Tănăsescu (FMI): Până la sfârşitul misiunii FMI vom avea o estimare în privinţa diminuării CAS

‘Nu avem încă o analiză foarte profundă a acestor elemente. Au început discuţiile cu Ministerul Finanţelor şi cu cel al Muncii, dar până la sfârşitul misiunii FMI, respectiv 9 mai 2011, vom avea o estimare în privinţa posibilităţii diminuării contribuţiilor sociale’, a declarat, joi, pentru un post privat de televiziune, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu.

 

Acesta a precizat că problema diminuării contribuţiilor este o problemă de care se ocupă atât autorităţile de la Bucureşti, cât şi delegaţia FMI.

 

‘Acest lucru trebuie analizat cu energie şi multă rigoare. Este foarte important ca reducerea contribuţiilor sociale să fie făcută într-un mod sustenabil pentru ca, odată reduse, să poată fi consolidate şi să poată aduce mai multe venituri la buget’, a explicat Mihai Tănăsescu.

 

Potrivit sursei citate, în zilele următoare va demara împreună cu autorităţile de la Bucureşti analiza privind posibilitatea reducerii contribuţiilor sociale şi se va stabili care este ‘momentul cel mai important şi care este cuantumul cu care pot fi diminuate aceste contribuţii sociale’.

 

Acesta nu exclude ca diminuarea contribuţiilor sociale să se întâmple în acest an.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed