AcasăEticheteStrategii

Tag: strategii

Japonia, cel mai mare creditor din lume în 2011

Activele străine ale Japoniei au crescut anul trecut cu 0,6%, la 253.010 miliarde yeni (3.200 miliarde dolari), a anunţat marţi ministerul japonez al Finanţelor.   Cea mai ridicată expunere a Japoniei pe pieţe străine, de aproape 300.000 miliarde yeni (3.700 miliarde dolari), a fost înregistrată la...

Sub asaltul giganților

Rețeaua locală a Lidl a ajuns, în această primăvară, la 140 de magazine. Până la sfârșitul lui 2012, după cum au anunțat reprezentanții companiei, s‑ar putea atinge nivelul de 200 de unități. Și La Doi Pași, lanțul de magazine de proximitate funcționând în franciză...

Ambiţiile teritoriale ale Chinei îngrijorează vecinii

Bugetul Apărării Chinei, care deţine cea mai importantă armată din lume în privinţa efectivelor, urmează să crească cu 11,2% anul acesta, a anunţat duminică un purtător de cuvânt oficial, cu o zi înainte de deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului. "Vom consolida capacităţile forţelor armate pentru...

Care este cea mai frecventă strategie de criză a companiilor din România

Sondajul a fost efectuat la finele lunii octombrie în rândul a 172 de manageri de la tot atâtea companii din România, majoritatea private, care "au avut succes" în contextul crizei economice globale din ultimii ani, scrie MEDIAFAX.Puţin peste jumătate dintre companiile vizate au acţionariat...

Guvernul a aprobat strategia de raţionalizare a reţelei spitaliceşti pentru perioada 2011-2012

Un punct esenţial al strategiei este clasificarea spitalelor, clasificare ce va avea consecinţe majore în planul finanţării spitalelor. Cseke Attila a anunţat că metodologia de clasificare va fi publicată pe 1 aprilie, astfel încât procesul de clasificare propriu-zisă să fie demarat în 30 de...

FMI: Economiile dezvoltate ar putea fi lovite din nou de recesiune

Acesta consideră că avansul cererii interne şi scăderea şomajului sunt condiţiile necesare pentru relaxarea politicilor anticriză. Şeful FMI Europa, Marek Belka, spune, la rândul său, că este vital ca politicile fiscale şi monetare să continue să sprijine recuperarea.Economia Uniunii Europene a scăzut cu 4,3%,...