Termini felul, iar apoi poți mânca și farfuria. Alternativele românilor la reciclare

De curând, însă, au apărut şi la noi farfurii biodegradabile şi chiar comestibile din tarâțe de grâu, trestie de zahăr, bambus sau măr.

Doi soţi din Cluj livrează la restaurantele şi festivalurile din toată ţara farfurii din tărâțe de grâu. Sunt sută la sută biodegradabile, dar şi comestibile. Ideea le-a venit din Polonia, unde au fost inventate şi brevetate, apoi produse în serie.

Maria Lichtenberg: „Ne dorim ca la sfârşitul unui festival să rămână o amintire frumoasă şi nu un munte de deşeuri. Costurile lor sunt undeva la dublu faţă de farfuriile din plastic. Preţul unei farfurii se învârte undeva la un leu.”

În plus, farfuriile pot fi folosite atât în cuptoarele tradiţionale, cât şi la cele cu microunde, iar din ele se pot mânca alimente reci şi alimente calde, solide sau lichide.

 

Lukasz Lichtenberg: Aduce cu mirosul de coajă de pâine, ceea ce este plăcut pentru oameni. Ele sunt făcute 100% natural. Nu există niciun aditiv chimic.”

Iar farfuriile comestibile îi impresionează pe clienţi.

Clientă: „Nu am ştiut şi arată şi foarte bine. Şi la compania la care lucrez comandăm destul de mult şi se adună foarte multe recipiente de genul ăsta, e foarte bine venit. Nu-i rea, chiar e bună. Cumva, au un gust de seminţe prăjite.”

Chiar dacă o farfurie din tarâte de grâu costă cât 7 farfurii din plastic, un proprietar de restaurant din Cluj vrea să facă o schimbare.

Eduard Debinca, administrator restaurant: „Avem un business orientat spre eco-friendly, motiv pentru care am hotărât să folosim aceste farfurii să nu mai dăm prilej să poluăm mediul nostru înconjurător.”

Din păcate, spre deosebire de alte state din Uniunea Europeană, inventatorii noştri din zona produselor ecologice şi biodegradabile duc lipsă de investitori. Iar ideile rămân la faza de proiect.

Olga este studentă la Facultatea de Ştiinţă şi Tehnologia Alimentelor din Cluj şi a inventat un ambalaj comestibil din mere care să înlocuiască pungile din plasic sau hârtie. Este obţinut în totalitate din piure de măr. Se poate mânca, dar este şi rezistent ca ambalaj.

Olga Fedorov, studentă USAMV Cluj:Este un ambalaj cu ulei esenţial de mentă, care este un ulei antimicrobian.”

În acest moment, pe piaţa din România se găsesc farfurii, tacâmuri sau caserole biodegradabile din trestie de zahăr, târâte de grâu, bambus sau frunze de palmier.

 

SURSA: PROTV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed