Ajuns la 83 de ani, se pare ca miliardarul Ion Țiriac renunță la unele afaceri

După ce a vândut Ţiriac Leasing, grupul Ţiriac vinde şi Ţiriac Operating Lease, divizia de leasing operaţional către Autonom. Dacă punem la socoteală și vânzarea turneului de tenis de la Madrid, ne întrebăm dacă omul de afaceri ajuns la 83 de ani, Ion Țiriac, dorește să se retragă din business.

Autonom și Grupul Țiriac au anunțat încheierea tranzacției prin care Autonom preia Țiriac Operating Lease, un business cu venituri anuale de 19,3 milioane EUR, active în valoare de 48,9 milioane EUR și o flotă de peste 2.600 de mașini. Prin acest pas, Autonom depășește semnificativ pragul de 10.000 de mașini în leasing operațional și își întărește poziția pe piața.

 

Ion Țiriac, look diferit, la 82 de ani! Așa nu a mai fost văzut din tinerețe /FOTO

 

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Autonom, cel mai important jucător independent cu capital românesc de pe piețele de leasing operațional auto și rent-a-car din România, preia controlul asupra Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL), apreciind că această achiziție nu ridică obstacole semnificative în zona concurenței.

„Astăzi marcăm startul unei noi etape de dezvoltare a Autonom Lease, divizia de leasing operațional din cadrul Grupului Autonom. Această tranzacție reprezintă o punte de creștere spre a oferi soluții moderne de mobilitate adaptate nevoilor și contextului, unei baze de clienți extinse. Piața globală de mobilitate se schimbă accelerat și împreună cu echipa Țiriac Operating Lease, ne dorim să valorificăm punctele forte ale fiecărei companii, pentru a le oferi clienților noștri servicii personalizate și flexibile, care să ajute la optimizarea afacerilor într-un context tot mai volatil. Le urăm bun venit în echipa Autonom noilor noștri colegi și avem încredere că procesul de integrare se va derula facil, datorită viziunilor comune.” a spus Dan Ștefan, co-fondator Autonom.

 

Cum ne protejăm în caz de război nuclear? Rolul pastilelor cu iod și pericolul administrării preventive

 

Țiriac Operating Lease (cu denumirea comercială înregistrată Premium Leasing SRL) activează pe piața locală începând din anul 2003, derulând de-a lungul timpului activitatea de leasing operațional și management de flote în cadrul Grupului Țiriac, în peste 4.500 de contracte și respectiv, pentru aproximativ 9.000 de autovehicule.

“După două decenii de evoluție susținută în piața auto de leasing operațional, activitatea Premium Leasing intră într-o nouă eră a serviciilor prin consolidarea echipei Autonom. Identificăm noi oportunități de business și servicii pentru clienții portofoliului nostru. Este o etapă pe care o îmbrațișăm, fără a omite să prezentăm recunoștința echipei noastre față de Grupul Țiriac pentru șansa și încrederea oferită în tot acest răstimp.” a declarat Bogdan Nestor, Director Executiv al Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL).

 Autonom a mai achiziționat, în iulie 2018, divizia de leasing operațional din cadrul Băncii Transilvania, punând totodată bazele unui parteneriat de distribuție prin care clienții băncii pot avea acces la serviciile de mobilitate furnizate de companiile din Grupul Autonom.

Consultanții implicați în realizarea acestei tranzacții au fost RTPR și Taxhouse pentru Autonom, respectiv Filip & Company pentru Grupul Țiriac.

La începutul acestui an, Banca Transilvania și Grupul Țiriac au semnat un acord de achiziționare a companiei Țiriac Leasing. Finalizarea tranzacției este prevăzută în prima parte a acestui an, fiind supusă analizei și aprobării autorității competente.

Totodată, după mai multe tentative sortite eșecului Ion Țiriac și-a dus, în sfârșit, planul la final. A vândut turneul de la Caja Magica americanilor de la IMG, o companie Endeavour. Tranzacția ar urma să fie finalizată în prima parte a anului viitor.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed