Un medicament utilizat frecvent contra aritmiei cardiace creşte riscul de cancer

Ţinând cont de faptul că acest medicament se dizolvă în grăsimile din organism şi se descompune foarte lent, cantităţi mari de substanţă activă se pot acumula în ţesuturi, după o utilizare îndelungată, au explicat cercetătorii de la Taipei Veterans General Hospital din Taiwan.

 

Studii precedente de mică amploare au arătat deja faptul că amiodarona poate să crească riscul de anumite cancere, însă niciun studiu de mare întindere nu analizase până acum această chestiune.

 

Autorii studiului au examinat 6.418 pacienţi care luau amiodaronă, pe care i-au monitorizat, în medie, aproximativ doi ani şi jumătate.

 

În total, 280 de pacienţi au dezvoltat un cancer.

 

Pacienţii care luau doze zilnice mari de amiodaronă au prezentat un risc de cancer mai mare cu 46% în comparaţie cu ceilalţi pacienţi.

 

După ce au luat în calcul şi alţi factori, precum vârsta, sexul şi alte boli, cercetătorii au descoperit că pacienţii care primeau doze mari de Amiodaronă au prezentat un risc de cancer de două ori mai mare decât cei care primeau acelaşi medicament în doze mici.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed