Tun de 45 de milioane de euro cu diplome universitare false

În martie, DGIPI a sesizat Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 în legătură cu eliberarea a 15.000 de diplome de licenţă de către mai multe universităţi de stat unor studenţi la facultăţi neacredite.

Dosarul a ajuns pe masa procurorilor DNA.

Este vorba de două facultăţi din Alexandria, „Alexandru Ghica” şi „Europa Ecor”, care, din 2006, au intrat în procedura de lichidare, nefiind acreditate.

Rectorii universităţilor, împreună cu mai mulţi complici, au fabricat, pe bandă rulantă, dosarele de absolvire ale unor studenţi. Ulterior, prin intermediul relaţiilor pe care cei doi le aveau, dar şi al colegilor de catedră, în schimbul unor sume de ordinul miilor de euro, complicii au cumpărat licenţe atât de la universităţi de stat, cât şi de la universităţi particulare acreditate.

Pentru fiecare diplomă, studenţii plăteau 3-4000 de euro. În cazul în care nu doreau să participe la examene, studenţii plăteau în plus încă 500 de euro şi asta pentru a permite altor persoane, dintr-o listă aleasă, să susţină examenul în locul lor.

Ministrul Educaţiei anunţă că vinovaţii vor fi daţi afară din învăţământ

”Categoric că vinovaţii trebuie să plece din sistem. Nu există altă soluţie. Să plece şi să suporte pedeapsa legală pentru un fals atât de ordinar”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV.

Ministerul Educaţiei a început verificarea universităţilor încă de acum câteva luni, însă, până în momentul de faţă, nu a fost raportat niciun caz.

„Este bine ca numele vinovaţilor să fie făcute publice astfel încât complicitatea să nu planeze asupra numelor tuturor profesorilor. Mă suprinde numărul mare al celor vehiculaţi pentru că, din momentul în care a apărut această stire, noi am chemat toate universităţile şi le-am cerut să facă controlul diplomelor, să analizeze, să vadă dacă de la cele două universităţi din Alexandria au primit studenţi la licenţă”, a precizat ministrul Ecaterina Andronescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed