Țânțăreanu face 80 de ani și inaugurează un mare complex de săli de evenimente la aniversarea sa. ”Are o capacitate de 2000 de persoane”

0

Cristian Țânțăreanu muncește cu spor și la aproape 80 de ani, vârstă pe care o va împlini în primăvara anului viitor. Noul său proiect, pe care afaceristul îl recomandă drept cel mai mare complex de săli de evenimente din zona Bucureștiului (situat lângă Corbeanca), este aproape gata.

Țânțăreanu, care și-a creat un renume și datorită chefurilor faraonice organizate la aniversările sale, are în plan o petrecere cât un festival de ziua sa. Prilej cu care va deschide oficial și saloanele pentru care s-a asociat cu mai mulți cunoscuți oameni de afaceri. Este vorba de un complex de săli construit pe un spațiu colosal, pe malul unui lac din zona satului modern pe care l-a construit și cu care se identifică afaceristul, Paradisul Verde. Țânțăreanu spune că principalul salon va fi cel mai mare de acest profil, iar investiția finală este de 12 milioane de euro.

Țânțăreanu face 80 de ani și inaugurează un mare complex de săli de evenimente

De construcția noului spațiului dedicat în special nunților s-a apucat în 2021 însă restricțiile medicale i-au dat planurile peste cap. ”Complexul are o capacitate generală de 2.000 de persoane, o să aibă șapte săli unde invitații sper să se simtă ca acasă. Toate aceste saloane sunt situate pe malul lacului Paradisul Verde. Este o zonă foarte frumoasă, de basm, cu aer curat și multă liniște”, spune Țânțăreanu care a rărit-o în ultimii ani cu petrecutul în așteptarea finalizării noului spațiu dedicate petrecerilor private. Și Dragoș, fiul său natural, deține un local generos  în Paradisul Verde pe care are în plan să-l extindă cu o grădină de vară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.