Un român de succes te ajută sa emigrezi în America

Mai întâi de toate, să ne uităm la câteva cifre. Circa 36.000 de români (cam cât populația orașului Reghin) și‑au depus, anul trecut, actele pentru a obține viză de intrare în Statele Unite, iar dintre aceștia 9.000 au fost refuzați. Tot în 2010, 415 români au fost aduși în SUA de companii americane care i‑au dorit acolo. La fel, alți 211 au fost relocați temporar de la filiale românești în companiile‑mamă din SUA. Tot anul trecut, au fost și 18 români care au depus actele pentru a investi în SUA. Sunt oare suficiente aceste cifre pentru a împinge un avocat originar din Republica Moldova, trecut prin școala românească și stabilit în America să vină să‑și deschidă propriul birou la București? Se pare că da.

POVESTEA VIZELOR. Ruslan Bocancea (31 de ani), avocat de for­mație și plecat de mai bine de zece ani în SUA, și‑a deschis din toamna aceasta un birou de avocatură specializat pe chestiuni de imigrare în SUA. Și după cum arată cifrele, plecarea în America rămâne un vis al multor români.

Dacă pentru o viză turistică lucrurile par simple, când vine însă vorba de a investi în SUA, de relocări sau de vize de muncă lucrurile se schimbă radical și un avocat de imigrări devine un element obligatoriu în ecuație.

„Orice altă viză pentru SUA în afară de cea turistică e foarte greu de obținut, pentru că, asemeni britanicilor, americanii sunt foarte speriați că vrei să rămâi pentru totdeauna acolo“, remarcă, mai în glumă, mai în serios, Steven Pepa, cofondatorul firmei românești de avocatură Pop‑Pepa, al cărei core‑business a fost în 2010 asigurat de litigii, fuziuni și achiziții sau proiecte în domeniul financiar‑bancar și al energiei. Canadian de origine, Pepa povestește că a studiat (Facultatea de Drept de la Harvard) și a muncit, timp de doi ani, în Silicon Valley. Deși din Canada, mărturisește că tot i‑a fost foarte dificil să obțină viza de muncă. „E un proces foarte complicat, sunt foarte multe informații de obținut. Vor să fie siguri că nu rămâi acolo“, a mai detaliat acesta pentru MONEY EXPRESS.

Până acum, cei care aveau nevoie angajau un avocat american, dar nu este deloc ieftin – de la câteva sute la câteva mii de euro, în funcție de tipul vizei solicitate. „Avocații români nu au dreptul să reprezinte companii în America să obțină aprobările USCIS (United States Citizenship and Immigration Services, parte a Ministerului American pentru Securitate Internă) privind angajarea sau relocarea cetățenilor români. De asemenea, avocații români nu pot reprezenta nici persoane fizice la Ambasada SUA pentru că nu sunt acceptați în barourile americane“, explică pe scurt Bocancea principalul său diferențiator în România.

Așadar, pentru a putea ajuta un client să obțină o viză mai specială – în total sunt peste 25 de tipuri de viză pentru a intra în SUA –, este obligatoriu ca avocatul respectiv să fie acceptat în baroul unui stat american.

Bocancea a terminat Școala de Drept din Minnesota în 2010, fiind la a doua facultate, după ce a absolvit în România Relații internaționale în cadrul Universității „Babeș‑Bolyai“. Până la absolvirea Facultății de Drept, Bocancea a strâns însă o serioasă experiență, lucrând în structurile guvernamentale ale statului Dakota de Sud și Minnesota (inclusiv pentru Ministerul Justiției al statului Dakota de Sud). Imediat după absolvire a fost și avocat în tranzacții de real estate, reprezentând fie cumpărătorul, fie vânzătorul unor clădiri comerciale. În timpul facultății, a lucrat pentru doi judecători federali, cu care a mai continuat câteva luni și după absolvire (are deja aproape o sută de clienți reprezentați, spune el). Până când, în primăvara acestui an, și‑a deschis propriul birou de avocatură în SUA. Pasul imediat următor a fost cel de la București.

Este adevărat: nu are foarte multă experiență antreprenorială și, de facto, a absolvit de curând Facultatea de Drept. Trebuie spus că lucrurile stau un pic altfel în SUA din acest punct de vedere, dat fiind faptul că pentru a fi admis la o facultate de drept americană trebuie să fi absolvit deja altă facultate și să ai o importantă experiență de muncă. Și, într‑adevăr, Bocancea a lucrat aproape un deceniu în preajma senatorilor și deputaților din două state americane, o perioadă fiind chiar interfața dintre aceștia și diverse grupuri de lobby, după cum povestește el. Ceea ce înseamnă o bună cunoaștere a legislației americane și chiar o rețea de contacte în structurile de stat americane, extrem de utilă mai ales în chestiuni de viză. Mai mult, în timpul facultății și‑a făcut mâna pe câteva zeci de cazuri de imigrare, lucrând pentru agenții non‑profit, pentru ca ulterior să se specializeze pe această nișă. Dacă mai adăugăm și cele câteva cazuri de tranzacții imobiliare în care a fost implicat, putem spune că Bocancea nu o ia nicidecum de la zero.

La biroul de avocatură pe care îl are în SUA, cam 70% din business sunt cazurile care implică schimbare de statut, inclusiv obținere de greencard și cetățenie americană. Nu sunt cazuri atât de complicate și nu necesită foarte mult timp, dar e un segment care i‑ar asigura, la început, un volum mai mare de muncă. Treptat, însă, Bocancea mărturisește că țintește către cazurile complicate de obținere a vizei – așa‑numitele E-2, EB-5, H-1B sau H-1C, în general vize de business sau relocări. Sunt cele mai profitabile pentru un avocat de acest gen, dar motivul nu este acesta, subliniază Bocancea: „Mă interesează zona de business, pentru că am și experiență în structurile guvernamentale și puțin în real estate. Vreau să ofer ceva ce e greu să faci singur, să adaug valoare. Banii vor veni ca efect“, detaliază tânărul avocat. Citește mai departe în MONEY EXPRESS

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed