Gabriela Firea: „Ne sunt telefoanele urmărite, ASCULTATE, monitorizate. Mai rău ca pe timpul lui Ceauşescu!”

 

Gabriela Firea a declarat la un post de televiziune că este „filată”, opinând că „e mai rău ca pe timpul lui Ceaușescu.”

 

„Suntem mulţi, suficienţi cât să contăm, să nu mai fim ironizaţi, bagateliazţi şi să nu se mai pună tunurile pe noi şi să fim ameninţaţi şi urmăriţi. Am ajuns să fim mai rău ca pe timpul lui Ceauşescu. Ne sunt telefoanele urmărite, ascultate, monitorizate, sunt maşini după noi. Noi, aceşti oameni, dorim mai binele partidului, mai binele guvernării şi mai bine pentru ţară şi nu va mai fi influenţată de o singură persoană”, a afirmat Gabriela Firea miercuri, într-o emisiune la România Tv, informează News.ro.

 

Întrebată cine o filează, Firea a spus că nu ştie, dar că nu este singura în această situaţie.

 

„Nu ştiu exact să să spun cine, pot să vă spun categoric că se întâmplă aceste lucruri şi nu doar în cazul persoanei mele. Şi colegii mei semnatari ai acestui document mi-au spus că au simţit că sunt filaţi, că sunt monitorizaţi şi au ajuns să trăiască pur şi simplu cu spaima că nu mai suntem în libertate”, a mai susținut ea.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed