Adevărul negru din spatele primirii refugiaţilor sirieni în Germania

În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor sirieni stă totuşi un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul sirienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care sunt deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal.

Un exemplu concret este cel al unui imigrant albanez. Guvernul german a refuzat cererea de azil a lui Albert Kulemani la începutul lunii. Acum albanezul de 36 de ani stă cu lucrurile împachetate şi aşteaptă inevitabilul. ”Autorităţile nu ne spun dinainte. Ne dau 5-10 minute să ne strângem hainele şi nimic mai mult”, a spus albanezul care a ajuns împreună cu soţia sa în Germania în august.

În spatele presupusei primiri a imigranţilor totuşi, stă o politică extrem de dură cu persoanele care nu se califică pentru azil.

În condiţiile în care autorităţile germane sunt copleşite de un nou val de imigranţi din Siria, Berlinul a început să intensifice deportările din taberele special de imigranţi din Balcani, pentru a oferi răgaz guvernului şi pentru a descuraja est-europenii să îşi părăsească ţara din motive economice. Mesajul este simplu: cei care vin în Germania strict pentru a căuta o viaţă mai bună vor fi trimişi imediat înapoi.

De asemenea, primirea imigranţilor care fug de război şi persecuţie este parte din politica Cancelarului Angela Merkel de a-şi ţine poporul de partea ei. În timp ce guvernul se pregăteşte pentru venirea a aproape un milion de refugiaţi anul acesta, politicienii care o susţin pe Merkel se tem că susţinerea publică va scădea când vor apărea provocările economice şi sociale aduse inevitabil de valul masiv de imigranţi.

 

mai multe, pe ZF

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed