În perioada 1929-1940 au fost transferate în Parcul Etnografic următoarele construcţii: Casa din Vidra (1929), o stână din Poiana Sibiului împreună cu ciobanul şi 75 de oi (1930), Troiţa din Lupşa (1931), Gospodăria din Telciu (1932) – donaţia locuitorilor comunei Telciu şi Șura maghiară din Stana (1936). De asemenea, a fost deschis restaurantul muzeului, Gaudeamus, care oferea vizitatorilor Parcului Etnografic produse tradiționale din Transilvania.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a construcțiilor din Parcul Etnografic au fost distruse. La întoarcerea la Cluj, în 1945, dintre unităţile transferate în cadrul Parcului Naţional se mai păstrau doar casa moţului văsar din Vidra, comuna Avram Iancu, şi restaurantul muzeului, Gaudeamus.

În 1956, Teodor Onișor și Valer Butură au restructurat planul tematic al parcului, stabilind criteriile științifice pe baza cărora urmau să fie transferate construcțiile în Parcul Etnografic, precum și zonarea etnografică a Transilvaniei. Au fost proiectate, cu această ocazie, patru sectoare tematice: un sector cu tipuri zonale de gospodării şi cu monumente de arhitectură, un altul cu instalaţii şi ateliere ţărăneşti, un sector etnobotanic, cu culturi tradiţionale şi construcţii aferente din hotarul satului şi un sector etnozoologic, cu construcţii pastorale şi animale de rasă locală.

Cetățuia (în maghiară Fellegvár) este o fortificație construită in perioada Habsburgică în vârful dealului cu același nume din Cluj-Napoca, în cartierul Gruia.

Cetățuia a fost clădită între anii 1715 și 1735 cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn și era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de pamânt. Porțile de acces dinspre vest și sud nu mai există, au mai rămas în picioare doar cele din sud-est si nord. Deasupra porților și în interiorul incintei se aflau diferite clădiri care adăposteau spații administrative, o garnizoană și un depozit de armament.

Fortificația a fost ridicată cu scopul principal de a asigura controlul asupra orașului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, dar a fost folosită de multe ori și ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluției de la 1848. Aici a fost întemnițat și executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluției.

Din vechea cetățuie a mai rămas puțin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Parașutiștilor. Întregul ansamblu a fost profund afectat de alunecările de teren din zonă.

Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălțată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comuniști în anii 50. Crucea inițială a fost ridicată în memoria celor întemnițați aici.

Satul Chidea se află aproape de izvoarele Pârâului Chidea (ce se varsă, după 6 km, în dreptul localității Ciumăfaia în Valea Borșei si are un bazin hidrografic de 12 km²). În Chidea se pătrunde dinspre Ciumăfaia pe un drum pietruit în dreptul kilometrului 17 al șoselei Răscruci – Hida, care urmează malul acestui pârâu. Distanța de la șosea până în sat este de 2,5 km.

Satul este ferit de curenții de aer care urmează valea Borșei, fapt ce favorizează cultura pomilor fructiferi, în care locuitorii, în marea lor majoritate de etnie maghiară, sunt renumiți. Satul este înconjurat de culmile Dealului Chidea (539 m), de vârfurile Gapos-Dâmb (551 m) – spre S și Benetea (575 m) – spre E și NE. Are o desfășurare atât pe firul pârâului cât și pe coasta nordică a dealului, avand două ulițe principale care se desfac din șoseaua ce intră în sat dinspre Ciumăfaia și se reunesc la capătul nord-estic al satului. Culmile din jur sunt bogat împădurite, dând satului un aspect de stațiune balneo-climaterică.

La 30 de km de orașul Cluj, într-o zonă cu dune de nisip, din nordul dealurilor Siloşului, în imediata apropiere a comunei Aghireşu, se află un lac ce atrage prin culoare apei sale: Laguna Albastră. Lacul s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparţinea de Exploatarea Minei Aghireşu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane, dar şi prin reţinerea apei provenite din precipitaţii. De jur împrejurul lacului a crescut stufăriș, iar pereții de nisip și pietre calcaroase gălbui, s-au erodat în timp, dând locului o frumusețe aparte.

Cheile Turenilor

Istoria satului Sâncraiu începe de demult, în anul 1288 când a fost atestat documentar pentru prima dată. La mijlocul secolului al XX-lea satul s-a unit cu un alt sat denumit Senkral, aflat pe cealaltă parte a râului. Astfel a luat naștere Sâncraiul de astăzi, cunoscut pentru frumusețea locurilor, încărcate de tradiții și obiceiuri, pentru pensiunile care și-au păstrat farmecul caselor de odinioară, dar și pentru numeroșii meșteșugari (dulgheri, fierari, tâmplari, zidari, cojocari) din zonă. În sat mai funcționează și astăzi treisprezece ateliere de tâmplărie.

Localitatea a primit denumirea de sat european pentru felul în care a ştiut să-și valorifice tradițiile, dar și pentru proiectele de salubrizare și infrastructură. Sătenii au format o rețea agroturistică coordonată de agenția de turism Davincze Tours.

Cascada Răchițele numită și Vălul Miresei este situată pe Valea Stanciului, în arealul localității Răchițele din comuna Mărgău, județul Cluj.

Este una dintre cele mai frumoase cascade din România. Căderea de apă este de peste 30 de metri. Pe timp de iarnă peretele stâncos îngheață, fiind un excelent loc de escaladă pe gheață pentru cei pasionați de acest sport.

O legendă veche amintește că numele cascadei vine de la faptul că demult o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte din zona unde este cascada, iar voalul ei a rămas agățat pe stânci. Acolo, nuntașii s-au oprit și au început să plângă, astfel formându-se cascada. În realitate, numele s-ar putea atribui formei cascadei care seamăna cu un voal. (sursa)

Cascada Răchiţele este situată în versantul estic al masivului Vlădeasa, pe Valea Seacă, afluent al pârâului Răchiţele.

Se află la o altitudine de 1000 m şi are o înălţime de 30 m şi 2 trepte. La baza treptei de sus există o marmită adâncă cu diametrul de 10 m, care asigură o dispersie a apei, care seamănă cu un voal. De aici provine numele de Vălul Miresei.

Grădina Botanică