Vicepremierul croat a demisionat în urma unui scandal de corupţie

„Damir Polancec şi-a prezentat demisia premierului Jadranka Kosor, care i-a acceptat-o”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului croat, Martina Banic, citatată de agenţia de presă Hina.

Potrivit cotidianului croat Vecernji List, Polancec, care deţinea şi postul de ministru al economiei, s-ar afla în atenţia Biroului naţional de luptă împotriva corupţiei şi crimei organizate (USKOK) care ar desfăşura o anchetă pentru presupusa implicare a vicepremierului într-o afacere de corupţie

Potrivit aceleiaşi surse, ar fi vorba despre o afacere în legătură cu cea mai mare companie alimentară croată, Podravka, al cărei acţionar principal este statul croat. Patru responsabili ai acestei companii au fost arestaţi recent pentru o presupusă deturnare de fonduri care se ridică la 35 de milioane de euro.

Polancec, 42 de ani, este membru al partidului conservator aflat la putere în Croaţia, Uniunea Democrată croată (HDZ). El urmează să anunţe într-o conferinţă de presă motivele demisiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed