Ion Țiriac, de la pizza împărțită cu echipa, în cariera sportivă, la o avere de peste 2 miliarde de dolari. Așa se rezumă parcursul spectaculos al fostului sportiv, manager sportiv, actualmente prezență constantă în clasamentele miliardarilor lumii. Românul a oferit, în primul episod al podcastului „Școala Sportivă”, amintiri din perioada când pizza occidentală devenise mâncarea accesibilă a campionilor.
Țiriac (86 de ani) a fost și este un om de afaceri disciplinat și-a făcut norocul cu mâinile lui, așa cum a demonstrat .Însă nu a uitat momentele grele de prin competiții sportive, când banii nu veneau chiar așa ușor. Pe vremea când ducea România în finala Cupei Davis, împreună cu Ilie Năstase, Bjorn Borg sau Adriano Panatta, performanța nu aducea premii de milioane de dolari, cum astăzi se respectă cotațiile, ci cel mult o cină improvizată, într-o cameră de hotel. ”Seara scoteam opt-nouă dolari, cumpăram cinci pizza, eram opt inși, le împărțeam și plecam acasă. Viața pe care am avut-o noi nu există astăzi”, își amintește Țiriac în podcastul sus amintit /
.
Ce avea în farfurie Ion Țiriac înainte de miliarde: ”Cumpăram cinci pizza, eram opt inși, le împărțeam”
Un moment savuros din interviu, Țiriac povestește cum, înaintea unui meci din Cupa Davis, echipa națională rămăsese fără bani. Jucătorii nu primiseră cei 50 de dolari promiși, iar deplasarea devenise o aventură în sine. „Când am jucat Cupa Davis, bani de tren nu ne-au dat. Jucasem și prost săptămâna dinainte, deci nici nu primisem banii. Îi ziceam seara lui Năstase: ‘Scoate și tu ceva pentru cină’. Îmi răspundea: ‘Băi, Țiriac, știi că n-am’. Strângeam ce aveam, de câte pizze e? De cinci. Câți suntem? Doisprezece. Și le împărțeam.”
Astăzi, Ion Țiriac e pe locul 1.688 în clasamentul Forbes al celor mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la 2,1 miliarde de dolari. Deține bănci, avioane, turnee de tenis, colecții auto impresionante și un imperiu construit cu aceeași determinare cu care, odinioară, își împărțea pizza cu colegii de lot. Totuși spune că ”Viața pe care am avut-o noi nu mai există astăzi!” , dând de înțeles un pic de regret în ciuda privațiunilor respectivilor ani, când tenisul nu era un sport de miliarde.
