sunt foarte conştient că nu-i voi convinge acum, pe loc, pe cei deja seduşi de conspiraţia emanată în ultimele zile. Dar sper că îi voi convinge prin proiectul în sine. Proiectul Telekom Mobile rămâne acasă, rămâne în România şi va fi un proiect 100% românesc, gestionat de antreprenori români, unde
Sistemul de garanţie-returnare, cel mai mare proiect de economie circulară al României
”Sistemul de garanţie-returnare, cel mai mare proiect de economie circulară al României, va fi lansat pe 30 noiembrie. Proiectul a fost început de liberalul Mircea Fechet în 2020 şi va contribui la comunităţi mai curate şi mai verzi, având în vedere că rezultatele aşteptate sunt ca 7 miliarde de amb
