Bursa îşi temperează creşterile la jumătatea şedinţei, pe fondul scăderilor de pe pieţele externe

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 0,18%, până la 4.826,47 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,06%, până la 2.780,33 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 0,81%, până la 23.552,22 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 0,40%, ajungând la 9.985,87 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,25%, până la 470,05 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,51%, până la 607,38 puncte.

Bursele europene afişau scăderi moderate în jurul orei 13, trase în jos de acţiunile financiare şi petroliere, pe fondul îngrijorărilor privind situaţia Dubaiului.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate la bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,39%, până la 5.214,40 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,64%, până la 5.649,14 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,85%, până la 3.689,80 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 2,24 milioane lei, şi se scumpeau cu 0,8%, la 1,26 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un avans de 1,83%, la 1,11 lei, pe o lichiditate de 1,43 milioane lei.

Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor Erste Bank (EBS) cobora cu 2,42%, la 117 lei, pe fondul unor tranzacţii de 1,36 milioane lei, în vreme ce titlurile BRD SocGen (BRD) se depreciau cu 0,74%, la 13,40 lei, pe suportul unui rulaj de 336.800 lei.

Schimburile cu acţiuni Dafora Mediaş (DAFR) însumau 86.950 lei, iar titlurile se scumpeau cu 1%, la 0,101 lei, în timp ce acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) câştigau 1,7%, până la 0,0659 lei, pe o lichiditate de 68.800 lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed