ARIR și PWN România vor colabora pentru susținerea dezvoltării profesionale a femeilor și creșterea prezenței în Consilii de Administrație

București, 9 ianuarie 2023. ARIR și PWN România se asociază pentru a susține transpunerea Directivei UE/2022 privind participarea femeilor în Consiliile de Administrație ale companiilor listate la bursă, precum și dezvoltarea profesională a viitoarelor candidate. Prin parteneriatul încheiat, cele două asociații își propun organizarea de programe de formare pentru posibilele candidate la CA din rândul membrelor ARIR, cât și extinderea colaborării către alte organizații, instituții naționale și internaționale. Obținerea unei baze de selecție solide și pregătite în perspectiva implementării Directivei este o etapă importantă în asigurarea echilibrului de gen la nivel de conducere.

În 22 noiembrie Parlamentul European a aprobat Directiva privind echilibrul de gen în conducerea companiilor, care odată publicată în Jurnalul Oficial va trebui transpusă de țările membre în termen de 2 ani. Companiile vor trebui să se asigure că se străduiesc să atingă obiectivul de 40% pentru membrii neexecutivi sau 33% pentru toți membrii, până în iunie 2026.

„Ponderea femeilor care ocupă funcții de conducere în companiile listate la Bursa de Valori București a crescut lent în ultimii ani, însă odată cu adoptarea Directivei UE tendința poate fi una mai accentuată în direcția echilibrării balanței. Prin această colaborare ne propunem să oferim noi rute de dezvoltare profesională pentru profesionistele din ARIR. Suntem promotorul conceptului de Investor Relations (IR), care prin prisma atribuțiilor de relaționare cu investitorii au implicare în domeniile financiar, comunicare, juridic și marketing, cu rol strategic în companie.” – Daniela Șerban, președinte și co-fondator ARIR.

„Pentru noi, Directiva privind reprezentarea femeilor în CA a venit ca o confirmare suplimentară a studiilor pe care le-am realizat în acest domeniu și ca argument în plus să intensificăm eforturile de advocacy în acest sens. Suntem foarte bucuroase să avem ARIR ca partener în acest demers, o organizație cu prestigiu, ai cărei membrii au un impact semnificativ la nivelul mediului românesc de business. În această formulă, suntem încrezătoare în schimbarea pe care o putem aduce, atât la nivelul abordării problematicii diversității din structurile de conducere ale companiilor, cât și la nivelul conformației bazinului de membri potențiali pentru Consiliile de Administrație.” – Ileana Botez, președinte PWN România.

Misiunea Professional Women’s Network România împreună cu ARIR este de a promova și susține echilibrul de gen în poziții de conducere, toate acțiunile și programele urmărind rezultate care converg către această țintă. Directiva UE privind prezența femeilor în Consilii de Administrație este un element fundamental în sprijinul eforturilor către echilibru de gen.

Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR):

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor. ARIR a fost fondată în 2018 de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în IR.

Mai multe informații: www.ir-romania.ro

Despre PWN:

PWN România este o asociație non-guvernamentală, non-profit, bazată pe voluntariat, a cărei misiune este sprijinirea ascensiunii femeilor în poziții de leadership în vederea accelerării echilibrului de gen în structurile de conducere. Comunitatea PWN România reunește peste 270 de femei aflate în poziții de management sau antreprenoare în peste 20 de industrii. Înființată în 2011, PWN România este parte a PWN Global, o rețea în care se dezvoltă în ritm alert, depășind peste 3.500 de membre și voluntari în peste 30 de orașe din lume.

Principalii piloni ai PWN România includ un pilon de Mentorat dedicat femeilor la începutul carierei sau in poziții de mid-management, unul de Antreprenoriat, cu programul de educație antreprenorială „Trusele pentru Antreprenoare”, precum şi un pilon denumit „Femei în Consilii de Administrație”, ce a dezvoltat egida Women on Boards Academy programe de training și Mentorat pentru Femei în Consilii de Administrație – programe unice care oferă femeilor de carieră o pregătire structurată pentru accesarea unei poziții în consiliile de administrație. 

Mai multe detalii sunt disponibile pe http://pwnromania.net/, https://www.facebook.com/PWNRomania/ și https://www.linkedin.com/company/pwn-romania/

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed