Vom avea un nou drum expres. Anunțul ministrului Transporturilor

Vom avea un nou drum expres. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că pe 28 martie va fi inaugurat un nou drum expres în România. Mai exact, este vorba de drumul care va lega centura Oradea de Autostrada Transilvania (A3), construit de Strabag.

„Cei 19 km ai drumului care va asigura legătura dintre Centura Oradea și A3 (Autostrada Transilvania) au fost construiți din bani europeni (POIM)”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a ministrului Transporturilor.

Potrivit acestuia, în următorii ani, acest sector fi prelungit până la Arad și se adăugă coridorului de mare viteză care va asigura legătura rutieră între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică.

Circulația pe drumul expres Oradea – A3 (DEx16) se deschide luna aceasta, martie 2024, a anunțat pe 18 martie Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Pe cei 18,96 de km lucrările au ajuns la 96%”, preciza la acea dată Cristian Pistol.

Potrivit lui, proiectul cu o valoare de 545,9 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin fonduri europene nerambursabile, a fost construit în termenul contractual.

Drumul de legătură Centura Oradea – Autostrada A3 (18,96 km) este împărțit pe două categorii. Astfel, de la km 0+000 până la km 6+350 proiectul are regim de drum national (DN), iar de la km 6+350 până la nodul rutier cu A3 este în regim de Drum Expres (DEx).

Acest proiect a cuprins în execuția sa:
– 18,96 km lungime traseu, între sensul giratoriu Calea Sîntandrei și Biharia
– 3 noduri rutiere
– 9 pasaje
– 3 poduri
– 31 podețe

Drumul Expres Oradea – Biharia (DEx16) este al doilea drum expres dat în trafic în România, după Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12), tronsoanele 2 și 3.

Legat de zona vestică a României, tot vineri a fost publicat în SEAP anunțul de licitație pentru execuția lotului 2 al Drumului Expres Arad – Oradea, după ce luna trecută au fost publicate anunțurile pentru loturile 1 și 3. Drumul Expres Arad – Oradea are un traseu în lungime de 120 de kilometri.

Contractele pentru constucția celor 3 loturi ale acestui drum de mare viteză au o valoare totală estimată de 8,5 miliarde de lei (fără TVA).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed