Ce-şi doresc oamenii de afaceri în 2010: menţinerea cotei unice şi TVA-ului, eliminarea forfetarului (VIDEO)

Cea mai importantă veste, pentru mediul de afaceri, este faptul că vom avea, în sfârşit, un guvern cu puteri depline. Absenţa acestuia blocat o parte din plăţile către mediul privat, dar şi anumite decizii ce ar fi adus contracte suplimentare.

Potrivit oamenilor de afaceri chestionaţi de The Money Channel, una dintre principalele solicitări la adresa noului guvern o reprezintă eliminarea impozitului forfetar. Introducerea acestuia a dus, în acest an, la închiderea a 130.000 de firme, de aproape 11 ori mai mult decât în 2008.

Dizolvările voluntare au crescut şi ele de patru ori, iar radierile voluntare o dată şi jumătate. Şansele ca această decizie să fie pusă pusă în practică sunt însă destul de reduse. Premierul desemnat Emil Boc a declarat că impozitul nu va fi eliminat, ci va fi restrânsă aria de aplicare, în genul restaurantelor. Tot de natură fiscală sunt şi celelalte aşteptări pe care oamenii de afaceri le au de la noul guvern. Cei mai mulţi speră ca impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată să rămână neschimbate. Unii vor chiar mai mult, o reducere a taxelor, pentru a stimula investiţiile.

Dinu Patriciu consideră că o cotă unică de 10% şi TVA de 15% ar implusiona relansarea economică. Oamenii de afaceri speră, pe de altă parte, în deblocarea contractelor de infrastructură şi relansarea agriculturii, acolo unde business-ul are un potenţial foarte mare de dezvoltare

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed