Adrian Păduraru, un actor extrem de gelos: Nu știu ce au gândit femeile

Adrian Păduraru din „Declarație de dragoste” a recunoscut că este un bărbat gelos și a vorbit despre ce se întâmplă în viața sa pe plan sentimental. Actorul susține că iubește, este fericit și împlinit!

Întrebat în ce măsură a fost pentru el o problemă, de-a lungul timpului, aspectul fizic într-o relație, actorul a răspuns că se declară o persoană geloasă. 

„Nu știu ce au gândit femeile. Pot doar să bănuiesc. Da, ca toți oamenii, am fost gelos, mi se pare că nimic din ceea ce e omenesc nu ne este străin fiecăruia, așa cum spune dictonul”, a spus el într-un interviu acordat pentru VIVA.

Întrebat când a fost cel mai fericit într-o relație, Adrian Păduraru s-a declarat deja un om împlinit.

„Aș fi avut o viață extrem de searbădă și de liniară dacă într-un interviu aș putea numi cel mai fericit moment în viața mea sentimentală. Am trăit și trăiesc o viață plină în care fericirea coexistă cu mine în fiecare secundă, și nu e vorba doar despre top. Despre ce să vorbesc, despre fericirile aparent mari, fericirile de secundă, despre amănuntele care te pot face fericit, despre marile surprize…

E foarte greu! Fiecare are scala lui în ceea ce privește fericirea, definiția fericirii și momentele de fericire. Sunt un om fericit!”, a adăugat el.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed