Cipru, care deţine până la sfârşitul anului preşedinţia prin rotaţie a UE, va continua eforturile de a reconcilia diferitele poziţii dintre statele membre. se arată într-un comunicat al Uniunii Europene.

 

Potrivit unui comunicat al Uniunii Europene, Consiliul şi Parlamentul European, împreună cu comisia de conciliere, nu au putut ajunge la una acord asupra bugetului UE pentru 2013.

 

Negocierile asupra bugetului pentru anul următor au eşuat din cauza unei dispute între statele membre şi Comisia Europeană referitoare la deficitul bugetului pentru 2012. Discuţiile, care în fapt s-au încheiat înainte să înceapă, ar putea reprezenta un semn privind neînţelegeri asupra chestiunilor pe termen lung privind bugetul UE.

 

În centrul nemulţumirilor s-a aflat un deficit de 8,9 miliarde de euro în privinţa necesarului de fianţare pentru 2012. Comisia Europeană a cerut statelor membre să acopere suma.

 

Mai multe din ţările UE care impun măsuri de austeritate în privinţa cheltuielilor naţionale au pus sub semnul întrebării fondurile cerute de executivul comunitar.

 

Comisia Europeană trebuie să transmită o nouă propunere înainte să fie reluate discuţiile, care au marţi termenul limită, a afirmat într-un comunicat negociatorul şef din partea Parlamentului European, Alain Lamassoure.

 

Singura propunere asupra căreia s-a ajuns la un acord vineri este acordarea unui ajutor de 670 de milioane de euro pentru victimele unui cutremur în Italia. Participanţii la discuţie nu au clarificat, însă, sursa de finanţare a acestui ajutor.