A început ATACUL la adresa ordonanței lăcomiei

„Acest act normativ e un dezastru pentru economia românească și trebuie respins în întregime”, a scris miercuri pe Facebook Cătălin Drulă (USR), președintele Comisiei IT din Camera Deputaților, care anunță că va propune raport de respingere la proiectul de lege pentru aprobarea controversatei Ordonanțe a lăcomiei (OUG 114/2018), aflat pe ordinea de zi a Comisiei IT din parlament. Și PNL va susține același lucru, a precizat pentru HotNews.ro deputatul PNL Pavel Popescu.

 

Pavel Popescu, deputat PNL, pentru HotNews.ro: „Azi in Comisia IT a Camerei Deputatilor am obținut o victorie care credem că se va consfinți și în Plenul Camerei cu privire la OUG 114. Am reușit să convingem Minoritățile plus UDMR-ul să voteze alături de noi respingerea OUG 114, iar reprezentantul PSD s-a abținut, ceea ce a fost un semn bun. În momentul de față, OUG 114, în opinia noastră va dispărea de pe firmamentul politicii românești și tot răul făcut de ea va fi reparat cu ajutorul PNL și al celor din Opoziție.
În domeniul telecom, toate companiile care au fost îngrijorate până acum, cu privire la măsurile luate prin OUG 114 care le-a blocat activitățile vor putea să stea liniștite și să-și creioneze strategia pentru viitoarea licitație 5G care din prisma articolelor aflate în această Ordonanță toxică nu s-ar fi putut desfășura în acest an și ne bucurăm că am reușit să readucem, cel puțin până în momentul de față, lucrurile în normalitate și vom consfinți acest lucru în Plen.”

 

 

 Cătălin Drulă (deputat USR și președintele Comisiei IT), pentru HotNews.ro: „Comisia IT&C a dat azi raport de respingere pentru OUG 114 („OUG lăcomiei”) cu 7 voturi „pentru” (2 USR, 2 PNL, 1 PMP, 1 UDMR, 1 minorități) și 1 „abținere” (PSD). În același timp am dat raport de respingere și pentru OUG 19/2019 care venea cu modificări față de OUG 114. Cele două merg în pachet. OUG „lăcomiei” are efecte dezastruoase pentru economie – în Comunicații, în industria bancară sau pentru Pilonul 2 – trebuie să parcurgă tot circuitul parlamentar (inclusiv votul în plen) și să fie respinsă definitiv. Presiunea trebuie menținută pentru abrogarea acestei nenorociri.”

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed