Un secretar de stat din Ministerul Energiei reclamă că i-a fost furată identitatea

Un secretar de stat din Ministerul Energiei a făcut plângere penală pentru furt de identitate după ce a aflat că un necunoscut se folosește de numele și funcția sa, ca să facă rost de bani.

ndividul a sunat mai mulți prefecți și directori în companii de stat şi s-a prezentat drept Constantin Ștefan, apoi a cerut donații pentru un caz social.

Trei prefecți și un om de afaceri l-au avertizat zilele trecute pe Constantin Ștefan că au avut niște conversații suspecte cu un individ necunoscut.

Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei: „A sunat la domnii directori și le-a cerut sume de bani și alte foloase necuvenite în numele meu, la fel, prezentându-se cu nume și prenume și calitatea mea oficială. Mi-am dat seama că sunt în mijlocul unei înscenări, mi-am sunat familia, m-am dus la poliție, evident și la celelalte organe abilitate și am depus plângere penală.”

Prefectul de Argeș a fost unul dintre cei apelați de necunoscut. Individul i-a cerut numărul de telefon al unui director, dar modul în care vorbea l-a pus pe gânduri, așa că prefectul a hotărât să facă o verificare.

Radu Perianu, prefect de Argeș: „L-am sunat pe directorul respectiv. Îi ceruse o sumă de bani pentru a ajuta o persoană aflată într-o stare de sănătate dificilă. 1.000 de euro.”

Și prefectul de Alba a intrat la bănuieli, după o discuție asemănătoare.

Nicolae Albu, prefect Alba: „Încă de când a fost dat telefonul am avut unele suspiciuni, pt c persoana respectiv nu a sunat prin secretariat. Este un lucru destul de grav să te substitui unui secretar de stat”

Constantin Ștefan a făcut publică situația pe pagina sa de socializare şi cere poliţiei să-l identifice pe făptaş.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed