Cel mai sumbru scenariu pentru România: Vom ajunge o țară unde președintele decide tot

Aceasta este de părere că România riscă să ajungă în situația Ungariei sau a altor țări unde un singur partid și președintele decid totul.

Totodată, Pippidi arată că președintele Iohannis, prin decizia de a exclude din start PSD-ul de la guvernare, naște un precedent periculos, care face inutilă organizare de alegeri libere.

”Cînd îl aud pe Klaus Iohannis folosindu-şi platforma prezidenţială, menită de Constituţie ca o instituţie a medierii, atacînd repetat un partid politic, îmi spun că deja s-a trecut pragul, a început o veritabilă destrămare a democraţiei româneşti, atîta cîtă mai e, la calitatea la care a ajuns, adică foarte proastă. De ce se ţin alegeri nu e clar, pentru că ai un preşedinte şef al forţelor armate şi de securitate care spune la toate orele că nu va permite PSD să guverneze, cum de fapt nu i-a permis din 2016. Alegerile au sens doar cînd există libertatea alegerii şi e garantat că acela care cîştigă chiar poate guverna.

Or, e invers, partidul care contestă clasa politică, USR-PLUS, ştim deja că există doar ca să strîngă voturile alienate de clasa politică şi să le aducă înapoi la matcă, iar partidul cu baza de masă cea mai largă e exclus dinainte şi să zică mersi dacă nu va fi desfiinţat, mai ales dacă zguduie barca cu moţiunea lor de cenzură. (…)

Dragii mei, aveţi grijă să nu rămâneţi cu un singur partid care să controleze şi resursele materiale, şi pe cele ale justiţiei şi siguranţei naţionale, ca în Ungaria.”, scrie Alina Mungiu Pippidi, informează Adevarul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed