Volintiru, fost CEO Romgaz: Gazul va fi noul cărbune

Compania de stat Romgaz mai are în față câțiva ani buni în care trebuie să continue să producă gaze naturale chiar dacă se spune că în curând gazul va fi viitorul cărbune, în sensul că se va renunța la exploatare din rațiuni de poluare și de verde, noua politică a Uniunii Europene. Aceasta este părerea fostului director al Romgaz, Adrian Volintiru, spusă în cadrul conferinței România – Hub Energetic European, organizată de Cotidianul.

 

El a făcut referire la faptul că mai multe state din Europa, precum Germania, Franța, Italia etc., vor renunța la centralele care ard combustibili fosili, măsură necesară pentru limitarea creşterii temperaturii pe plan global.

 

Potrivit acestuia, Romgaz trebuie să își multiplice eforturile pentru a identifica  noi zăcăminte întrucât gazul nu este depășit ca resursă energetică. Întrebat despre proiectul pe care compania de stat îl vizează și anume exploatarea hidrocarburilor în perimetrul Neptun Deep din apele adânci ale Mării Negre, alături de OMV Petrom, Volintiru a spus că acesta este în grafic, deși anul tracut au fost ceva întârzieri din cauza pandemiei.

 

Adrian Volintiru a fost director Romgaz până în luna ianuarie.

Romgaz în locul ExxonMobil

 

Romgaz dorește să ia locul în proiect americanilor de la ExxonMobil care au anunțat că vor să plece din Marea Neagră din rațiuni de schimbare a strategiei la nivel mondial.

Citește și: Romgaz anunţă că până la 2 iunie va semna un act adiţional pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor de la termocentrala de la Iernut

 

Neptun Deep este cel mai mare proiect energetic al Ro­mâniei: perimetrul din largul Mării Negre unde, după primele foraje de explorare, s-ar afla între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Deocamdată nu s-a luat decizia pentru începerea exploatării întrucât legislația offshore, care reglementează activitățile petroliere din zona Mării Negru, este potrivinică petroliștilor. Aceștia cer de luni întregi Parlamentului să modifice anumite paragrafe din actul normatic, cele care vizează în special taxarea. Legea a fost promovată și votată la ordinul fostului șef al PSD, Liviu Dragnea.

 

Se așteaptă un răspuns de la americani

 

În prezent, Romgaz așteaptă de la americani un răspuns la oferta depusă. În cazul în care va primi un răspuns favorabil, oficialii societății susțin că vor finanța achiziția din surse proprii și din surse atrase, inclusiv printr-o emisiune de obligațiuni.

 

“La 31 martie am înaintat o ofertă de preluarea a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii”, a declarrat directorul general al Romgaz, Aristotel Jude.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed