Ce le răspunde Meleșcanu rușilor

Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu a precizat că Rusia are o anumită poziţie foarte rigidă în ceea ce priveşte relaţiile cu România, unul dintre argumentele folosite de această ţară pentru motivarea atitudinii fiind scutul antirachetă de la Deveselu.

 

„Din punctul meu de vedere, evident, Rusia este una din marile puteri care există în lume, mai ales din punct de vedere militar şi politic, însă, aşa cum se spune, dacă vrei să dansezi tango, e nevoie de doi parteneri. Există din partea Uniunii Europene această deschidere (…) dar asta nu înseamnă că noi putem să achiesăm la orice îşi doreşte până la urmă Federaţia Rusă – lucruri pe care nu le înţelegem totdeauna şi nu le discernem foarte bine”, a spus ministrul.

 

El a adăugat că România este interesată de „o relaţie bazată pe realism şi predictibilitate” cu Federaţia Rusă şi, în general, „relaţii bilaterale mai bune” cu acest stat.  „E nevoie ca aceste relaţii să fie bazate pe o recunoaştere reciprocă a intereselor pe care le avem, pe respectarea normelor şi principiilor dreptului internaţional şi mai ales pe interesul comun”, a evidenţiat el. Meleşcanu a afirmat că „Rusia are o anumită poziţie foarte rigidă în ceea ce priveşte relaţiile cu România”, în contextul apartenenţei ţării noastre la Uniunea Europeană şi la NATO, „unul din argumentele foarte des răspândite fiind cel al existenţei instalaţiei de la Deveselu în România”.  El a explicat că instalaţia de la Deveselu este pur defensivă.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed