Ţările UE au aprobat lista sectoarelor industriale ce vor primi alocări gratuite mai mari de emisii

Măsura vizează diminuarea riscului ca firmele din sectoare supuse unei competiţii internaţionale acerbe să-şi reloce activitatea din UE către ţări terţe cu limitări mai puţin stricte pentru emisiile de gaze cu efect de seră.

Proiectul va fi supus votului în Parlamentul European şi Consiliul Europei, înainte de a fi adoptat de Comisia Europeană până la sfârşitul acestui an. Riscul emisiilor de CO2 poate fi diminuat printr-un acord internaţional privind încălzirea globală ce ar putea fi încheiat la conferinţa de la Copenhaga din decembrie.

Dacă lista nu va fi revizuită, prevederile se vor aplica timp de cinci ani, până în 2014, doar unele sectoare poate fi adăugate în acest interval. O listă nouă va fi aplicată pentru 2015-2019.

Sectoarele şi subsectoarele unde există riscuri de pierderi de CO2 ar putea reprezenta aproape un sfert din totalul emisiilor acoperite de sistemul european de tranzacţionare a certificatelor de emisii (EU ETS) şi circa 77% din totalul emisiilor generate de industria de prelucrare din EU ETS.

O mare parte din emisiile acoperite de sistem provin din sectorul energetic, care din 2013 nu va mai primi alocări gratuite.

Numărul de alocări gratuite pe care instalaţiile industriale îl vor primi va fi decis în 2011.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed