ATENȚIE! ANAF bate la poarta vecinilor

ANAF-ul a început în aceste zile verificarea veniturilor şi averilor persoanelor fizice. În cazul în care există suspiciuni de venituri nedeclarate, se vor face controale amănunţite în cazurile respective.

 

Probleme trebuie să-şi facă în mod special acele persoane ale căror venituri declarate sunt cu mult mai mici decât cele reale, cu atât mai mult cu cât se află în situaţia în care nu pot aduce justificări pentru diferenţele pe care inspectorii le găsesc.

 

Conform romaniatv.net este vorba, de exemplu, de acei români cu venituri nedeclarate, din chirii sau alte activitati, dar despre care ANAF află din alte surse, neoficiale, cum ar fi vecini sau persoane apropiate.

 

Mai exact, ANAF se concentrează pe aflarea situaţiei fiscale reale a fiecărui român despre care are indicii că ar încălca obligaţiile fiscale care îi revin faţă de statul român. Astfel, inspectorii pot cere informaţii de la terţi, atât din ţară, cât şi din străinătate pentru strângerea de informaţii relevante. Într-un final, inspectorii compară veniturile estimate în cadrul analizei de risc realizată de Fisc şi veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori, pentru aceeaşi perioadă impozabilă.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed