„Autorităţile române au trădat mii de cetăţeni din ţara lor, nerespectându-şi promisiunile şi încălcând complet dreptul acestor persoane la o locuinţă convenabilă”. Raportul lui Amnesty International consacrat politicii României faṭă de romi descrie cu amănuntul viaṭa de zi cu zi a cinci persoane expulzate din casele şi cartierele lor şi împinse la periferia oraṣului. Cinci persoane care trăiesc în trei oraṣe: Rodica şi „W” la Baia Mare, Claudia şi Béla la Cluj şi Dusia la Piatra Neamṭ.

Urmàrind viaṭa ṣi traseul acestor cinci oameni de-a lungul unei perioade care merge din aprilie 2011 până în martie 2013, Amnesty scoate în evidenṭă profundele repercusiuni îndurate de aceste persoane prin pierderea locuinṭei lor. Pe lânga casă, ele ṣi-au pierdut mijloacele de subzistenṭă, au fost rupte de cercurile lor sociale, au avut greutăṭi de acces la educaṭie ṣi sănătate. Nu în ultimul rând, au suferit traumatismul expulzării în sine. „Asistăm în România secolului 21 la marginalizarea deliberată a unor persoane vulnerabile, care trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei. Legislaṭia în vigoare în România este departe de a fi conformă cu normele internaṭionale adoptate de Guvernul român. În particular, ea nu garantează dreptul la o locuinṭă convenabilă tuturor cetăṭenilor ṣi nu interzice expulzările forṭate”, deplânge Barbora Cernušáková, specialista pe România de la Amnesty International. Cu alte cuvinte, statul român nu propune nici o soluṭie ṣi nu furnizează nici un ajutor grupurilor marginalizate, precum romii.

Amnesty a urmărit aṣadar cazul, soarta a cinci persoane (patru femei ṣi un bărbat), care au trăit, au suportat mai multe expulzări forṭate în România.

Expulzările

 Claudia locuia cu familia ei pe strada Coastei din Cluj, de mai bine de 20 de ani, împreună cu alṭi 350 de oameni. În zorii zilei de 17 decembrie 2010, fără nici o informare sau consultare prealabilă cu persoanele în cauză, autorităṭile municipale au declanṣat operaṭiunile de expulzare. Cei mai mulţi locuitori au fost transferaṭi la Pata Rât, un sector industrial situat la periferia oraṣului ṣi cunoscut mai ales pentru groapa sa de gunoi ṣi depozitul de deṣeuri chimice. În urmă cu patru decenii, doar patru familii locuiau la Pata Rât. Azi în zonă trăiesc 1.500 de oameni, majoritatea romi. Expulzaṭi din strada Coastei, Claudia ṣi ai ei au pierdut totul când au fost daṭi afară. Situat la circa opt kilometri de centrul oraṣului, Pata Rât e foarte prost deservit de transporturile publice. Staṭia de autobuz cea mai apropiată se află la 20-25 de minute de mers pe jos. Educaṭia, serviciile de sănătate, locurile de muncă, totul e departe de Pata Rât, un cartier „ruşinos”, sinonim cu excludere şi sărăcie.

Béla şi el fost locuitor din strada Coastei, face parte din cele 36 de familii cărora nu li s-a propus nici o locuinṭă în schimb după expulzarea forṭată. Béla, „tânar” de 60 de ani, şi-a construit aṣadar o cocioabă. O cocioabă fără pardoseală, dar ticsită de cărţi, vreo două mii. Originar dintr-o familie de cinci copii, Béla a fost pasionat de mic pentru lectură. A citit Tolstoi, Doistoievski, Gogol, Dickens, Zola, ş.a.m.d.. Devenit anticar ambulant (nu are acte ca să fie librar), Béla povesteṣte experţilor Amnesty cum în 2012 primarul de Cluj, Emil Boc, a venit la el ca să-i cumpere niṣte cărṭi.

Rodica ṣi „W” sunt din cartierul Craica din Baia Mare, unul dintre cele mai mari cartiere informale ale României. În mai 2012, din ordinul primarului Cătălin Cherecheṣ, circa 500 de persoane, adică jumătate din populaṭia din Craica, au fost expulzate cu forṭa. O parte dintre familii a fost recazată în birourile ṣi laboratoarele chimice ale fostei uzine metalurgice CUPROM, aflate la periferie, în zona industrială a oraṣului. Rodica ṣi familia ei au refuzat să plece la CUPROM, iar cocioaba în care traieṣte ṣi azi nu a fost demolată, „graṭie sprijinului decisiv din exterior”, spune Rodica. Alṭi 450 de oameni au putut rămâne acolo, în aṣteptarea găsirii unei soluṭii de recazare. Viaṭa Rodicăi a fost însă bulversată de plecările celorlalṭi, iar teama de o expulzare este permanentă. „W”, o altă femeie din Craica a acceptat să plece la CUPROM. „Condiṭile de trai nu răspund însă deloc normelor definite de legislaṭia românească ṣi de dreptul internaṭional”, afirmă Amnesty.

Ultimul caz evocat în raportul asociaṭiei este cel al Dusiei din Piatra Neamṭ. Ea locuia în strada Muncii din oraṣ. Autorităṭile locale au decis în august 2012 să expulzeze circa 500 de romi din casele lor ṣi i-au transferat în „locuinṭe sociale” aflate la Văleni 2, un sector izolat aflat la şapte kilometri de centrul oraṣului, despărṭit de acesta de o fostă zonă industrială ṣi de un râu. „Prima staṭie de autobuz e la un kilometru distanţă, dar pădurea cu urşi şi lupi e la doi paşi”, povesteşte Dusia.

Încălcări ale drepturilor omului

Mărturiile culese de Amnesty International în acest raport scot în evidenṭă numeroasele încălcări ale drepturilor omului, pe care le comit autorităṭile române faṭă de romi. În toate cazurile citate de asociaṭie, autorităṭile locale nu ṣi-au respectat o serie de obligaţii, cu toate că din 2010 Amnesty cere Guvernului de la Bucureṣti să pună capăt expulzărilor forṭate de romi ṣi alte grupuri vulnerabile. Pâna acum, guvernanṭii români nu a făcut nimic pentru ca experienṭele trăite de Claudia, Béla, Rodica, „W” şi Dusia să nu se mai repete.

Cu toate că România a semnat o serie de tratate regionale şi internaṭionale în domeniul drepturilor omului, care garantează oricărei persoane ṣi fără discriminare o protecṭie contra expulzărilor forṭate ṣi dreptul la o locuinṭă convenabilă, aceste dispoziṭii nu au fost introduse cum trebuie în legislaṭia din România. Condiţii în care Amnesty cere în încheierea raportului său Guvernului român să acţioneze de urgenţă, pentru a pune capăt acestor încălcări ale drepturilor.

sursa – RFI.ro