AcasăEticheteStare de urgenta

Tag: stare de urgenta

”Dincolo de ferestre”, prima carte inspirată de perioada stării de urgență. O poveste ce ne dă fiori, însă încredere și speranță

”Dincolo de ferestre” este un roman născut în situația epidemică înfricoșătoare pe care cu toții am trăit-o și cu care pare că ne-am obișnuit, dar personajele cărții oferă încredere și variante pozitive celor care încă mai cred că perioada de izolare nu a condus...

UE pregateste „starea de urgenta”

Negocierile Greciei cu reprezentantii Comisiei Europene, ai Bancii Centrale Europene si ai Fondului Monetar International au intrat intr-un nou impas, astfel ca economia Greciei ar urma sa intre in incapacitate de plati de la 1 iulie."Trebuie sa elaboram un plan de urgenta pentru ca...

Kievul, la un pas de instaurarea stării de urgenţă

Lucaci, care participă la negocierile dintre opoziţie şi preşedintele Viktor Ianukovici, a declarat pentru televiziunea ucraineană că va cere ca negocierile să fie întrerupte în cazul în care clădirea nu este eliberată.   Zeci de manifestanţi radicali au invadat duminică seara sediul ministerului, fără să li...

Ucraina, un butoi de pulbere

Liderii opoziţiei au îndemnat duminică seara la ocuparea cartierului guvernamental din centrul Kievului, până la demisia Guvernului preşedintelui Viktor Yanukovici. Manifestanţii au cucerit sediul Primărie Kiev şi Casa Sindicatelor şi au atacat Palatul prezidenţial.   Mobilizarea opoziţiei a fost provocată de schimbarea, săptămâna trecută, a poziţiei...

Stare de urgență în Egipt

Puterea instalată la Cairo de armată după destituirea lui Morsi, la începutul lui iulie, a decretat starea de urgenţă pentru un interval de o lună începând de miercuri de la ora 14.00 GMT.   Anunţul survine în contextul în care intervenţia menită să pună capăt manifestaţiilor...

Stare de alertă la Gura Caliţei

Solicitarea a fost făcută de administraţia locală din Gura Caliţei din cauza fenomenului alunecărilor de teren care au afectat DJ 204P şi riscă să izoleze circa 300 de familii din satele Raşca şi Dealu Lung.   Instituirea stării de alertă la nivelul localităţii va permite efectuarea...