”În primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Valul renovării, au fost depuse 1.503 de cereri de finanţare, în valoare totală de 2,34 miliarde de euro”, anunţă, luni, Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă
Potrivit ministrului Cseke Attila, programul de renovare a clădirilor derulat de Ministerul Dezvoltării este un succes.
”A fost un program transparent, bine pregătit, astfel că beneficiarii au accesat rapid şi eficient fondurile", declarat ministrul Dezvoltării.
Ministerul Dezvoltării a lansat, luni, la ora 10:00, cea de-a doua rundă de apel, cu un buget disponibil de 985.405.000 de euro, pentru proiecte care vizează eficientizarea energetică şi consolidarea seismică a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, gestionat de Ministerul Dezvoltării.

