ALERGERI: Apar din nou liste cu morți și debili. PSD amenință!

Medicul Nicoleta Disea, de la dispensarul comunei Botoșești Paia din județul Dolj, se plânge de presiunile pe care le-a făcut asupra ei primarul Ion Moraru (PSD) pentru a elibera adeverințe medicale pentru zeci de oameni, pe baza cărora să se ducă la aceștia cu urna mobilă.

 

Disea a povestit pentru G4Media.ro cum, după ce a refuzat să dea curs solicitării primarului PSD deoarece pe listă se aflau persoane decedate, bolnave psihic sau perfect deplasabile, Moraru a înjurat-o și a amenințat-o că o dă afară din comună.

 

Am încercat în repetate rânduri să îl contactăm telefonic pe primarul Ion Moraru, fără succes însă. Telefonul mobil îl avea închis, iar la cel fix a răspuns o persoană care s-a recomandat a fi viceprimarul, susținând că Moraru nu se află în primărie. Aceeași situație am întâlnit-o și când am revenit câteva ore mai târziu: primarul nu era la primărie.

 

Anterior, un coleg jurnalist a reușit însă să-l contacteze pe Ion Moraru, care a confirmat că l-a trimis la dispensar pe contabilul primăriei cu listele respective, dar a susținut că nu existau persoane decedate pe ele. A fost singurul jurnalist care a reușit să vorbească cu primarul din Botoșești Paia. După ce a aflat de ce îl caută presa, și-a închis telefonul mobil, iar la fix a fost de negăsit.

 

Articolul integral pe G4MEDIA

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed