Boc: În anii ’90 ar fi costat mult mai puţin exproprierile pentru marile lucrări de infrastructură

Premierul, care a mers pe şantierul şoselei de centură a municipiului Drobeta Turnu Severin împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a spus că lucrările sunt în grafic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Emil Boc a spus că există însă probleme legate de achitarea banilor către persoanele expropriate, precizând că aceasta este o problemă care se regăseşte în cazul tuturor şoselelor de centură şi care ar fi putut fi rezolvată în anii ’90.

„Ne rămâne nouă ca în 2011-2012 să asigurăm din banii rezultaţi din privatizări şi vânzarea CFR Marfă fondurile pentru cofinanţarea proiectelor europene şi pentru a suporta cheltuielile legate de despăgubiri. Sunt cheltuieli foarte mari şi pentru plata utilităţilor, şi pentru plata terenurilor. La nivelul anilor ’90 ne-ar fi costat mult mai puţin dacă făceam atunci exproprierile pentru marile lucrări de infrastructură, probabil că erau la un sfert cheltuielile faţă de acum”, a declarat premierul.

În timp ce coloana oficială se deplasa pe şoseaua de centură, în faţa acesteia au apărut doi cai, moment în care toate maşinile oficialilor au încetinit. Ulterior, premierul Emuil Boc a spus, fiind întrebat de jurnalişti despre acest incident, că după ce şoseaua va fi dată în folosinţă nu vor mai exista probleme de acest gen.

Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Drobeta Turnu Severin au început în vara anului 2008, fiind executate de consorţiul italian Pizzarotti-Tirrena Scavi şi având termen de finalizare 55 de luni. Contractul are o valoare de aproximativ 35,5 de milioane de euro, din care 75 la sută reprezintă finanţare europeană. Lungimea şoselei de centură este de 12 kilometri.

În acelaşi contract, este prevăzută şi reabilitarea DN 6, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova, pe secţiunea Severin-Bahna, durata contractului fiind de 48 de luni.

Premierul Emil Boc declara, în luna august, că în acest an Guvernul îşi propune să finalizeze centurile ocolitoare ale municipiilor Sibiu, Cluj, Turnu Severin şi Lugoj, câţiva kilometri din Autostrada Transilvania şi să continue lucrările la autostrada Cernavodă-Constanţa şi la centura Bucureştiului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed