Cel mai mare venit al unui medic: 165.000 € în 2008

Potrivit statisticii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, cel de-al doilea medic din acest top a înregistrat un venit net anual de 151.000 de euro. “Dacă vorbim despre medicii specialişti, de exemplu pentru cabinetele de obstetrică-ginecologie, veniturile sunt mari, mai ales dacă fac şi fertilizare in vitro. Chiar dacă aceste venituri par substanţiale, ele sunt cu mult sub media europeană, unde un medic specialist câştigă între 250.000 şi 300.000 de euro pe an”, a declarat pentru Business Standard Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Majoritatea cabinetelor individuale sunt deţinute de medicii de familie, care, potrivit lui Astărăstoaie, au înregistrat anul trecut un venit mediu lunar de 1.800 lei pe lună.

Conform datelor transmise Business Standard de Direcţia de Finanţe a Municipiului Bucureşti, primele zece cele mai profitabile cabinete medicale individuale au realizat anul trecut venituri nete însumate de peste un milion de euro. Majoritatea cabinetelor medicale individuale sunt cele ale medicilor de familie, dar cele mai profitabile sunt cele deschise de chirurgi şi ginecologi. Cele care au specializări de nişă, precum chirurgia estetică, sunt dintre cele mai rentabile. Nu numai în Bucureşti un cabinet individual poate aduce 10.000 de euro pe lună. Chiar în oraşele mici, un cabinet medical specializat în ginecologie poate aduce până la 10.000 de euro pe lună, mai ales că în asemenea oraşe pacienţii nu au decât una sau două opţiuni.

“Chirurgia plastică, oftalmologia, chiar dermatologia pot aduce venituri asemănătoare. Ginecologia nu este chiar aşa de profitabilă, pentru că cei mai mulţi bani în acest domeniu vin nu din zona de consultaţii, ci de la naşteri”, apreciază Robert Şerban, director general Gral Medical. Potrivit acestuia, în străinătate s-a depăşit acest nivel de organizare a businessurilor medicale, a medicului singur cu un asistent, fiind înlocuite cu adevărate miniclinici.

În România, deficitul de medici specialişti este de peste 20%, respectiv 2.117 persoane. La acest moment, numărul medicilor specialişti din ţară se apropie de 10.200. Sistemul sanitar de stat este profund subfinanţat, sănătatea având alocate 3% din PIB, în condiţiile în care în Uniunea Europeană media este de 8% din PIB. În România, numărul medicilor la 100.000 de locuitori este de 192,06, în timp ce în UE este de 322,38, al medicilor specialişti este de 46,90, în timp ce în UE este de 106,28, al chirurgilor de numai 19,08 comparativ cu 39,32, al ginecologilor de 9,31, faţă de 13,53 în UE. La noi sunt 10,04 medici pediatri la 100.000 de locuitori, în condiţiile în care în UE sunt 14,15. De asemenea, numărul medicilor de familie este de 68,73, în timp ce în UE este de 96,71. Peste 6.300 de medici au plecat din România în ultimii trei ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed