x


  • EUR
    4.7260
    USD
    4.2193
string(13) "macroeconomie"

Vom trece la euro abia după 2020, cred economiştii

Adoptarea euro va avea loc cel mai devreme după 2020, întrucât termenul asumat politic, 2019, a fost unul formal, fără ca autorităţile să aibă o agendă şi o strategie bine definită. Dacă alegem varianta 2019, atunci în 2016 România ar trebui să intre deja în Mecanismul ratelor de schimb, consideră economiştii.

Author: Ionut Lupescu | Sursa: Adevarul | Publicat: 09.04.2015, 17:04
“Anul 2019 era un obiectiv foarte ambiţios, fără îndoială, el a fost însă un obiectiv pur şi simplu lansat, dar fără a avea o agendă de parcurs. Ca să fie fezabil acel 2019, trebuia să venim urgent cu o agendă de reforme structurale pe care trebuie s-o implementăm, care să ne ducă la o convergenţă reală sănătoasă, sustenabilă pe termen lung şi să ne menţinem în acelaşi timp echilibrele macroeconomice. Adică noi putem avea o convergenţă reală, deci cu creştere economică mai mare decât anticipăm printr-o stimulare fiscală, dar care dacă produce dezechilibre, n-am făcut nimic”, a declarat joi Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul şef al Raiffeisen Bank, la dezbaterea cu tema “Zona Euro încotro?” organizată de BNR.

Citeste mai mult: adev.ro/nmjltp