Deși este președintele Camerei Deputaților și despre comunicarea activităților sale se ocupă acest for, de data aceasta biroul de presă al Guvernului s-a grăbit să informeze ceea ce a declarat Liviu Dragnea în Israel, vizită care de altfel a fost ținută secretă până în ziua în care acesta a plecat.
„Președintele Camerei Deputaților a vorbit despre accelerarea consultărilor interne cu privire la relocarea Ambasadei României la Ierusalim. Președintele Statului Israel a salutat această decizie. În context, prim-ministrul român a informat partea israeliană că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Statul Israel, decizia de numire a acestuia aparținând președintelui”, informează Guvernul.
De asemenea, în cadrul discuțiilor purtate cu acest prilej au fost evocate legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări, consolidate pe parcursul a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte. A fost evidențiat, totodată, nivelul excelent atins, în prezent, în cadrul cooperării dintre România și Statul Israel.