AcasăGeneralUn nou record: Francul se apropie de 4,1 lei

Un nou record: Francul se apropie de 4,1 lei

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a anunţat, miercuri, că extinde măsurile privind stoparea aprecierii francului elveţian, prin creşterea lichidităţii pe piaţă şi majorarea în cel mai scurt timp a depozitelor la vedere ale băncilor, de la 80 de miliarde de franci elveţieni la 120 de miliarde de franci elveţieni.

OTP Bank România a decis miercuri ca, pentru beneficiarii de credite în franci elveţieni ai băncii, să reducă rata dobânzii cu un punct procentual, pe o perioadă de şase luni calendaristice, măsură aplicabilă din momentul solicitării clienţilor. De asemenea, banca va suspenda temporar rambursarea capitalului, pe o perioadă de până la doi ani. În acest timp, clienţii vor plăti doar contravaloarea dobânzii lunare.

“Decizia instituţiei bancare vine în contextul creşterii substanţiale a monedei elveţiene în raport cu cea naţională, ceea ce a făcut ca mulţi clienţi să se confrunte cu dificultăţi în achitarea ratelor lunare”, se arată într-un comunicat al OTP Bank România.
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa menţiona recent că banca centrală a fost extrem de vocală în privinţa faptului că împrumutul în franci elveţieni nu este o soluţie bună.

“În primul rând, că raportul între franc şi euro în momentul în care aceste împrumuturi păreau avantajoase, respectiv în anii 2007-2008, era foarte jos şi nu era sustenabil acest raport pe durata scadenţei unui credit imobiliar şi pentru că populaţia are o experienţă limitată în gestionarea unui nivel semnificativ al datoriei de-a lungul unui întreg ciclu de afaceri, în special în fazele sale descendente”, a spus Popa.

Ultimele Articole