Zgonea: Proiectul din 2011 de revizuire a Constituţiei este ilegitim politic

0

Valeriu Zgonea a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, ce răspuns îi dă preşedintelui Traian Băsescu la scrisoarea pe care i-a trimis-o.

„Legal şi constituţional”, a spus Valeriu Zgonea.

În ce priveşte proiectul de revizuire a Constituţiei transmis la Parlament în iunie 2011 şi care transpune rezultatele referendumului din 2009, Valeriu Zgonea a spus că îl va trimite forumului constituţional spre consultare şi comisiei speciale care, spre deosebire de cea constituită de Daniel Buda, se întruneşte.

„Există o diferenţă foarte clară. Noi am câştigat alegerile pe 9 decembrie pentru că cetăţenii au vrut o altfel de guvernare, un alt mod de a face guvernare în România. Acel proiect este ilegitim, al unei majorităţi ilegitime, construit pentru interesul domnului preşedinte Traian Băsescu, nediscutat cu nimeni, nici cu societatea civilă, nici cu zona academică, nici cu mass-media, nu mai vorbesc de politicieni, şi care nu a întrunit niciodată suportul de a fi trecut, aşa cum se trece proiectul de revizuirea Constituţiei, cu două treimi în fiecare Cameră. A fost trecut ca un proiect de lege şi au constatat că la comisia specială nu vrea nimeni să vină, nici cei care erau în actul guvernamental ilegitim construit prin şantaj şi prin ameninţare. Şi atunci noi am spus că în mandatul 2008-2012 datorită unui Guvern ilegitim, susţinut de majoritate ilegitimă din Parlament care nu era rezultatul voinţei electoratului din 2008, o discuţie despre modificarea Constituţiei este fără fond şi fără formă”, a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că, în 2012, după ce USL a câştigat alegerile, a constituit aceste comisii – de revizuire a Constituţiei -, aşa cum a promis în 9 decembrie.

„Întrebarea mea este acum: ce trebuie să susţinem noi – ce au vrut cetăţenii pe 9 decembrie şi am promis noi sau ceea ce preşedintele, printr-un tertip electoral, a câştigat în 2009, iar patru luni mai târziu tot valul acela, succesul acela, s-a întors împotriva sa şi astăzi se menţine la aceleaşi cote de antipatie? Daţi-mi un partid, în afară de Traian Băsescu şi PDL, care a discutat despre acel proiect. Din punct de vedere politic este ilegitim”, a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că nu Traian Băsescu stabileşte agenda Parlamentului.

Valeriu Zgonea a mai fost întrebat despre Legea electorală şi insistenţa preşedintelui Traian Băsescu privind Parlamentul unicameral.

„Toate partidele politice doresc Parlament bicameral. Trecând peste declaraţiile politicianiste ale PDL, în interior şi ei doresc acelaşi lucru. Deci avem un consens în clasa politică care are reprezentare în Parlamentul României. Numărul membrilor care aparţin fiecărei Camere se stabileşte în baza unui calcul matematic”, a spus el.

Întrebat care crede că este miza lui Traian Băsescu care susţine, în continuare, trecerea la un Parlament unicameral, Valeriu Zgonea a răspuns: „Este una politicianistă: deturnarea dezbaterii publice. Traian Băsescu doreşte punerea în antiteză a băieţilor buni cu băieţii şi mai buni care vor modernizarea statului prin blocarea modernizării. Vrea ca la momentul respectiv să se poziţioneze exact ca şi la referendumul de suspendare, îndemnând să nu meargă lumea la vot astfel încât să rămânem cu aceeaşi Constituţie căreia toţi i-am văzut limitele. Toţi am acceptat, indiferent de culoare politică, faptul că această Constituţie are anumite limite. Intrând în zona europeană trebuie să aducem anumite ajustări”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că un aspect care trebuie ajustat este cel legat de reprezentarea României la Bruxelles.

Valeriu Zgonea participă, vineri, la Bistriţa, la conferinţa de alegeri a preşedintelui PSD Bistriţa. Pentru această funcţie şi-a depus candidatura o singură persoană, Alexandru Bria, consilier municipal PSD. Funcţia de lider municipal a devenit vacantă la sfârşitul anului trecut când primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a demisionat invocând amestecul filialei judeţene în stabilirea candidaţilor.

Preşedintele Traian Băsescu solicită Camerei Deputaţilor, într-o scrisoare transmisă joi lui Valeriu Zgonea, să continue dezbaterile la proiectul de revizuire a Constituţiei transmis la Parlament în iunie 2011 şi care transpune rezultatele referendumului din 2009.