Băsescu: România are nevoie, mai ales acum, de loialitatea noastră, de eficienţa şi responsabilitatea noastră

„România are nevoie, mai ales acum, de loialitatea noastră, de eficienţa şi responsabilitatea noastră, oriunde am fi. România este efortul nostru de a fi împreună în fiecare zi, solidari şi conştienţi de răspunderea pe care o avem faţă de viitor. Să celebrăm împreună Unirea Principatelor şi să reflectăm la semnificaţia acestei zile în care înţelegem că România suntem fiecare dintre noi şi toţi laolaltă”, se arată în mesajul preşedintelui.

 

El subliniază că 24 Ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, în care aniversăm evenimentul fondator al României moderne, „cel prin care am devenit o naţiune unită, demnă şi recunoscută în Europa”.

 

Potrivit şefului statului, prin unirea de la 1859 românii au dovedit puterea solidarităţii lor şi au arătat că pot fi artizanii propriului destin, că sunt capabili să depăşească „orizontul intereselor individuale pentru binele comun”.

 

„Puterea unei naţiuni stă şi în idealurile care o animă. În istorie, am reuşit să depăşim încercările atunci când am fost uniţi, când am avut conştiinţa unui ideal. La 1859 am devenit puternici pentru că am avut un proiect care ne-a adus laolaltă: Unirea. Solidaritatea nu este o idee abstractă, este un exerciţiu a cărui valoare democratică şi mai ales umană trebuie să o redescoperim în faţa provocărilor lumii contemporane şi în faţa obiectivului naţional al modernizării. Este de datoria noastră să continuăm efortul artizanilor Unirii, participând împreună la consolidarea statului de drept şi la modernizarea României. Statul de drept este fundamentul democraţiei. Doar asumând supremaţia legii putem avea garanţia reuşitei noastre ca naţiune, ca cetăţeni ai unei ţări libere şi democratice”, se mai menţionează în mesajul transmis românilor de Traian Băsescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed