VEKTOR by ARIR 2023: 20 de companii listate la BVB au punctaj maxim pentru comunicarea cu investitorii, din 120 companii evaluate  

  • 16 companii listate în Piața Principală a Bursei de Valori București au obținut punctaj maxim la evaluarea VEKTOR by ARIR din 2023, același număr ca anul trecut; 
  • 4 emitenți din cei 38 în BETAeRO au obținut VEKTOR by ARIR 10 pentru comunicarea cu investitorii, dublu față de anul trecut;
  • Indicatorul va fi extins și către companiile care au emis obligațiuni începând cu anul 2025.

București, 29 ianuarie 2024ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), anunță rezultatele VEKTOR by ARIR pentru 2023, indicatorul care evaluează comunicarea cu investitorii pentru companiile listate. 

Rezultate VEKTOR by ARIR 2023:

În Piața Principală, din 80 de companii evaluate, 16 au obținut VEKTOR 10, în baza unei metodologii ce cuprinde 10 criterii, care a fost actualizată în 2023 de o comisie formată din 12 membri, reprezentanți ai investitorilor instituționali, ai investitorilor individuali, brokeri, analiști și reprezentanți ai instituțiilor din piața de capital, pentru a accentua interacțiunea cu investitorii. Pentru companiile din BETAeRO, 4 companii, din 38 evaluate, au obținut VEKTOR by ARIR 10 pentru comunicarea cu investitorii, în baza unei metodologii adaptate, care cuprinde 11 criterii.

Piața Principală

Piața AeRO

Media indicatorului VEKTOR by ARIR pentru toate companiile din Piața Principală este 4 (4,3 în 2022), iar a companiilor din categoria Premium este de 7,8  (8,5 în 2022), rezultatele în scădere la nivel de piață vin urmare a revizuirii metodologiei. În ceea ce privește companiile din indicele BET, media indicatorului VEKTOR by ARIR pentru aceste companii este 9,1 (9,4 în 2022), în ușoară scădere față de evaluarea precedentă.

Media VEKTOR by ARIR pentru companiile din BETAeRO este 5 față de 5,3 la prima evaluare din 2022. Numărul companiile incluse în BETAeRO la evaluarea din 2023 a crescut cu 7.

Cele mai îndeplinite criterii de către companiile din Piața Principală, conform metodologiei VEKTOR  by ARIR 2023 sunt: criteriul 7, care solicită prezentarea consiliului de administrație și a conducerii executive a companiei, și criteriul 8 care solicită publicarea politicilor de remunerare și dividende, criterii îndeplinite de aproximativ jumătate dintre companiile evaluate. La polul opus doar 24 de companii respectă criteriul 4 care solicită publicarea înregistrării audio-video sau a transcriptului în format bilingv pentru teleconferințele de prezentare a rezultatelor financiare și criteriul 9 ce solicită organizarea cel puțin a unui eveniment anual propriu de prezentare a companiei în fața investitorilor.

Cele mai îndeplinite criterii de către companiile din Piața AeRO sunt: criteriul 1, care solicită date de contact pentru IR, și criteriul 5, care solicită utilizarea instrumentelor digitale pentru prezentarea rezultatelor financiare, îndeplinite de peste jumătate din companii. Criteriile care a fost îndeplinite de cel mai mic număr de companii sunt criteriul 7, care solicită publicarea rezultatelor financiare într-un format ușor de prelucrat și criteriul 11, care solicită facilitarea accesului prin mijloace electronice la AGA.

Rezultatele VEKTOR by ARIR pentru anul 2023 sunt disponibile pe pagina fiecărui emitent în cadrul website-ului Bursei de Valori București (BVB), iar datele agregate pentru toate companiile sunt disponibile în secțiunea dedicată indicatorului VEKTOR a website-ului ARIR.

Evaluarea comunicării prin indicatorul VEKTOR by ARIR are loc anual, începând cu 2019. Din 2022, indicatorul a fost extins și către companiile din indicele BETAeRO. Rezultatele VEKTOR by ARIR au fost auditate anual de către Mazars România. În 2024 ARIR va colabora cu experți din piața de capital pentru VEKTOR by ARIR pentru emitenții de obligațiuni. 

Metodologia VEKTOR by ARIR pentru 2024 poate fi consultată pe website-ul ARIR

***

Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR):

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor. ARIR a fost fondată în 2018 de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în IR.

Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Maior (Șerban) şi Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, Mecanică Fină și AQUILA s-au alăturat ca Membri Asociați. ENVISIA, RTPR, Mazars, Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare și Dentons au devenit Membri Afiliați.

Mai multe informații despre ARIR: www.ir-romania.ro

Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed