La nivel global, 86 de milioane de copii sunt victime colaterale ale pandemiei

Un studiu comun realizat de ONG-ul Save the Children şi Unicef relevă riscurile la care sunt expuși  86 de milioane de copii în plus până la sfârşitul anului, potrivit AFP.

În total, numărul copiilor afectaţi de sărăcie ar ajunge la 672 de milioane, o creştere cu 15% faţă de anul precedent, au precizat miercuri cele două organizaţii într-un comunicat.

Aproape două treimi din aceşti copii trăiesc în Africa Subsahariană şi Asia de Sud.

Creşterea numărului de copii afectaţi de sărăcie din cauza pandemiei s-ar înregistra mai ales în Europa şi Asia Centrală, potrivit studiului care se bazează pe proiecţii ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional şi pe date demografice din 100 de ţări.

„Amploarea dificultăţilor financiare cu care se confruntă familiile ameninţă progresul obţinut în ani de zile pentru reducerea sărăciei copiilor”, a declarat Henrietta Fore, directoarea UNICEF, citată în comunicat.

Cu o acţiune imediată şi eficientă, „putem opri ameninţarea pandemiei asupra celor mai sărace ţări şi a unora dintre cei mai vulnerabili copii”, a precizat Inger Ashing, directoarea Save the Children. Ei sunt „foarte vulnerabili chiar şi la perioade scurte de foamete şi la malnutriţie care îi pot afecta pe tot parcursul vieţii”, a avertizat ea în comunicat.

Cele două organizaţii au solicitat guvernelor să îşi extindă rapid sistemele de securitate socială şi să asigure mese şcolare pentru a limita efectele pandemiei.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed