Italia s-a împrumutat la dobânzi record chiar înainte ca un cetățean iubit al ei să preia conducerea BCE.
Mario Draghi este poreclit „Super Mario“, poate şi pentru că a contribuit, ca ministru de finanţe al Italiei, la evitarea de către ţara sa a prăpastiei de la începutul anilor 1990, când a fost exclusă din mecanismul european al ratelor de schimb, precursorul zonei euro.
Decisă dinainte de izbucnirea crizei datoriilor (care însă ar fi trebuit să nu surprindă pe decidenţi) succesiunea la cârma BCE vine acum într-un moment vital al existenţei instituţiei, căreia, de altfel, i s-a şi prezis, la un moment dat, decesul, odată cu cel al monedei a cărei sănătate o îngrijeşte. Două perspective sunt interesante, chiar dacă inevitabil seamănă între ele, de la un punct încolo.
Vedere din Londra
Succesul preşedinţiei lui Draghi este indisolubil legat de reușita guvernului țării sale de a aplica reformele economice care să stimuleze creşterea şi de a tăia o datorie publică uriaşă. Dacă Guvernul italian va eșua, „va crește presiunea asupra BCE de a acţiona ca piedică la risipa italiană“, rezumă Reuters drama fostului ministru de finanțe italian.
„Zona euro a salvat Irlanda şi Portugalia, şi Grecia de două ori, dar dacă ar ceda și economia italiană, a treia cea mai mare din blocului euro, resursele guvernamentale s-ar subția până la punctul de rupere. BCE, pe de altă parte, ar putea aduce resurse practic nelimitate ca să suporte presiunile“, spune Reuters, făcând aluzie la poziţia favorabilă a lui Draghi faţă de achiziţiile de către BCE de obligaţiuni ale ţărilor cu probleme din Euroland.
Atâta doar că italianul va întâmpina o rezistenţă proaspătă din partea nemţilor, ai căror reprezentanți au demisionat din conducerea BCE, atunci când Trichet a cerut achiziții de obligațiuni în derivă în proproții mult mai modeste decât se crede că ar face-o Draghi.
Șeful Bundesbank Jens Weidmann a declarat că acordul recent încheiat va spulbera graniţa dintre politica monetară şi cea fiscală. „În cazul în care Italia s-ar clătina, atunci chiar miliardele care sunt pompate în Fondul de salvare nu vor mai fi suficiente”, a spus un apropiat al lui Weidmann.
„Viziunea“ franceză
Noul președinte Băncii Centrale Europene (BCE) are trei mari probleme, la început de mandat, potrivit La Tribune.
Trebuie să evite cu orice preţ derapajul pieţei de obligaţiuni suverane, care este o sursă-cheie de finanţare a economiilor europene, dar care pune cele mai mariprobleme sistemului financiar, din cauza capacităţii de plată îndoielnice mai ales a guvernelor Italiei, Portugaliei şi Spaniei.
Apoi Draghi trebuie să contribuie la evitarea asfixierii pieţei interbancare europene, din cauza unei neîncrederi similare celei din 2008, declanşată de falimentul Lehman Brothers. În fine deciziile către care va conduce BCE trebuie să ferească economiile zonei euro de naufragiul în recesiune.
Prima problemă: până acum BCE a întreprins campanii de achiziţii a obligaţiunilor de stat care ar fi putut duce, prin prăbuşirea preţului lor, la prăbuşirea monedei europene. BCE are în portofoliu obligaţiuni, mai ales ale Greciei, în valoare de 173,5 mld. euro, dar „a reuşit să-şi păstreze independenţa, nefiind implicat în procesul de optimizare a Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF)… Ar fi devastatoare o retragere a BCE de pe acestă piață, pentru că EFSF va deveni mai puternic. Randamentele pe termen lung a țărilor cu rating triplu-A a rămas la niveluri apropiate de recorduri lor“, notează subtil La Tribune, cu aluzie la Italia.
Misiunea a doua a lui Mario Draghio la BCE, de a furniza lichidități sistemului bancar, este chiar mai importantă. „Este o specificitate în zona euro: băncile furnizează 75% din finanţarea economiei Euroland. BCE va trebui să se concentreze asupra refinanţării băncilor captive. Este obligată s-o facă și, teroretic, are nelimitată capacitatea de a o face, pentru a preveni o paralizie pieței creditului de aceeaşi natură ca acea care a strangulat-o după falimentul Lehman Brothers“.
În cele din urmă, „valul de frig care a coborât asupra economiei“ poate determina BCE să revină asupra politicii monetare convenţionale. După ce a mărit rata dobânzii de referință în aprilie şi iulie, până la 1,5%, relaxarea este foarte aşteptată de pieţe. „Ar putea fi actul fondator al noului preşedinte, până la sfârşitul anului“, conchide La Tribune.
