money.ro
🔔 Alerte

Subiect

Proiecte

1932 articole — pagina 5 din 20

Dezbaterea în comisiile reunite pe proiectele privind bugetul pe 2023, marţi / Miercuri, termenul emiterii rapoartelor pe proiecte, iar Parlamentul va da joi votul final, în plenul reunit
Piețe financiareMoney.ro

Dezbaterea în comisiile reunite pe proiectele privind bugetul pe 2023, marţi / Miercuri, termenul emiterii rapoartelor pe proiecte, iar Parlamentul va da joi votul final, în plenul reunit

Depunerea amendamentelor de către grupurile parlamentare, deputaţi şi senatori va fi făcută de vineri până duminică, iar centralizarea amendamentelor tot duminică, de la ora 18.00 la ora 24.00. Luni de ora 11.00 va avea loc şedinţa comună a comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Sena

Exxon Mobil şi Chevron vor cheltui miliarde de dolari în 2023 pentru proiecte petroliere
Piețe financiareMoney.ro

Exxon Mobil şi Chevron vor cheltui miliarde de dolari în 2023 pentru proiecte petroliere

Deşi vor cheltui mai mult decât în acest an, va fi mai puţin de jumătate din suma de 84 de miliarde de dolari pe care au cheltuit-o în 2013, când preţurile petrolului erau tranzacţionate adesea la peste 100 de dolari pe baril, aşa cum a fost anul acesta. Cele două grupuri dispund de fonduri mari, d

Paul Stănescu, la inaugurarea unei săli de sport la Piteşti: Dacă aveţi proiecte serioase, bani la Guvern sunt şi aveţi tot sprijinul. Dacă vă spune cineva că nu sunt bani, să nu credeţi lucrul ăsta
Piețe financiareMoney.ro

Paul Stănescu, la inaugurarea unei săli de sport la Piteşti: Dacă aveţi proiecte serioase, bani la Guvern sunt şi aveţi tot sprijinul. Dacă vă spune cineva că nu sunt bani, să nu credeţi lucrul ăsta

”Eu sunt un membru al coaliţiei, cum este şi domnul ministru Cseke şi să ştiţi, dacă aveţi proiecte serioase, bani la Guvern sunt şi aveţi tot sprijinul. Dacă vă spune cineva că nu sunt bani să nu credeţi lucrul ăsta pentru că, asemenea proiecte, trebuie să avem bani, trebuie să avem fonduri”, le-a

Uniunea Consiliilor Judeţene: Coaliţia de Guvernare blochează proiectele majore de finanţare prin proiectul Legii bugetului de stat / Sumele alocate sunt mai mici comparativ cu anul 2022, în condiţiile în care cheltuielile de funcţionare au crescut

”Coaliţia de Guvernare, prin actuala formă a Proiectului Legii bugetului de stat, subfinanţează şi blochează proiectele majore de investiţii la nivel local. Resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele prevăzute de Constituţie şi d

Virgil Popescu anunţă că se pot depune proiecte pentru obţinerea finanţării pentru investiţii în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii)
Piețe financiareMoney.ro

Virgil Popescu anunţă că se pot depune proiecte pentru obţinerea finanţării pentru investiţii în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii)

”Astăzi am semnat Ordinul pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) precum şi a Ghidului specific - Condiţii specifice de accesare a finanţării din fonduri PNRR, a anunţat, luni, Virgi

Ministrul Sănătăţii: Anul viitor nu vom avea numai studiul de fezabilitate, vom avea proiectele detaliate ale celor trei spitale regionale
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Sănătăţii: Anul viitor nu vom avea numai studiul de fezabilitate, vom avea proiectele detaliate ale celor trei spitale regionale

Alexandru Rafila a subliniat, sâmbătă seară, la TVR Info, că cele trei spitale regionale aveau doar studiul de fezabilitate când el a ajuns la Ministerul Sănătăţii.  ”Cele trei spitale regionale, când am ajuns noi la Ministerul Sănătăţii, nu aveau decât studiile de fezabilitate. Am  reu

Ministerul Proiectelor Europene: Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întreg anul 2023, cardurile urmând să fie emise şi distribuite de Poşta Română/ Listele, întocmite de Ministerul Muncii

Potrivit unui comunicat al MIPE,  preţul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică şi cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal.  În aceste condiţii, peste 30% din bugetul

Două percheziţii au loc în judeţul Vâlcea, dintre care una la sediul unei instituţii publice, într-un dosar de infracţiuni de corupţie privind derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene
Piețe financiareMoney.ro

Două percheziţii au loc în judeţul Vâlcea, dintre care una la sediul unei instituţii publice, într-un dosar de infracţiuni de corupţie privind derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a anunţat că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, referitoare la aprobarea şi derularea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene.     “În cursul zilei de ast

Cseke Attila: Am finalizat lista proiectelor depuse în primul apel pentru Valul Renovării din PNRR / Ministerul Dezvoltării finanţează 341 de noi investiţii
Piețe financiareMoney.ro

Cseke Attila: Am finalizat lista proiectelor depuse în primul apel pentru Valul Renovării din PNRR / Ministerul Dezvoltării finanţează 341 de noi investiţii

”Astăzi, putem anunţa că, pentru Valul Renovării, am încheiat deja selectarea proiectelor depuse în cadrul primului apel de proiecte şi am început selecţia celor depuse în cea de-a doua rundă. Am început şi evaluarea proiectelor depuse în cadrul celei de-a doua runde de apel pentru Fondul Local, dar

Proiecte transfrontaliere în valoare de peste 70 milioane euro, finanţate prin Programul România-Republica Moldova
Piețe financiareMoney.ro

Proiecte transfrontaliere în valoare de peste 70 milioane euro, finanţate prin Programul România-Republica Moldova

”Programul România-Republica Moldova finanţează 81 de proiecte, cu o valoare de 70,8 milioane euro fonduri nerambursabile. Până în prezent, 43 de proiecte şi-au finalizat perioada de implementare şi se estimează că alte 10 vor fi finalizate până la finalul anului”, a transmis, luni, MInisterul dezvo

Vicepreşedinte PMP: Pentru a-şi asigura liniştea, Guvernul PSD-PNL sacrifică investiţiile şi proiectele pe fonduri europene în favoarea ajutoarelor sociale
Piețe financiareMoney.ro

Vicepreşedinte PMP: Pentru a-şi asigura liniştea, Guvernul PSD-PNL sacrifică investiţiile şi proiectele pe fonduri europene în favoarea ajutoarelor sociale

Ministerele care puteau echilibra economia, prin investiţii şi prin atragerea de fonduri europene sunt cele care pierd cei mai mulţi bani, arată comunicatul de presă al PMP. Sursa citată mai spune că de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructuriia fost tăiată suma de 514,8 milioane lei, de la

Ministerul Dezvoltării lansează licitaţia pentru crearea unei baze cu subiecte de examen în vederea unei atestări mai transparente a experţilor în construcţii şi a verificatorilor de proiecte
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării lansează licitaţia pentru crearea unei baze cu subiecte de examen în vederea unei atestări mai transparente a experţilor în construcţii şi a verificatorilor de proiecte

”În vederea eficientizării şi perfecţionării proceselor de examinare pentru atestarea experţilor şi verificatorilor tehnici, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) lansează, până la 25 noiembrie, licitaţia pentru achiziţionarea serviciilor intelectuale de elaborare a un

Ministerul Dezvoltării anunţă că au fost aprobate 503 noi proiecte finanţate prin PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării anunţă că au fost aprobate 503 noi proiecte finanţate prin PNRR

Potrivit Ministerului Dezvoltării, proiectelor finanţate, în valoare totală de 2.095.503.540,46 lei, a fost publicată pe site-ul instituţiei. Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării şi Fondul Local din PNRR. Ministrul Cseke Attil

EDP finanţează cu 1 milion de euro nouă proiecte care promovează accesul la energie în patru ţări africane
Piețe financiareMoney.ro

EDP finanţează cu 1 milion de euro nouă proiecte care promovează accesul la energie în patru ţări africane

”EDP îşi consolidează strategia sa de responsabilitate socială în economiile emergente şi se concentrează pe asigurarea unei tranziţii energetice echitabile, printr-o finanţare de 1 milion de euro, în cadrul celei de-a patra ediţii a Fondului pentru acces la energie. Aproape un milion de oameni din

Ministerul Proiectelor Europene: Contracte de finanţare de 121,5 milioane de euro pentru extinderea reţelei de apă-canal din Ilfov, semnate de ministrul Marcel Boloş
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Proiectelor Europene: Contracte de finanţare de 121,5 milioane de euro pentru extinderea reţelei de apă-canal din Ilfov, semnate de ministrul Marcel Boloş

”Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a semnat astăzi două contracte în valoare totală de 121,5 milioane euro pentru extinderea reţelei de apă-canal din 3 unităţi – administrativ teritoriale din judeţul Ilfov: Snagov, Afumaţi şi Găneasa (incluse în zona metropolitană Bucure

Primăria Timişoara reabilitează energetic peste 970 de apartamente / Proiecte în valoare de 34 milioane lei
Piețe financiareMoney.ro

Primăria Timişoara reabilitează energetic peste 970 de apartamente / Proiecte în valoare de 34 milioane lei

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Primăriei Timişoara, finanţarea pentru reabilitarea celor 22 de blocuri de locuinţe, cu 972 de apartamente, este prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.   ”Multe asociaţii de locatari din Timişoara au avut de ani buni contracte pent

IMM-urile pot depune proiecte inovatoare în domeniul energiei regenerabile, producţiei de tehnologii curate şi electrificare
ActualitateMihai Voican

IMM-urile pot depune proiecte inovatoare în domeniul energiei regenerabile, producţiei de tehnologii curate şi electrificare

Ministerul Dezvoltării a aprobat 616 noi proiecte finanţate prin PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării a aprobat 616 noi proiecte finanţate prin PNRR

Lista proiectelor finanţate, în valoare totală de 2.853.840.014,81 lei, a fost publicată pe site-ul .  Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării şi Fondul Local din PNRR.  ”În următoarea perioadă, vor fi publicate şi

Ciucă: Dăm startul unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane euro pentru proiecte de eficienţă energetică. Bugetul total alocat este de 500 de milioane euro
Piețe financiareMoney.ro

Ciucă: Dăm startul unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane euro pentru proiecte de eficienţă energetică. Bugetul total alocat este de 500 de milioane euro

„Dăm startul unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane de euro pentru proiecte de eficienţă energetică. Măsura de astăzi vine în sprijinul autorităţilor locale afectate de criza energetică şi care se confruntă cu creşteri de preţuri la utilităţi. Bugetul total alocat schemei de finanţare e

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dă startul unui apel de proiecte de 250 de milioane de euro, destinat autorităţilor publice locale, pentru eficienţă energetică
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dă startul unui apel de proiecte de 250 de milioane de euro, destinat autorităţilor publice locale, pentru eficienţă energetică

Potrivit MIPE, ”având în vedere efectele crizei din Ucraina, care au condus la creşterea preţului la materialele de construcţii în medie cu peste 60%, în timp ce preţul la utilităţile publice (energie, gaze naturale, combustibil) a crescut în medie cu peste 40%, Ministerul Fondurilor Europene, prin

Ciucă: În cei 30 de ani de activitate în România, Banca Mondială a dezvoltat 73 de proiecte de 13,42 miliarde de dolari, proiecte care înseamnă investiţii şi reforme, dezvoltare şi bunăstare pentru români
Piețe financiareMoney.ro

Ciucă: În cei 30 de ani de activitate în România, Banca Mondială a dezvoltat 73 de proiecte de 13,42 miliarde de dolari, proiecte care înseamnă investiţii şi reforme, dezvoltare şi bunăstare pentru români

„Sunt onorat să sărbătoresc alături de dumneavoastră cei 30 de ani de parteneriat dintre Banca Mondială şi România. În numele Guvernul pe care îl conduc, doresc să vă mulţumesc că aţi fost şi sunteţi alături de noi, un valoros şi experimentat ghid, pe drumul lung şi complicat al dezvoltării şi refor

Grindeanu: Sunt proiecte unde lucrurile merg bine, şi altele unde lucrurile merg rău. M-am ferit să dau termene revoluţionare pentru că până la urmă lucrez cu marfa clientului
Piețe financiareMoney.ro

Grindeanu: Sunt proiecte unde lucrurile merg bine, şi altele unde lucrurile merg rău. M-am ferit să dau termene revoluţionare pentru că până la urmă lucrez cu marfa clientului

„Sunt proiecte unde lucrurile merg bine, şi proiecte unde lucrurile merg rău. Sunt companii care trenează la maxim lucrările şi cred că nu vor primi niciun fel de penalităţi şi lucrurile vor merge înainte. În general lucrurile au început să meargă. De când am fost învestit în Parlament m-am ferit să

Elon Musk îşi apără proiectele pentru a da "putere oamenilor" pe Twitter
Piețe financiareMoney.ro

Elon Musk îşi apără proiectele pentru a da "putere oamenilor" pe Twitter

"Verificarea extinsă va democratiza jurnalismul şi va da puterea oamenilor”, a scris el duminică, pe Twitter. Multimiliardarul se luptă să liniştească asociaţiile, agenţiile de publicitate şi chiar Organizaţia Naţiunilor Unite, care se tem de un val al discursurilor instigatoare la ură şi dezinform

Tanczos Barna: În doar două minute, autorităţile locale au depus proiecte de realizare a drumurilor pentru biciclişti în valoare de 755 milioane de lei / Arată un interes crescut pentru o mobilitate sustenabilă
Piețe financiareMoney.ro

Tanczos Barna: În doar două minute, autorităţile locale au depus proiecte de realizare a drumurilor pentru biciclişti în valoare de 755 milioane de lei / Arată un interes crescut pentru o mobilitate sustenabilă

”România va avea 890 kilometri noi de piste pentru biciclete. Astăzi, în doar două minute de la lansarea programului, autorităţile locale au depus proiecte de realizare a drumurilor pentru biciclişti în valoare de 755 milioane de lei. 108 primării, asociaţii de dezvoltare şi consilii judeţene, din 3

Ministerul Dezvoltării, despre Programul România-Ucraina: Proiecte de cooperare în valoare de 65,9 milioane euro
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării, despre Programul România-Ucraina: Proiecte de cooperare în valoare de 65,9 milioane euro

În prezent, Programul România-Ucraina finanţează 66 de proiecte, cu o valoare totală de 65,9 milioane euro, din care 51,8 milioane euro sunt fonduri nerambursabile. Proiectele vizează atât investiţii în infrastructură, cât şi achiziţia de dotări, schimburi de experienţă şi instruiri comune ale parte

Boloş: Am spus că banii europeni sunt ca sfintele moaşte. Când deschidem apelul de proiecte este coadă la ele, ca şi la sfintele moaşte, pentru că este acea componentă de grant care face atractiv orice apel de proiecte

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că există ”un orizont de aşteptare foarte mare” în ceea ce priveşte programele pe fonduri europene privind digitalizarea, iar ghidul scos în consultare publică a primit multe observaţii, în aceste condiţii consultarea publică pe tema acestuia

Administraţia Fondului pentru Mediu intenţionează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe / Programul privind casarea autovehiculelor uzate, doar în 2023

”Administraţia Fondului pentru Mediu intenţionează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza şi implementarea proiectelor, aşa cum este cazul Programului de

Primăria Ploieşti anunţă că a obţinut aproape 7 milioane de euro prin PNRR pentru creşterea eficienţei energetice a nouă blocuri de locuinţe şi încă 2,5 milioane pentru alte trei proiecte
Piețe financiareMoney.ro

Primăria Ploieşti anunţă că a obţinut aproape 7 milioane de euro prin PNRR pentru creşterea eficienţei energetice a nouă blocuri de locuinţe şi încă 2,5 milioane pentru alte trei proiecte

Administraţia ploieşteană va investi 6.962.400 euro, fonduri asigurate prin PNRR, în proiectul ”Anvelopare blocuri Lot P1”, care implică lucrări destinate creşterii eficienţei energetice, inclusiv instalare de staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice, aferente clădirilor publice (cu pute

Nicolae Ciucă, la fabrica IVECO din Dâmboviţa: Ne dorim foarte mult să relansăm industria de apărare, iar proiecte de genul IVECO să poată să cuprindă şi celelalte nevoi de dotare şi înzestrare a Armatei Române
Piețe financiareMoney.ro

Nicolae Ciucă, la fabrica IVECO din Dâmboviţa: Ne dorim foarte mult să relansăm industria de apărare, iar proiecte de genul IVECO să poată să cuprindă şi celelalte nevoi de dotare şi înzestrare a Armatei Române

”Am venit astăzi, la Petreşti, pentru că, în urmă cu 2 ani, a fost iniţiat proiectul prin care compania IVECO urma să producă o parte din camioanele necesare Armatei Române. Acum 18 luni a fost inaugurarea liniei de producţie, iar astăzi, cu toate problemele şi greutăţile care au fost întâmpinate în

MIPE: 1.900 de proiecte, depuse pentru acţiunea 411 BIS
Piețe financiareMoney.ro

MIPE: 1.900 de proiecte, depuse pentru acţiunea 411 BIS

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene continuă să înregistreze progrese în implementarea pachetului de măsuri în valoare de 1,5 miliarde de euro iniţiat pentru sprijinirea mediului de afaceri. Acest pachet vine ca răspuns la crizele simultane cu care se confruntă România post-p

Ministerul Cercetării finanţează proiecte „Marie Skłodowska-Curie”, în valoare totală de 8 milioane euro
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Cercetării finanţează proiecte „Marie Skłodowska-Curie”, în valoare totală de 8 milioane euro

Instrumentul de finanţare se adresează cercetătorilor posesori de certificate de excelenţă la acţiunile Marie Sklodowska-Curie din Orizont 2020 şi Orizont Europa, oferind acestora posibilitatea de a derula integral proiectul de cercetare în România, în instituţiile gazdă de cercetare-dezvoltare şi i

Spătaru: Pentru prima oară după 30 de ani reuşim să demarăm un proces de finanţare a investiţiilor în industria prelucrătoare/ Valoarea investiţiei va fi de cel puţin trei milioane de euro/ Ne aşteptăm să finanţăm până la 20 de proiecte

“Astăzi, 1 noiembrie, începem sesiunea de depunere a cererilor pentru acord de finanţare pentru schema de ajutor de stat aprobată prin HG 959 de către Ministerul Economiei. Astăzi, pentru prima oară după 30 de ani reuşim să demarăm un proces de finanţare a investiţiilor în industria prelucrătoare, a

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia va fi restaurată prin PNRR / Contracte de 7,41 milioane euro, semnate la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Piețe financiareMoney.ro

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia va fi restaurată prin PNRR / Contracte de 7,41 milioane euro, semnate la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene este vorba despre trei contracte care vizează pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural – istoric de la Sarmisegetuza Regia. Aceste contracte au o valoare de 7,41 milioane euro.   ”Am semnat astăzi contracte de finanţare

Guvernul a adoptat o OUG care creează cadrul legal ce permite finalizarea unor proiecte, prin completarea finanţării externe nerambursabile din Programul Operaţional Capacitate Administrativă
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a adoptat o OUG care creează cadrul legal ce permite finalizarea unor proiecte, prin completarea finanţării externe nerambursabile din Programul Operaţional Capacitate Administrativă

Potrivit unei informări a Executivului, ordonanţa de urgenţă adoptată de către Guvern creează cadrul legal care să permită finalizarea unor proiecte, prin completarea finanţării externe nerambursabile din Programul Operaţional Capacitate Administrativă, cu fonduri de la bugetul de stat.   Est

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a făcut plăţile pentru alimentarea cardurilor sociale cu tranşa a III-a de 250 de lei, pentru aproximativ 2,4 milioane de români
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a făcut plăţile pentru alimentarea cardurilor sociale cu tranşa a III-a de 250 de lei, pentru aproximativ 2,4 milioane de români

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a efectuat plăţile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul ”Sprijin pentru România” cu o nouă tranşă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. Reamintim că sunt IV tranşe, în valoare to

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Comisia Europeană a autorizat plata primei cereri din cadrul PNRR, ce aduce României 2,6 miliarde de euro pentru revitalizarea economiei
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Comisia Europeană a autorizat plata primei cereri din cadrul PNRR, ce aduce României 2,6 miliarde de euro pentru revitalizarea economiei

Comisia Europeană a aprobat la 20.10.2022 decizia privind autorizarea plăţii primei tranşe de plată a sprijinului nerambursabil şi a primei tranşe de plată a sprijinului sub formă de împrumut pentru România. În urma acestei decizii, suma primită de România va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate

Ministerul Proiectelor Europene: Jumătate din programele regionale pentru perioada 2021 - 2027 au fost aprobate / Comisia Europeană a aprobat şi Programul Regional Sud-Vest Oltenia cu o alocare de 1,2 miliarde euro
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Proiectelor Europene: Jumătate din programele regionale pentru perioada 2021 - 2027 au fost aprobate / Comisia Europeană a aprobat şi Programul Regional Sud-Vest Oltenia cu o alocare de 1,2 miliarde euro

Executivul European a dat aviz favorabil Programului Regional Sud-Vest Oltenia.   ”După aprobare PR Vest, PR Sud-Muntenia şi PR Nord-Vest, Comisia Europeană anunţă că şi PR Sud-Vest Oltenia, cu o alocare de 1,2 miliarde de euro, a primit aviz pozitiv din partea Executivului European. Cele 8 P

Marcel Boloş: Procedurile care privesc corespondenţa dintre Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ministerele de linie pentru diversele capitole cuprinse în cadrul PNRR sunt secret de serviciu / PNRR este pe site-ul ministerului

Întrebat, marţi seară, la Digi24, dacă PNRR este sau nu secretizat, Marcel Boloş a precizat că anumite corespondenţe pe tema PNRR sunt secret de serviciu.   ”Procedurile care privesc corespondenţa dintre Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ministerele de linie referitoare la r

Cristian Ghinea, răspuns pentru Marcel Ciolacu: PNRR l-am publicat noi, complet, pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Am fost singurul Guvern care a publicat toate anexele
Piețe financiareMoney.ro

Cristian Ghinea, răspuns pentru Marcel Ciolacu: PNRR l-am publicat noi, complet, pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Am fost singurul Guvern care a publicat toate anexele

„Uite la Ciolacu. Ditamai şeful de Parlament a ameninţat azi pe hol că îmi arată el mie că am secretizat PNRR, face Comisie de anchetă. (...) PNRR l-am publicat noi, complet, singurul guvern care a publicat toate anexele. Înainte de a fi gata, am mers de 3 (trei) ori în Parlament. Am invitat pesediş

Ministerul Proiectelor Europene prezintă priorităţile Programului Regional Sud-Muntenia, aprobat de Comisia Europeană, şi sumele aferente
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Proiectelor Europene prezintă priorităţile Programului Regional Sud-Muntenia, aprobat de Comisia Europeană, şi sumele aferente

Potrivit MIPE, Programul Regional Sud-Muntenia beneficiază de o alocare totală de 1.576.796.471 euro şi susţine, prin priorităţi de finanţare specifice, ”transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare şi întreprinderi dinamice, cu oraşe prietenoase cu mediul, cu mobilit

Ministerul Dezvoltării: Cereri de peste 1,5 miliarde de euro în primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Fondul local
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării: Cereri de peste 1,5 miliarde de euro în primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Fondul local

”De la achiziţia de mijloace de transport nepoluante, la construirea de locuinţe eficiente energetic pentru tineri specialişti în sănătate şi educaţie, reabilitarea clădirilor publice, până la construirea de piste de biciclete sau achiziţionarea de staţii de încărcare electrice, toate pot fi accesat

Două proiecte ale companiilor italiene Enel Green Power şi Eni vor primi finanţare publică pentru a dezvolta hidrogen verde prin electrolizoare alimentate cu energie regenerabilă
Piețe financiareMoney.ro

Două proiecte ale companiilor italiene Enel Green Power şi Eni vor primi finanţare publică pentru a dezvolta hidrogen verde prin electrolizoare alimentate cu energie regenerabilă

”Două proiecte ale corporaţiilor multinaţionale italiene Enel Green Power şi Eni de dezvoltare a hidrogenului verde vor primi finanţare publică aprobată de Comisia Europeană în cadrul IPCEI Hy2Use. Pregătit şi semnat de 13 state membre ale UE, acest proiect axat pe interesele europene comune va aloc

MIPE: BERD va acorda României asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2021-2027
Piețe financiareMoney.ro

MIPE: BERD va acorda României asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2021-2027

Potrivit MIPE, obiectul acordului este de a asigura sprijin României în realizarea obiectivelor privind dezvoltarea şi implementarea politicilor de reformă structurală, îmbunătăţirea nivelului de absorbţie şi a eficienţei fondurilor aferente Politicii de Coeziune, Mecanismului de Redresare şi Rezili

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: BERD va acorda României asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2021-2027

MIPE: Se dă startul primelor apeluri de proiecte pentru eficienţă energetică pentru mediul de afaceri/ Ghidurile Solicitantului, actualizate
Piețe financiareMoney.ro

MIPE: Se dă startul primelor apeluri de proiecte pentru eficienţă energetică pentru mediul de afaceri/ Ghidurile Solicitantului, actualizate

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dă maîine, 11 octombrie, startul apelului de proiecte pentru două dintre măsurile de eficienţă energetică dedicate mediului de afaceri. După cum ştiţi, în această perioadă, MIPE implementează măsuri în valoare de 500 de milioane de euro pentru a spri

Ministerul Dezvoltării: Cereri pentru peste 2 miliarde de euro în primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Valul renovării / Pentru ce s-au depus cele mai multe cereri
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării: Cereri pentru peste 2 miliarde de euro în primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Valul renovării / Pentru ce s-au depus cele mai multe cereri

”În primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Valul renovării, au fost depuse 1.503 de cereri de finanţare, în valoare totală de 2,34 miliarde de euro”, anunţă, luni, Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă  Potrivit ministrului Cseke Attila, programul

Cseke Attila: În 14 octombrie lansăm al doilea apel de proiecte pentru investiţii în infrastructura verde a localităţilor
Piețe financiareMoney.ro

Cseke Attila: În 14 octombrie lansăm al doilea apel de proiecte pentru investiţii în infrastructura verde a localităţilor

”Vineri, 14 octombrie, la ora 10:00, Ministerul Dezvoltării va lansa cel de-al doilea apel de proiecte pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor din România, prin investiţii în infrastructura locală, finanţate din Fondul Local al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Investiţiile fi

Ministrul Economiei, în vizită la Uzina Mecanică Mija şi la Uzina Automecanică Moreni / Oficialul a cerut urgent un plan de investiţii pentru fiecare fabrică / Spătaru: Nu voi mai tolera proiecte doar pe hârtie
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Economiei, în vizită la Uzina Mecanică Mija şi la Uzina Automecanică Moreni / Oficialul a cerut urgent un plan de investiţii pentru fiecare fabrică / Spătaru: Nu voi mai tolera proiecte doar pe hârtie

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a făcut, joi, o vizită în judeţul Dâmboviţa, unde a văzut doi operatori din industria de apărare, Uzina Mecanică Mija şi Uzina Automecanică Moreni, filiale ale Romarm - companie aflată în coordonarea Ministerului Economiei.   ”Am transmis conducerii celor

Apelul de proiecte pentru schema de ajutor de stat adresată companiilor din industria prelucrătoare va fi lansat la 1 noiembrie. Care sunt companiile eligibile şi ce condiţii trebuie să îndeplinească
Piețe financiareMoney.ro

Apelul de proiecte pentru schema de ajutor de stat adresată companiilor din industria prelucrătoare va fi lansat la 1 noiembrie. Care sunt companiile eligibile şi ce condiţii trebuie să îndeplinească

Florin Spătaru a anunţat, joi, la Târgovişte, că de la 1 noiembrie vor fi deschise apelurile pentru schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, ajutoarele fiind alocate din bugetul de stat.    ”Suma aprobată prin Hotărârea de Guvern este de 300 de milioane, 150 de milioane d

Ciucă: Acordul de Parteneriat al României cu UE, pentru perioada 2021-2027, înseamnă pentru România capacitatea de a finanţa proiecte vitale de dezvoltare în valoare totală de 45,1 miliarde de euro
Piețe financiareMoney.ro

Ciucă: Acordul de Parteneriat al României cu UE, pentru perioada 2021-2027, înseamnă pentru România capacitatea de a finanţa proiecte vitale de dezvoltare în valoare totală de 45,1 miliarde de euro

„În numele Guvernului României şi al cetăţenilor români vă urez bun-venit la Alba-Iulia, simbol al unităţii românilor, dar şi dovadă vie a succesului utilizării banilor europeni. Suntem recunoscători pentru cooperarea solidă între Comisia Europeană şi autorităţile naţionale în procesul de planificar

Cseke Attila: Pe 10 octombrie, lansăm cel de-al doilea apel de proiecte aferent Componentei 5 din PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Cseke Attila: Pe 10 octombrie, lansăm cel de-al doilea apel de proiecte aferent Componentei 5 din PNRR

Alocarea financiară estimată pentru această a doua rundă este de 985.405.000 de euro pentru lucrări de intervenţie integrate atât la clădiri rezidenţiale multifamiliale, cât şi la clădiri publice, arată comunicatul de presă al MDLPA. Astfel, în cazul clădirilor rezidenţiale multifamiliale, alocarea

Ministerul Dezvoltării anunţă lansarea primului apel de proiecte pentru Programul Interreg IPA România-Serbia
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării anunţă lansarea primului apel de proiecte pentru Programul Interreg IPA România-Serbia

Potenţialii beneficiari vor folosi în exclusivitate sistemul informatic JeMS pentru transmiterea documentelor şi vor beneficia de opţiunile de costuri simplificate pentru decontarea cheltuielilor, respectiv de o simplificare a sistemului de implementare a proiectelor. Totodată, s-a lansat şi Progra

Ministrul Finanţelor: România obţine aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţã energeticã şi combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Finanţelor: România obţine aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţã energeticã şi combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeanã au ajuns la un Acord general pe iniţiativa REPowerEU în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare desfãşuratã marţi, 4 octombrie, la Luxembourg. ”Adoptarea în Consiliul ECOFIN a propunerii REPowerEU demonstreazã ce înseamnã, de fapt, sol

Luni este ultima zi de înscrieri pentru Start-up Nation Diaspora. Apelul de proiecte se încheie la ora 20:00 / 1.200 de firme, deja înscrise
Piețe financiareMoney.ro

Luni este ultima zi de înscrieri pentru Start-up Nation Diaspora. Apelul de proiecte se încheie la ora 20:00 / 1.200 de firme, deja înscrise

”Românii din diaspora care decid să revină în ţară şi să înceapă o afacere prin intermediul programului Start-up Nation Diaspora pot obţine finanţare de până la 200.000 lei pentru investiţii în echipamente, utilaje, sisteme regenerabile de energie, etc. Înscrierile se fac exclusiv online, pe platfor

Boloş afirmă că la nivel naţional sunt în pregătire 21 de proiecte în valoare totală de 4,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare pe fonduri europene
Piețe financiareMoney.ro

Boloş afirmă că la nivel naţional sunt în pregătire 21 de proiecte în valoare totală de 4,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare pe fonduri europene

„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene continuă aceeaşi politică susţinută de investiţii, cât şi de sprijin pentru inveştiţii în infrastructura de apă şi canalizare, Guvernul României adoptând în acest sens o serie de măsuri care ajută proiectele de infrastructură de apă şi canalizare, at

Comisia Europeană a aprobat miercuri finanţări publice de până la 5,2 miliarde de euro pentru proiectele de hidrogen
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat miercuri finanţări publice de până la 5,2 miliarde de euro pentru proiectele de hidrogen

Executivul UE a declarat că proiectul emblematic al blocului pentru a sprijini cercetarea, implementarea şi construcţia infrastructurii cu hidrogen, denumit IPCEI Hy2Use, a fost pregătit de 13 state membre care vor acorda finanţare publică. Potrivit comisiei, proiectul IPCEI Hy2Use va include 29 de

Marcel Boloş, despre consorţiile administrative: Permitem aceeaşi alianţă pentru unităţile administrativ-teritoriale, pentru proiectele de infrastructură ce vizează interesul comun al localităţilor limitrofe
Piețe financiareMoney.ro

Marcel Boloş, despre consorţiile administrative: Permitem aceeaşi alianţă pentru unităţile administrativ-teritoriale, pentru proiectele de infrastructură ce vizează interesul comun al localităţilor limitrofe

Ministrul Boloş a spus, despre consorţiile administrative,  că Guvernul îşi propune să sprijine zonele urban-funcţionale. ”Ce înseamnă, simplu spus, acest lucru? Că permitem aceeaşi alianţă pentru unităţile administrativ-teritoriale pentru proiectele de infrastructură ce vizează interesul comu

Virgil Popescu: Mai sunt 3 zile în care pot depune proiecte cei care vor să obţină finanţare pentru modernizarea şi eficientizarea consumului de energie, în vederea asigurării eficienţei energetice în sectorul industrial!

”PNRR. Mai sunt 3 zile în care pot depune proiecte cei care vor să obţină finanţare pentru modernizarea, monitorizarea şi eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienţei energetice în sectorul industrial!”, a scris ministrul pe Facebook. 

Ministerul Economiei deschide la 1 noiembrie sesiunea de depunere a proiectelor de investiţii destinate industriei prelucrătoare, ajutorul de stat fiind de 300 de milioane de euro pentru anul 2022 şi anul 2023
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Economiei deschide la 1 noiembrie sesiunea de depunere a proiectelor de investiţii destinate industriei prelucrătoare, ajutorul de stat fiind de 300 de milioane de euro pentru anul 2022 şi anul 2023

„ Începând cu 1 noiembrie 2022, deschidem apelul de de depunere a cererilor privind acordurile de finanţare pentru investiţiile din industria prelucrătoare, un moment mult aşteptat în economie. Ajutorul de stat în valoare de 300 de milioane de euro pentru anul 2022 si anul 2023, gestionat de Ministe

Guvernul a adoptat un memorandum care aprobă implementarea unei metodologii, la nivel naţional, în proiectele de investiţii finanţate din fonduri publice din domeniu construcţiilor, potrivit PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a adoptat un memorandum care aprobă implementarea unei metodologii, la nivel naţional, în proiectele de investiţii finanţate din fonduri publice din domeniu construcţiilor, potrivit PNRR

„Aprobarea acestei Foi de parcurs aprobată prin acest Memorandum defineşte principalele acţiuni generale, etapele de implementare cu secvenţierea acestora în timp şi entităţile responsabile, raportat la domeniile specifice de competenţă, care vor sprijini facilitarea utilizării metodologiei BIM (Bui

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidurile solicitantului pentru finanţarea investiţiilor autorităţilor publice locale în producţia de energie din surse regenerabile
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidurile solicitantului pentru finanţarea investiţiilor autorităţilor publice locale în producţia de energie din surse regenerabile

Această măsură are ca obiectiv creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a energiei electrice şi termice din resurse regenerabile mai puţin exploatate. De asemenea, se urmăreşte reduce

Ministerul Proiectelor Europene anunţă că a solicitat în acest an spre rambursare 3,8 mld. euro către Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Proiectelor Europene anunţă că a solicitat în acest an spre rambursare 3,8 mld. euro către Comisia Europeană

”În această perioadă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îşi concentrează resursele pentru a valorifica potenţialul generat de finanţările disponibile pentru perioadele de programare 2014-2020 şi 2021-2027, respectiv cele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În ceea

Virgil Popescu anunţă că proiectele de investiţii în cogenerarea de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate pot fi depuse până pe 1 octombrie
Piețe financiareMoney.ro

Virgil Popescu anunţă că proiectele de investiţii în cogenerarea de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate pot fi depuse până pe 1 octombrie

„PNRR! Important! De interes, în mod special pentru primării: Am prelungit perioada de depunere a proiectelor pentru ”Schema de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investiţiilor în cogenerarea de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizat” până la data de 1 octombrie, ora 17.00. Bu

Ministerul Proiectelor Europene: 2.517 firme au aplicat pentru schema de ajutor de stat şi schema de ajutor de minimis în cadrul Acţiunii 4.1.1. POC / 1.802 aplicaţii eligibile pentru schema de ajutor de stat şi 639 pentru schema de ajutor de minimis

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat listele aplicanţilor înscrişi, împreună cu rezultatele verificării automate efectuată de platforma IMM Recover, pentru Acţiunea 4.1.1. din Programul Operaţional Competitivitate (POC)”, a transmis, vineri seară, MIPE, într-un comunicat

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care asigură continuitate şi mobilitate în implementarea proiectelor majore din Politica de Coeziune
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care asigură continuitate şi mobilitate în implementarea proiectelor majore din Politica de Coeziune

”Se adoptă, astfel, un pachet de măsuri pentru operaţionalizarea unei treimi din bugetul alocat Politicii de coeziune, respectiv 16 miliarde din cele aproximativ 45 miliarde de euro, pentru a accesa proiecte şi a dezvolta componenta de proiecte de investiţii pentru infrastructură de transport, sănăt

Guvernul a adoptat o OUG referitoare la proiectele din domeniile transport, deşeuri, îmbunătăţirea sistemului de răspuns şi din domeniul infrastructurii spitaliceşti şi ambulatorii  finanţate din fonduri externe nerambursabile

”Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de transport, proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deşeurilor, proiectele privind îmbunătăţirea sistemului de răspuns la risc şi proiectele privind investiţii în infrastructuri spitalice

MIPE anunţă sprijin pentru integrarea românilor pe piaţa muncii – Apeluri de proiecte în valoare de 117 milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

MIPE anunţă sprijin pentru integrarea românilor pe piaţa muncii – Apeluri de proiecte în valoare de 117 milioane de euro

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidurile Solicitantului pentru trei apeluri de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), care sunt menite să sprijine accesul pe piaţa muncii pentru anumite categorii vulnerabile”, a transmis,

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a semnat 17 contracte de finanţare în valoare totală de peste 144,65 milioane lei, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare - Cea mai mare sumă, pentru Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti

MIPE anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că au fost semnate 17 contracte de finanţare în valoare totală de peste 144,65 milioane lei, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020).   ”Astfel se asigură finanţarea pentru modernizarea infrastructurii spi

Tancos Barna: Vom lansa, pe 15 februarie, la ora 10, apelul de proiecte pentru platformele de depozitare voluntară a deşeurilor voluminoase
Piețe financiareMoney.ro

Tancos Barna: Vom lansa, pe 15 februarie, la ora 10, apelul de proiecte pentru platformele de depozitare voluntară a deşeurilor voluminoase

Tanczos Barna a prezentat luni, la Forumul Oraşelor Verzi care se desfăşoară săptămâna aceasta la Braşov, programele pe care Ministerul Mediului le derulează pentru creşterea gradului de colectare a deşeurilor. Unul dintre proiecte prevede realizarea de insule digitalizate, care vor permite colectar

Grindeanu: Nouă staţii de metrou vor fi modernizate! În baza unui protocolul semnat, astăzi, de Metrorex şi Primăria Sectorului 4 vor fi derulate o serie de proiecte în comun pentru regenerarea urbană unor zone de metrou pe raza Sectorului 4

„9 staţii de metrou vor fi modernizate! În baza unui protocolul semnat, astăzi, de Metrorex şi Primăria Sectorului 4 vor fi derulate o serie de proiecte în comun pentru regenerarea urbană a zonelor din jurul următoarelor staţii de metrou de pe raza Sectorului 4: ⁃ Piaţa Unirii (de pe raza sect. 4);

Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor finanţate prin Programul „Anghel Saligny” pentru Satu Mare, Teleorman şi Timiş
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor finanţate prin Programul „Anghel Saligny” pentru Satu Mare, Teleorman şi Timiş

Astfel, pe pagina Ministerului Dezvoltării au fost publicate listele investiţiilor care vor fi realizate în judeţele Satu Mare, Teleorman şi Timiş, potrivit comunicatului de presă al MDLPA. Conform criteriilor de selectare, în judeţul Satu Mare, au fost aprobate spre finanţare 83 de obiective de in

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului: Românii din Diaspora pot depune până la data de 3 octombrie 2022, ora 20:00, proiecte pentru Start-Up Nation Diaspora
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului: Românii din Diaspora pot depune până la data de 3 octombrie 2022, ora 20:00, proiecte pentru Start-Up Nation Diaspora

”Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului prelungeşte perioada de depunere a proiectelor pentru granturi nerambursabile pentru Pilonul II Start-Up Nation Diaspora 2022”, anunţă ministerul. ‚‚Avem peste 600 de firme înscrise în cadrul Start-Up Nation Diaspora, însă bugetul ne permite să finanţăm

O nouă dispută în coaliție: Un europarlamentar PSD acuză PNL că se lipește de marile proiecte de infrastructură pornite de social democrați
PoliticMihai Voican

O nouă dispută în coaliție: Un europarlamentar PSD acuză PNL că se lipește de marile proiecte de infrastructură pornite de social democrați

MIPE anunţă aprobarea calendarului viitoarelor apeluri de proiecte din POC şi POIM, în valoare totală de 1,7 miliarde euro. Boloş: Am promis mediului de afaceri predictibilitate şi competitivitate, ne asigurăm că ne ţinem de cuvânt

Potrivit ministerului, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de Guvern de ieri, la propunerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, memorandumul pentru Aprobarea calendarului activităţilor aflate în responsabilitatea autorităţilor de management pentru Programul Operaţional Competitiv

Ciucă: Este foarte important să integrăm proiectele care au început la nivelul Ministerului Energiei, în ceea ce priveşte exploatările de gaze, pentru că vom avea o capacitate de extracţie mult mai mare după ce demarează proiectul Neptun Deep

  ”Ne bucurăm foarte mult că odată cu aniversarea a 140 de ani de atestare documentară a oraşului Vatra Dornei, putem să îi bucurăm atît pe cetăţeni cît şi autorităţile locale cu un program guvernamental care se finalizează, gazoductul care are staţia în funcţiune al marginea oraşului, creând

Ministrul Economiei: Vom oferi un sprjin financiar între 15.000 şi 200.000 de euro pentru companiile care doresc să investească în proiecte care reduc volumul deşeurilor şi reuşesc să creeze materia primă necesară unui lanţ de producţie integrat

” Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, 24 august 2022, un Mecanism de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, proiect iniţiat de Ministerul Economiei”, anunţă ministerul. Scopul acestui

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: A fost semnat contractul de 1,35 miliarde lei pentru reţeaua de apă – canal din judeţul Hunedoara, proiect finanţat cu fonduri europene
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: A fost semnat contractul de 1,35 miliarde lei pentru reţeaua de apă – canal din judeţul Hunedoara, proiect finanţat cu fonduri europene

”Contractul pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Hunedoara, semnat astăzi, va asigura accesul populaţiei din 38 de unităţi administrativ – teritoriale din zonă la servicii de alimentare cu apă potabilă şi la servicii de tratare a apelor uzate. Pri

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat o măsură cu o alocare de 400 de milioane de euro, care va finanţa investiţii destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă a IMM-urilor

”Pentru a susţine mediul de afaceri în circumstanţele excepţionale create de manifestarea la nivel global a efectelor generate de pandemia de COVID-19, crizele de consum şi crizele produse de războiul din Ucraina, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat o serie de măsuri, printre c

Ministerul Proiectelor Europene a lansat procedura de achiziţie a serviciilor de promovare a 12 rute turistice/culturale în cadrul programului ”România atractivă” din PNRR / Investiţie de peste 10 milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Proiectelor Europene a lansat procedura de achiziţie a serviciilor de promovare a 12 rute turistice/culturale în cadrul programului ”România atractivă” din PNRR / Investiţie de peste 10 milioane de euro

”Procedura de achiziţie publică deschisă pentru achiziţia serviciilor de promovare a 12 rute turistice finanţate prin PNRR a fost lansată prin publicarea anunţului de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Prestatorii interesaţi pot să depună oferte în termen de 30 de zile c

Ministerul Proiectelor Europene prezintă stadiul măsurilor în valoare de 1,5 miliarde de euro implementate / Ce trebuie să ştie cei care vor să obţină finanţare
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Proiectelor Europene prezintă stadiul măsurilor în valoare de 1,5 miliarde de euro implementate / Ce trebuie să ştie cei care vor să obţină finanţare

”În contextul crizelor simultane cu care se confruntă România post-pandemică, respectiv liberalizarea preţului la energie, creşterea preţului carburanţilor şi criza generată de invazia Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a iniţiat un set de măsuri pentru

Premierul Ciucă anunţă că Ministerul Energiei trebuie să prezinte până luni situaţia concretă cu proiectele de investiţii din energie, folosind toate pârghiile de finanţare / ANRE trebuie să vină cu o analiză a evoluţiei pieţei

”Ieri am desfăşurat activitatea de constituire a Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienţei energetică şi implementarea proiectelor de infrastructură energetică. A fost o decizie pe care am luat-o în urma analizei datelor şi prognozelor şi a perspectivei asigurării energiei, pe timp

Virgil Popescu anunţă prelungirea perioadei de depunere a proiectelor în cadrul ”Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză”

”Important: Am prelungit, prin ordin, perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare prin ”Schemă de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză”. Măsura de investiţii I.2 – Infr

Ministerul Proiectelor Europene anunţă că a început etapa de preînscriere în platforma IMM Recover pentru contractarea de granturi pentru investiţii / Lansarea apelului de proiecte va avea loc în 23 august
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Proiectelor Europene anunţă că a început etapa de preînscriere în platforma IMM Recover pentru contractarea de granturi pentru investiţii / Lansarea apelului de proiecte va avea loc în 23 august

”Începând de astăzi, potenţialii beneficiari se pot înrola în aplicaţia IMM Recover şi pregăti documentele pentru Acţiunea 4.1.1. – Investiţii în activităţi productive”, anunţă, marţi, MIPE, într-un comunicat de presă.   Instituţia a pregătit un la cele mai frecvente întrebări, astfel încât

Virgil Popescu: Investim în dezvoltarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale / Ministrul anunţă mai multe proiecte ale Transgaz
Piețe financiareMoney.ro

Virgil Popescu: Investim în dezvoltarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale / Ministrul anunţă mai multe proiecte ale Transgaz

”Investim în dezvoltarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale”, a transmis, vineri seară, ministrul energiei. Acesta a precizat că au fost transmise către BEI, în vederea finanţării, mai multe proiecte ale Transgaz.   Este vorba despre conductă de transport gaze naturale Mare

Cseke Attila: Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe PNRR. Aproape 95% din aceste proiecte sunt eligibile
Piețe financiareMoney.ro

Cseke Attila: Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe PNRR. Aproape 95% din aceste proiecte sunt eligibile

"Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare. Am avut trei apeluri de proiecte: pe Valul Renovării, în valoare de 2,8 miliarde de euro, pe Fondul Local – Componenta C10 - 2,7 miliarde de euro şi pe Componenta 15 din PNRR legat de

Apelul de proiecte pentru Programul Femeia Antreprenor se va deschide în 18 august – Se urmăreşte diminuarea decalajului dintre femeile şi bărbaţii antreprenori / Peste 157 de milioane de lei, buget în 2022
Piețe financiareMoney.ro

Apelul de proiecte pentru Programul Femeia Antreprenor se va deschide în 18 august – Se urmăreşte diminuarea decalajului dintre femeile şi bărbaţii antreprenori / Peste 157 de milioane de lei, buget în 2022

”Programul Femeia Antreprenor va fi al treilea apel deschis în anul 2022 pentru IMM-urile din România. De această dată, vizăm diminuarea decalajelor dintre femeile şi bărbaţilor antreprenori, mai ales că doar 36,84% din asociaţi/acţionari sunt femei (...) Programul contribuie, totodată, la atingerea

Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor finanţate prin Programul „Anghel Saligny” pentru Iaşi, Maramureş, Neamţ şi Vaslui
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor finanţate prin Programul „Anghel Saligny” pentru Iaşi, Maramureş, Neamţ şi Vaslui

Astfel, pe pagina Ministerului Dezvoltării au fost publicate listele investiţiilor care vor fi realizate în judeţele Iaşi, Maramureş, Neamţ şi Vaslui, conform comunicatului de presă al instituţiei. Până acum, din cele 41 de judeţe ale ţării, împreună cu cele patru finalizate astăzi, investiţiile di

Virgil Popescu anunţă prelungirea perioadei de depunere a proiectelor pentru cogenerare de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate / Buget de peste 388 de milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

Virgil Popescu anunţă prelungirea perioadei de depunere a proiectelor pentru cogenerare de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate / Buget de peste 388 de milioane de euro

”PNRR! IMPORTANT! Perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate a fost prelungită până la data de 15 septembrie 2022 ora 17.00”, a transmis, miercuri, Virgil Popescu.  

Ministerul Proiectelor Europene: Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 de milioane euro pentru susţinerea IMM-urilor afectate de pandemie /Lansarea apelului va avea loc la 23 august şi se va încheia în 29 august

”Comisia Europeană a anunţat aprobarea schemei de ajutor de stat pentru România în valoare de 358 milioane de euro pentru susţinerea întreprinderilor în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că aceasta respectă condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Prin această măsură sunt sprijinite investi

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi-a propus ca majoritatea apelurilor de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027 să fie lansate până la sfârşitul anului 2023
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi-a propus ca majoritatea apelurilor de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027 să fie lansate până la sfârşitul anului 2023

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va lansa până la sfârşitul anului 2023 toate apelurile majore de proiecte aferente perioadei de programare 2021-2027, pentru ca proiectele să susţină economia şi creşterea nivelului de trai al românilor. Concret, obiectivele MIPE sunt ca în an

Virgil Popescu: Investim în dezvoltarea reţelei de distribuţie a energiei electrice - Finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii / 100 de milioane de euro, în 2022 / Finanţări cuprinse între 5 şi 50 de milioane de euro

    ”Investim în dezvoltarea extinderii şi modernizării reţelei de distribuţie a energiei electrice. Prin Fondul pentru Modernizare avem finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii în infrastructura energetică”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Virgil Popescu.  

Rusia a interzis investitorilor din aşa-numitele ţări neprietenoase să vândă acţiuni deţinute la proiecte energetice cheie şi la bănci, până la sfârşitul anului
Piețe financiareMoney.ro

Rusia a interzis investitorilor din aşa-numitele ţări neprietenoase să vândă acţiuni deţinute la proiecte energetice cheie şi la bănci, până la sfârşitul anului

Ţările şi aliaţii occidentali, inclusiv Japonia, au impus restricţii financiare Rusiei, de când a trimis trupe în Ucraina la sfârşitul lunii februarie. Moscova a ripostat cu restricţii de părăsirea a Rusiei de către companiile occidentale şi aliaţii lor şi, în unele cazuri, le-a confiscat bunurile.

PSD Iași: Perfidul Costel Alexe „smântânește” proiectele făcute de alții și truchează concursurile de angajare
PoliticMihai Voican

PSD Iași: Perfidul Costel Alexe „smântânește” proiectele făcute de alții și truchează concursurile de angajare

MIPE sprijină autorităţile locale în derularea proiectelor de investiţii finanţate cu fonduri europene – La Iaşi, proiecte în domeniul sănătăţii care vor deservi 5 milioane de locuitori / Iaşi, al patrulea judeţ la absorbţia fondurilor

”Aflat astăzi într-o vizită de lucru în judeţul Iaşi, ministrul Marcel Boloş a participat, alături de secretarul de stat Carmen Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe şi primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirică, la semnarea unui nou contract de lucrări de modernizare în cadrul

Ministerul Dezvoltării a finalizat ultimul apel de proiecte PNRR pentru construcţia de creşe / În prezent, mai puţin de 4% dintre copiii cu vârsta antepreşcolară au locuri în creşe / În august începe construcţia primei unităţi

    Ministerul Dezvoltării a lansat, anul trecut, un apel de proiecte pentru construcţia unor creşe noi, moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, finanţate din fonduri guvernamentale.   Instituţia precizează că 64 dintre cererile primite pentru acest apel de pr

Marcel Boloş, vizită în judeţul Sălaj - Ministrul a vizitat localităţi cu proiecte europene aflate în derulare
Piețe financiareMoney.ro

Marcel Boloş, vizită în judeţul Sălaj - Ministrul a vizitat localităţi cu proiecte europene aflate în derulare

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloş, a făcut, vineri, o vizită în judeţul Sălaj, unde a analizat împreună cu autorităţile locale – preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu şi primarii comunităţilor din judeţ, stadiul proiectelor finanţate cu fonduri

EDPR achiziţionează o platformă de dezvoltare a proiectelor fotovoltaice din Germania
Piețe financiareMoney.ro

EDPR achiziţionează o platformă de dezvoltare a proiectelor fotovoltaice din Germania

Germania, care este piaţa domestică a Kronos, reprezintă aproape 50% din portofoliul de dezvoltare a parcurilor de panouri fotovoltaice achiziţionat. ”EDP ​​Renewables (Euronext: EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume, a ajuns la un acord privind achiziţionarea

Ministerul Energiei solicită celor interesaţi transmiterea de expresii de interes pentru proiecte de investiţii pentru centrale electrice cu ciclu combinat cu turbine pe gaz, prin Fondul pentru Modernizare
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Energiei solicită celor interesaţi transmiterea de expresii de interes pentru proiecte de investiţii pentru centrale electrice cu ciclu combinat cu turbine pe gaz, prin Fondul pentru Modernizare

"În vederea elaborării şi adoptării documentelor programatice necesare apelului/apelurilor ce va/vor fi lansate pentru selecţia proiectelor din cadrul acestui domeniu de investiţii ce vor beneficia de finanţare din Fondul pentru modernizare, Ministerul Energiei solicită celor interesaţi transmiterea

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Am încheiat prima etapă de verificare a proiectelor aferente Componentei 5 din PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Am încheiat prima etapă de verificare a proiectelor aferente Componentei 5 din PNRR

Lipsa răspunsului complet şi/sau în termen la solicitarea de clarificări va conduce la finalizarea evaluării pe baza informaţiilor iniţiale, a mai spus ministrul. În perioada 1 aprilie 2022 - 30 mai 2022, au fost depuse 1.437 de cereri de finanţare pentru apelurile de proiecte aferente Componentei

Ministerul Proiectelor Europene, precizări despre prima cerere de plată pentru 2,56 miliarde de euro din PNRR / Plata poate avea loc la sfârşitul lunii septembrie, fără ca acest lucru să afecteze bugetul de stat, reformele şi investiţiile asumate

MIPE transmite, joi seară, că România nu se află în situaţia de a pierde echivalentul primei cereri de plată din PNRR.   ”În data de 25 iulie 2022, la orele 12:00, a avut loc discuţia reprezentanţilor MIPE cu Comisia Europeană privind situaţia cererii de plată numărul 1, transmise