Tenis: Premiile de la Wimbledon for fi egale pentru barbati si femei

Organizatorii turneului de Mare Şlem de la Wimbledon au anunţat, joi, că premiile acordate pentru competiţia feminină vor fi egale cu cele primite de bărbaţi, transmite Reuters.

Preşedintele turneului de la Wimbledon, Tim Phillips, a anunţat, joi, că de la următoarea ediţie, premiile pentru femei şi bărbaţi vor avea o valoare egală, şi consideră că măsura va ajuta tenisul, în general, şi turneul de la Wimbledon, în special. "Comitetul a hotărât în unanimitate că este necesară egalizarea sumelor primite de câştigători", a declarat oficialul.

Prin această decizie, turneul englez se alătură competiţiei australiene şi celei din Statele Unite, U.S. Open, care au decis înainte egalizarea premiilor. Anul trecut, Roger Federer a câştigat 1,28 de milioane de dolari pentru titlul la masculin, în timp ce Amelie Mauresmo, câştigătoarea competiţiei feminine, a câştigat o sumă mai mică. Motivaţia a fost că femeile dispută meciuri după sistemul două din trei, iar bărbaţii joacă în sistemul trei seturi din cinci

Open-ul francez a introdus plăţile egale pentru finală în 2006, dar în celelate meciuri, plăţile sunt diferite. "Când Wimbledonul a organizat primul turneu Open, în 1968, câştigătoarea la femei, Billie Jean King a câştigat 750 de lire sterline, în timp ce câştigătorul Rod Laver a câştigat 2.000 de lire, adică ea a primit 37,5% din sumă, în timp ce în 2006, procentul s-a ridicat la 95,4%. Câştigătorul competiţiei masculine a primit cu 4,6 procente mai mult, dar a venit momentul să le egalizăm", a precizat Phillips.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed