Brand comunist. Dar mă tratez!

0
Brand comunist. Dar mă tratez!

Lui Cristian “Igu” Vasile i s-a făcut brusc un dor nemaipomenit de sifon. Nu, nu de apă minerală. Ci de sifonul copilăriei, cu gust metalic, pe care îl aducea în fiecare săptămână de la ghereta din spatele blocului. Doar ca ghereta dispăruse. Acela a fost momentul în care webdesignerul în vârstă de 28 de ani – un personaj binecunoscut în online-ul românesc care administrează, printre multe altele, Feeder.ro – un site care ţine evidenţa evenimentelor alternative ce ţin de urban – s-a hotărât să strângă la un loc piesele dispărute din puzzle-ul copilărei sale: de la acadelele Tipi Top, la cacao Maltova, bicicleta Pegas sau bananele învelite în hârtie de ziar de pe dulap. Aşa s-a născut LaTrecut.ro, un blog colectiv cu amintiri din perioada comunistă legate de jucării, dulciuri, locuri, muzică, filme şi orice alt catalizator de amintiri.

Dacă nu altceva, atunci cei 30.000 de vizitatori unici din fiecare lună ai acestui blog care a implinit in martie 3 ani de existenţă demonstrează un lucru care ar trebui să îi pună pe gânduri pe marketerii români: că nostalgia faţă de “cei mai frumoşi ani” şi-a făcut loc şi în rândul tinerilor. Pentru cei pe care revoluţia i-a prins cu cheia încă atârnată la gât, guma Turbo, sucul Brifcor de la aprozar, ciocolata Pitic sau Eugenia sunt amintiri ale unei copilării fericite şi fără griji. Iar la 20 de ani de la revolutie, exponenţii acestei generaţii sunt pentru marketeri poate cea mai ispititoare categorie de public din punct de vedere al cheltuielilor şi potenţialului pe termen lung.

Aşa se face că Brifcor sau Quick Cola încearcă să-şi facă loc pe o piaţă aglomerată, Eugenia se repoziţionează ca biscuite premium iar în rândurile motocicliştilor încep să se înteţească zvonurile conform cărora Mobra, motocicleta românească al carei nume a devenit substantiv comun, urmează să fie relansată.

Dar înainte de toate..

Se poate capitaliza nostalgia?

Că trezesc sentimente şi amintiri e indiscutabil. Însă putem oare vorbi în România de un ataşament al publicului pentru mărcile-simbol moştenite din perioada comunistă, de o preferinţă a lor pentru acestea? “Nu mai mult sau mai puţin decât în alte ţări”crede Ştefan Liuţe, strategy director Grapefruit. “Nu suntem extraordinar de legaţi de brandurile neaoşe. Iar un motiv important pentru asta este că, înainte de 1989, sistemul social şi politic îţi “băga pe gât” totul. Ştia mai bine decât tine şi nu îţi dădea de ales. Cel mai adesea, de fapt, în ultimii ani nu îţi mai dădea deloc, nimic. Şi atunci după revoluţie românul a refulat şi şi-a dorit cu pasiune branduri străine. Iar refularea asta încă nu s-a terminat.”

E adevarat că, imediat dupa tranziţia la capitalism, produsele româneşti care ne-au ţinut companie în anii cenuşii ai totalitarismului au intrat într-un con de umbră. Însă astăzi, după 20 de ani de consum după pofta inimii, brandurile “epocii de aur” au un atu deosebit de important: un nume pe care oricine îl recunoaşte. Ceea ce valorează cât bugetul de marketing al unei multinaţionale pe un cincinal. Asta dacă privim partea plină a paharului.

Căci la fel de adevărat este şi că, în principiu, orice marcă din comunism are câteva tinichele atârnate de coadă. Şi va costa ceva să le dai jos pentru a putea concura cu brandurile mai fresh sau mai occidentale de pe rafturi.

Cât valoreaza deci awareness-ul în cazul acestor branduri? “Notorietatea unui brand, indiferent de ‘istoria’ sa, este deosebit de importantă”, spune Daniel Micu, managing partner al agentiei de marketing Trout&Partners. ”Nu se poate construi un brand puternic fără ea. Valoarea unui brand este direct proporţională, printre alte elemente, cu notorietatea , imaginea, preferinţa şi loialitatea consumatorilor săi.”

 “Notorietatea unui brand, indiferent de ‘istoria’ sa, este deosebit de importantă

Daniel Micu, managing partner al agentiei de marketing Trout&Partners

Însă Ştefan Liuţe crede că notorietatea în sine nu înseamnă mare lucru dacă nu ştii ce să faci cu ea.
“Nu e de ajuns să te ştie lumea, sau să-şi mai aducă aminte încă de tine. Important este ca notorietatea să se transforme într-adevăr în loialitate, tradusă prin cumpărare repetată. Iar transformarea aceasta are loc doar dacă proprietarul brandului ştie, poate şi vrea să facă marketing, în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului. De aceea resuscitarea poate însemna o economie doar dacă este bine făcută, dacă ştie să preia moştenirea respectivului brand şi s-o facă relevantă pentru publicul de acum, să genereze, cu alte cuvinte, interes şi implicare. De la nostalgie la cool, o grămadă de sentimente şi motivaţii pot face asta—important este să fie identificat cel potrivit.”

Un alt motiv pentru care lustruirea unei brand comunist costă este lipsa de personalitate, unilateralitatea. “Peisajul socialist de consum era posac, nevorbăreţ şi anonim. Brandurile nu prea aveau trăsături puternice de personalitate, nici stil sau carismă. Atributele primare, bune şi rele, erau oricum cunoscute de consumatori prin achiziţionarea şi utilizarea respectivelor produse sau servicii. Din aceasta cauza s-au format un set, de obicei restrâns, de atribute secundare de brand: cele abstracte, ne-legate direct de produsul sau serviciul respectiv”, spune Liuţe.

După 20 de ani: cam aceiaşi premianţi

“Din fostele mărci comuniste cele care astăzi s-au transformat în branduri pot fi numarate pe câteva degete”, spune Bogdan Branzaş, CEO & Creative Director Branzaş Designers & Consultants..”Iar cele care au reuşit îşi datorează succesul schimbării strategiei, utilizării atributelor şi valorilor, comunicării cu publicul. Putem aminti aici Ursus, ciocolata Rom, Dero, Ciucaş, Borsec, Timişoareana, Napolact, Farmec, Gerovital, Kandia, îngheţata Napoca. Din păcate lista mărcilor valorizate ca branduri în perioada post 89 este scurtă, potenţialul fiind mult mai mare însă rătăcit pe drum din lipsa de viziune şi strategie. Ca element comun, se poate spune că acele marci care au fost preluate devreme după 89 şi puse pe o cale a dezvoltării către brand sunt cele care au succes azi. La 20 de ani după căderea sistemului unic de piaţă mi se pare dificil de resuscitat o asemenea marcă deoarece percepţiile, gusturile şi preferinţele consumatorilor s-au schimbat radical. Există şi câteva exemple de eşecuri totale sau parţiale: Brifcor, Eugenia, Bucegi…”

Din fostele mărci comuniste cele care astăzi s-au transformat în branduri pot fi numarate pe câteva degete. Iar cele care au reuşit îşi datorează succesul schimbării strategiei, utilizării atributelor şi valorilor, comunicării cu publicul

Bogdan Branzaş, CEO & Creative Director Branzaş Designers & Consultants

Dacă ar fi deci să scoatem în careu mărcile epocii de aur iată deci cum ar arăta ierarhia astăzi, după patru cincinale de capitalism:

Premianţi cu coroniţă: Dacia (după re-împrietenirea cu Renault), Dero (după investiţii de circa 45 de milioane de euro), Rom (după două campanii de rebranding curajoase), Arctic, CEC, Măgura, Borsec, produsele cosmetice Gerovital, Braiconf.

Menţiuni (primesc premiul “măcar au supravieţuit”): Relaxa, Eugenia, Brifcor, Quick Cola, Carpaţi, Guban, Antilopa.

Repetenţi (categoria “poate la următorul comunism”): tenişii de Dragasani, becul de Fieni, Cico, Aro, şi multe, multe altele.

Evoluţia mărcilor comuniste este cât se poate de normală, crede Liuţe. “Brandurile au mers cum a mers şi economia: foarte puţine au fost gestionate bine şi au avut succes, fie prin reinventare, fie prin continuitate. Nu am o statistică, dar cred că mai puţin de un sfert din ceea ce am putea numi “branduri pre-decembriste” au supravieţuit tranziţiei la economia de piaţă şi lipsei de competenţă managerială. Cel mai important factor de succes e competenţa managerială iar aceasta lista ar fi putut fi ceva mai lungă dacă acesta ar fi fost mai prezent şi dacă întreg contextul social şi politic ar fi fost cu adevărat favorabil instaurării economiei de piaţă.

La finalul zilei concluzia e tristă: chiar şi brandurile premiante sunt privite de consumatori ca alternative low cost la produsele occidentale sau chiar faţă de cele româneşti, mai fresh. Cum se face că au ajuns toate colege de raft, îngrămadite, în sectiunea economy?

 “Abordarea aceasta are la bază o prejudecată foarte puternică: aceea că produsele “de dinainte” erau mai ieftine”, explică Liuţe. “Economia socialistă însemna preţuri controlate—în teorie, fiecare îşi putea permite multe, dar în practică rafturile magazinelor erau goale, iar cozile imense pentru cele mai simple mărfuri făceau parte din viaţa de zi cu zi. Cu toate acestea, oamenii au perceput cu totul dramatic liberalizarea economică de la începutul anilor 90, iar preţurile controlate şi mici de altă dată au devenit un reper nostalgic, aproape legendar. Dar există şi branduri care pot vinde produse premium, pentru că asta au făcut dintotdeauna. Gerovital este unul dintre ele.”

Au fost, au murit, acum revin?

Părea ca economia de piaţă le-a răpus. Dar poate că ne-am pripit. Mizand pe nostalgia consumatorilor sau pe mai multa baftă la a doua încercare, o serie de mărci comuniste par a se trezi la viaţă.

Prima a fost Brifcor. Adică Băutura Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc, marcă ce a fost concepută în anii 80 de un chimist din departamentul de cercetare a Institutului de Cercetări Pentru Valorificarea Legumelor şi Fructelor. Cum portocalele erau o raritate în Republica Populara România, acesta a reuşit să substituie concentratul de portocale ce trebuia importat cu un concentrat produs din macerarea a 14 plante, unele dintre ele banale buruieni. Brifcor a fost produs pe întreg teritoriul României până după Revoluţie, când a fost abandonat, în favoarea sucurilor aduse din Occident.
În aprilie 2006 Romaqua Group anunţa relansarea Brifcor, celebra băutură cu gust de portocale, ca public-ţintă fiind vizaţi cumpărătorii nostalgici. Însă în 2008, după trei ani de luptă prin tribunale, instanţa a dat câştig de cauză firmei sucevene Consuc Suceava, care depusese prima cererea de înregistrare a numelui Brifcor la OSIM.
 În portofoliul sucurilor pre-decembriste al Romaqua au rămas totuşi două alte branduri, fiindcă odată cu Brifcor compania a decis să resusciteze şi sucurile Quick Cola şi Lămâiţa.

Cât despre Eugenia, dacă e să fim drepţi, nici nu ne-a părăsit vreodată. “Cea mai ieftină femeie”, după cum o glumă din epoca de aur numea biscuitele naţional, a rămas în patrimoniul companiei Dobrogea Constanţa din anii ‘40 până azi. Însă în 1997 Dobrogea a înregistrat marca şi în 2005 a relansat Eugenia ca produs premium într-o nouă formă. În 2007 a urmat o campanie de rebranding, care sublinia autenticitatea “Eugenia” ca marcă autohtonă şi istoria pe care aceasta o are pe piaţa românească. Spotul campaniei aici.

Zvonurile despre Mobra au apărut din primăvară printre motocicliştii români. Conform acestora, Alf Investment Group are în plan relansarea brandului autohton de motociclete, Mobra, prin deschiderea unei unităţi de producţie în România, unde se vor asambla noile modele. Nu se cunosc încă detalii tehnice însă este de aşteptat ca motocicleta să folosească un propulsor monocilindric de cilindree mică, cel mai probabil de 125cmc, un cadru din oţel şi alte tehnologii convenţionale, pentru a pastra preţul cât mai accesibil. Dacă germanii resuscitează Trabantul atunci de ce n-ar reveni şi Mobra? Noul model Mobra se află într-un stadiu avansat al dezvoltării, acesta urmând a fi prezentat oficial la începutul anului viitor, cel mai probabil la SMAEB.

Noi în anul 2030/ când nu vom mai fi copii

Cum vor arăta brandurile comuniste la orizontul următorilor 20 de ani? Vor renaşte altele din cenuşă? Vor supravieţui cele de acum? Vor face companiile şi investitorii mai mult apel la sentimentul naţional? Sau vom închide definitiv capitolul comunismului?
“E greu de prezis ce naşteri sau căderi ar putea să aibă loc în viitor. Dar mă aştept să mai apară antreprenori care să încerce să se folosească de moştenirea unor branduri de demult”, spune Liuţe. ”Sentimentul naţional însă nu va fi un factor hotărâtor, după cum nu prea e nici prin alte părţi: neforţat de vreun factor perturbator, consumatorul nu va fi niciodată patriot în alegerea brandurilor dacă cele neaoşe nu vor reprezenta nişte afaceri bune: produse sau servicii bune, la preţuri adecvate.”

Daniel Micu se aşteaptă la noi resurecţii – de data asta şi în planul marketingului: Brifcor, Quick Cola sau biscuiţii Tismana. “Depinde foarte mult de cum vor fi manageriate aceste branduri, cât se va investi în marketingul lor. Eu ‘tânjesc’ după Brifcor şi Quick Cola, dar este foarte greu de crezut că vor redeveni branduri de success pentru că vorbim de o competiţie foarte puternică în categoriile respective. De asemenea, brandurile din industria cosmetică ar trebui resuscitate, pentru că ele, pe lângă tradiţie se bucură şi de un alt avantaj competitiv – modul în care sunt realizate, ingredientele folosite.”

Din punctul de vedere al lui Ştefan Liuţe ar mai avea suficientă sevă pentru o nouă rundă de capitalism mărci precum Aro sau Tractorul iar Braiconf şi Guban ar merita o şlefuire la nivel de brand.

Branduri “Aşa da”

Dero
În fiecare secundă se cumpără un pachet de Dero în România. Dero conduce piaţa în volum, căci în prezent unul din trei pachete de detergent cumpărate în România poartă marca Dero. Produsul a luat naştere în 1966 pe platforma fabricii de detergenţi din Ploieşti şi de 43 de ani spală “romaneşte” rufele din aproape toată ţara. A fost preluat de multinaţionala Unilever în 1995 şi astăzi Dero se poziţionează ca un detergent accesibil şi eficient, având cel mai mare număr de consumatori din România (65% dintre gospodării au cumparat cel puţin un pachet de Dero în 2006, conform unui studiu al GFK).

Borsec.
În 1806 este înfiinţată fabrica Borsec de austriecii Zimmethausen şi Eisner iar în 1948, este naţionalizată. În anul 1998, fosta întreprindere de stat “Regina Apelor Minerale Borsec” se transformă în compania privată Romaqua Group S.A. Borsec, acţionarul majoritar fiind societatea Romaqua Holdings cu capital 100% românesc. Este lider pe segmentul apelor îmbuteliate autohtone. Potrivit datelor furnizate de Societatea Naţională a Apelor Minerale, marca Borsec vinde anual circa 230 de milioane de litri, urmată la mare distanţă de “Izvorul Minunilor” şi “Dorna”, cu 130 şi, respectiv, 120 de milioane de litri. În 2006, Borsec a fost recunoscut internaţional primind două titluri remarcabile, cel de Trusted Brand şi cel de Superbrand. Conform Reader’s Digest România, Borsec a fost desemnat, în 2006 şi în 2007, drept câştigator al încrederii publicului la categoria “Apă minerală” conferindu-i-se titlul de Trusted Brand.

Arctic.
Brandul este prezent pe piaţa din România din anul 1968. În 1970, la fabrica de la Găeşti, a fost produs primul frigider iar doi ani mai târziu, în 1972, Arctic realiza primul export în Franţa, intrând astfel pe piaţa internaţională. În 1997 Arctic a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Groupe Societe Generale. Cu ajutorul unei investiţii de 30 de milioane de dolari compania românească a reuşit să lanseze o nouă gamă de aparate frigorifice.
În 2002 fabrica de la Găeşti, a fost cumparată de grupul Arcelik din Turcia, al patrulea producător de electrocasnice din Europa, care a investit în primii trei ani de la preluare alte 25 de milioane de euro în dezvoltarea companiei. În urma acestei extinderi, compania românească obţine o cotă de piaţă de 30% şi devine lider de piaţă.

Murfatlar
În prezent, cele circa 3.000 de hectare pe care se întinde podgoria o califica pentru titlul de cea mai mare plantaţie viticola din România care aparţine unui singur producător şi este deţinătorul a 160 de medalii la concursurile internaţionale. Marca este cunoscută şi dincolo de graniţele ţării: aproximativ 20% din totalul producţiei merge la export. 150.000 de sticle de vin de Murfatlar ies zilnic din depozitele companiei.

Rom Tricolor
Rom este cel mai bine vândut produs din industria de bunuri de larg consum din România, cu o medie de circa 3,3 milioane de batoane de ciocolată vândute pe an. Este produs de Kandia-Excelent, recent cumpărată de liderul mondial al industriei de ciocolată, firma britanică Cadbury. Ciocolata cu rom apărută în 1964 a beneficiat de două campanii îndrazneţe de branding, în 2005 şi 2008, prima având comunismul drept cap de afiş pe Nicolae Ceauşescu şi perioada comunista sub solganul “Senzaţii tari din 1964”.

CEC
Istoria mărcii CEC a început în urmă cu aproape 150 de ani, fiind întemeiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Casa de Economii şi Consemnaţiuni este continuatoarea primei instituţii de credit public din România – Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, înfiinţată în 1864. n anul 1996, CEC devine societate bancară pe acţiuni, statul român fiind acţionar unic, cu un capital social subscris şi varsat integral de 220 miliarde lei. Casa de Economii şi Consemnaţiuni ocupă locul 7 în clasamentul băncilor din România, după active. CEC a obţinut un profit net de 100 de milioane de euro în 2008.

Braiconf
Înfiinţată acum aproape 60 de ani, Braiconf a reuşit să se menţină în topul producatorilor de confecţii uşoare din România. După 1990, cămăşile marca Braiconf, produse la Brăila sunt comercializate în străinatate sub eticheta unor branduri precum Versace, Armani sau Kenzo. Compania, care lucrează în sistem lohn, este listată la categoria I a pieţei Rasdaq, valoarea acesteia fiind estimată la mai mult de 22 de milioane de lei. Societatea este deţinută de banca elveţiană de investiţii Julius Baer, care deţine 20% din acţiuni.

Gerovital
După 120 de ani pe piaţă, compania Farmec a devenit un simbol al produselor cosmetice în România. În 1945, compania avea doar 5 produse în timp ce astăzi portofoliul său numără peste 400. Printre mărcile de notorietate sunt Gerovital, Aslavital, Doina, Triumf şi Nufăr. Prin contribuţia profesorului doctor Ana Aslan, considerată “părintele geriatriei şi gerontologiei”, compania clujeană a devenit, în 1967, primul producător de creme şi emulsii Gerovital, o gamă de produse antirid. Farmec a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 24 de milioane de euro, comparativ cu cele 21.5 milioane de euro din 2007, profitul crescând şi el la 2,3 milioane de euro de la 1,7 milioane în 2007.

Napolact.
La începutul lui 2007, Napolact – deţinut de Friesland – a trecut printr-un proces de rebranding, axat pe reîmprospatarea legăturii cu trecutul. Sub sloganul “Ca odinioară”, Napolact şi-a scos la rampă istoria de 100 de ani, operând schimbări la nivelul ambalajelor şi denumirilor produselor. Astfel au luat naştere iaurturile “Zdravan” şi “Numa’ Bun”, smântâna “Gospodar” şi iaurtul “Uşurel”.

Dar cu ele ce s-a intamplat?!

Antilopa
A fost înfiinţată în 1967 şi este una dintre puţinele mărci de marochinărie care au supravieţuit după revoluţie. În prezent are peste 1000 de angajaţi şi produce peste un milion de perechi de pantofi pe an. Numai 10% dintre acestea sunt însă vândute pe piaţa internă. În trecut, Antilopa era o marca premium, de valoare.

Guban
Guban este unul din exemplele de marcă pentru care consumatorii şi-au exprimat în mod expres preferinţa. La un moment dat fabricantul a încercat să producă sub o altă marcă, numai că experimentul a eşuat, fiind nevoit să se reîntoarcă la vechea denumire. Uzina Chimica Guban a fost înfiinţată la Timişoara de Blaziu Guban şi Andrei Kladori în 1930. În 1952 aceasta a fost predată statului şi redenumită Întreprinderea de Pantofi şi Mase Plastice Victoria Timişoara. Numele Guban s-a păstrat pentru producţia de pantofi care a început în anii ’60.
În 1990 fabrica a fost redenumită Guban SA, iar în prezent are 330 de angajaţi şi din 2004 a reînceput sa producă profit, după cinci ani de pierderi.

Eugenia

Biscuit românesc prin excelenţă, Eugenia a reuşit, încă de la începutul anilor ’60, să-şi câştige un fidel şi larg public consumator care îl asociază astăzi cu copilaria. Biscuitele a rămas în patrimoniul companiei Dobrogea Constanţa din anii ‘40 până azi. În 1997 Dobrogea a înregistrat marca iar în 2005 a relansat Eugenia ca produs premium într-o nouă formă. În 2007 a urmat o campanie de rebranding în 2007 care sublinia autenticitatea “Eugenia” ca brand autohton şi istoria pe care acesta îl are pe piaţa românească.

Brifcor
Brifcor, adica Băutură Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc, este o marcă ce a fost concepută în anii 80 de un chimist din departamentul de cercetare a Institutului de Cercetări Pentru Valorificarea Legumelor şi Fructelor, dintr-un concentrat produs din macerarea a 14 plante, unele din ele banale buruieni. Brifcor a fost produs pe întreg teritoriul României până după Revoluţie când a fost abandonat în favoarea sucurilor aduse din Occident. Vreme de trei ani a fost în portofoliul Romaqua Group, însa în 2008, instanţa a dat câştig de cauză firmei sucevene Consuc Suceava, care depusese prima cererea de înregistrare a numelui la OSIM.

Quick Cola

Quick Cola, băutura răcoritoare carbogazoasă cu aromă de cola a fost şi ea relansată în aprilie 2006, alături de Brifcor, şi se află în portofoliul Romaqua Group, producatoarea apei minerale Borsec şi a sucurilor Giusto. Romaqua Group este deţinută în proporţie de 98% de Romaqua Holdings SA, fosta Comchim Bucureşti, societate specializată în importul şi comercializarea de produse chimice şi farmaceutice. Ambele afaceri sunt controlate de persoane fizice române, principalul acţionar fiind Octavian Creţu.

Carpaţi
Cele mai faimoase ţigări româneşti se mai produc şi astăzi, deşi nu le vedem foarte des în vitrine şi magazine. Din 2005, şi-au schimbat reţeta pentru a se adapta cerinţelor europene în materie de calitate a tutunului, ambalajul şi pretul. Un pachet de ţigări “Carpaţi” costă astăzi 3,9 lei. tot atât cât costau chiar înainte de revoluţie.

Relaxa
Fabrica de la Mizil, cunoscută pe plan mondial pentru saltelele Relaxa, face parte din portofoliul grupului Elvila, controlat de omul de afaceri Viorel Cataramă. Grupul a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 115 milioane de euro, în creştere cu 3% comparativ cu rezultatele din 2007, însă sub estimările care indicau un avans de 7-10%. Din grup fac parte compania Elvila, specializată în comerţul cu produse de mobilier, ţi fabricile de mobilă Elmoberom Beiuş şi Carpatina Băbeni. Reţeaua de magazine Elvila cuprinde 52 de unităţi comerciale atât proprii, cât şi în franciză, dintre care 11 magazine au suprafeţe mai mari de 1.000 de metri pătraţi.

Mobra
Produs minimalist al epocii de aur, a luat fiinţă în anul 1971, odată cu omologarea modelului Mobra 50 la fabrica Tohan din Zărneşti, ce avea deja experienţa producerii motoretelor Carpaţi. Motorul în 2 timpi de 50cmc era produs de întreprinderea Metrom Braşov şi dezvolta 4cp, ce îi asigurau o viteză maximă de 70 km/h. Consumul de numai 2,5l / 100km îi dadea o autonomie impresionantă de 450km. Ultimul model ieşit pe porţile fabricii a fost Mobra Hoinar, producţia acestuia fiind oprită definitiv în 1994 deoarece motorul nu corespundea normelor europene. Conform unor zvonuri, se aşteaptă că un investitor român să relanseze motoreta naţională deschizând o unitate de producţie în România, unde se vor asambla noile modele. Mobra este un adevarat fenomen printre motocicliştii din România, cuvântul mobră devenind un adevărat substantiv comun, fiind deseori folosit cu sensul de motocicletă.

ARO
ARO – adică Auto România – , producător de vehicule off-road din Campulung-Muscel, a început producţia în 1957 şi a realizat 360.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în 110 ţări, înainte de 1989, 90% din producţie fiind exportată.
În septembrie 2003 statul român a vândut, pentru 180.000 USD, 68,7% din ARO companiei americane “Cross Lander”, deţinută de John Perez. În contractul de privatizare erau prevăzute investiţii de 2 milioane de dolari în ARO, dar nici o investiţie nu a avut loc iar echipamentul ARO a fost vândut.

Cico
Prima sticlă de CI-CO se năştea pe la începutul anilor ‘60 în cartierul Militari. Fiindcă cererea era foarte mare s-au mai ridicat alte patru fabrici, în Colentina, Avrig, Gara de Nord şi în municipiul Braşov iar compania a ajuns să producă 12 sortimente sub marca CI-CO. La cateva luni după revolutie, directorul general al fabricii i-a propus presedintelui Coca-Cola din Atlanta o asociere, 10 luni mai târziu un acord fiind semnat. Coca-Cola a preluat una dintre fabricile CI-CO, restul devenind ruină.
Apoi CI-CO a hotărât să îşi vândă partea deţinută în asocierea cu Coca-Cola contra sumei de 8,6 milioane dolari. Fondul Proprietăţii de Stat a cedat catre SIF Muntenia 70% din acţiunile CI-CO, iar SIF Muntenia a vândut, pe 31 martie 1999, 76,46% din acţiunile CI-CO catre trio-ul Grupului Industrial Titan, Pharmatech, Sorin Beraru. Beraru se află azi în Israel.
Azi, sucuri sub marca Ci-Co se mai produc într-o aşa-zisă sectie, în fosta fabrică de la Gara de Nord, şi se mai găsesc sucuri doar într-o sifonărie “ascunsă” prin Hala Obor.

1989-2009, cât de bine trăiam şi cum o ducem acum