Anunț despre desființarea vizelor pentru America: NU este un context foarte propice pentru abordarea acestei chestiuni

Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii a înregistrat în 2017 ”un punct culminant”, cu evoluţii notabile în domeniul securităţii, economic şi cultural şi contacte la cel mai înalt nivel, a declarat ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, într-un interviu acordat AGERPRES, în cadrul proiectului editorial #CentenarDiplomatic desfăşurat pe parcursul întregului an, cu accent pe relaţiile diplomatice în contextul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.

Ambasadorul român a vorbit despre creşterea record a nivelului schimburilor comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii şi a exemplificat ca proiecte semnificative ce se vor materializa în viitorul apropiat decizia pe care o va lua Exxon cu privire la exploatarea gazului în zona Mării Negre, activitatea Ford, interesul crescut al firmelor americane pentru zona cibernetică şi de IT, dar şi pentru turism, sectorul energetic şi cel agricol.

În ceea ce priveşte includerea României în programul Visa Waiver, George Cristian Maior a spus în interviul acordat prin email că, din păcate, nu este un context politic foarte propice pentru abordarea acestei chestiuni, având în vedere dezbaterile extrem de intense din SUA pe problema migraţiei, dar subiectul rămâne permanent pe agenda misiunii diplomatice române.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed