Un investitor foarte discret se alătură grupului de milionari din zona Expoziției

Discretul om de afaceri Iulian Aronovici, cunoscut pentru mai multe afaceri imobiliare realizate în zone de lux ale Bucureștiului, a început demersurile pentru dezvoltarea unei clădiri de birouri cu șapte etaje în centrul viitorului cartier al corporatiștilor din Zona Expoziției a Capitalei, conform informațiilor analizate de Profit.ro.

 

Aronovici are în proprietate, alături de partenerul său Marian Munteanu, un teren de 376 de metri pătrați lângă Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Cei doi și-au propus să ridice în acest loc o clădire de birouri cu șapte etaje, înaltă de maxim 35 de metri și cu o suprafață maximă construită de circa 1.000 de metri pătrați.

 

În acest sens, au obținut în ianuarie anul acesta un certificat de urbanism, iar luna aceasta au pus în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal pentru proiectul imobiliar propus. Profilul de investitor al lui Iulian Aronovici indică faptul că terenul este pregătit de vânzare, dat fiind faptul că până acum nu a dezvoltat proiecte proprii. La stadiul actual, terenul poate fi evaluat la circa 240.000 de euro, ținând cont de tranzacțiile făcute în zonă în ultimul an.

 

Articolul integral pe PROFIT.RO

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed