Câştiguri de 41 milioane de euro, acordate de Loteria Română în primele patru luni ale anului

Practic, în perioada ianuarie-aprilie din acest an, Loteria Româna a acordat aproximativ 2,28 milioane de premii în valoare totală de peste 40,9 milioane de euro.

 

În decursul lunii aprilie, suma a fost de peste 35,6 milioane lei (circa 8,25 milioane euro), care a mers către cele 475.188 de premii la jocurile automatizate organizate de către Loterie.

 

Astfel, potrivit sursei citate, din totalul lunii aprilie, aproximativ 22,4 milioane lei (5,2 milioane euro) au fost acordaţi pentru 252.758 de câştiguri la jocul Videoloterie, iar peste 8,28 milioane lei (circa 1,9 milioane euro) în cadrul jocului Loto 6/49.

 

La extragerile Noroc organizate în aprilie, s-au înregistrat 1.340 de câştiguri, în valoare totală de peste 970.000 milioane lei (peste 224.000 euro), în timp ce la jocul Joker cele 41.654 de câştiguri s-au contabilizat peste 1,27 milioane lei (mai mult de 294.000 euro).

 

Loteria Română precizează că la jocul Noroc Plus s-au înregistrat 7.731 de câştiguri în valoare totală de peste 209.000 lei (48.000 euro).

 

De asemenea, la jocul Loto 5/40 au fost consemnate 1.180 de câştiguri de peste 420.000 de lei (97.000 euro), iar la Super Noroc s-au înregistrat 5.523 de câştiguri, în valoare totală de 81.000 lei (aproximativ 18.800 euro).

 

Conform Loteriei Române, în cazul jocului Pronosport s-au înregistrat, în aprilie, 98 de câştiguri, de peste 29.000 lei (6.800 euro), în timp ce la Prono_S au fost 52 de premii câştigate, în valoare de peste 15.000 lei (aproximativ 3.600 euro).

 

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte jocul Pariloto, datele Loteriei arată că, în aprilie, au existat 46.717 de câştiguri, în cuantum de aproximativ 1,9 milioane lei (peste 439.000 euro).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed