Chimcomplex a câștigat majoritatea activelor Oltchim

„Am crezut şi cred, cu tărie, în proiectul nostru şi în potenţialul activelor achiziționate, pentru care muncim de peste patru ani. Am parcurs două faze importante ale proiectului – documentarea și contractarea – și mai avem cel puţin două etape – închiderea tranzacţiei și dezvoltarea platformei industriale. Demersul nostru are la bază o decizie foarte serioasă de business, un plan bine structurat, pe care le-aş rezuma în: relevanță regională și dezvoltare. Viitoarea Companie Română de Chimie va fi exemplul unui proiect care va angrena multe companii şi va contribui pe termen lung la relansarea chimiei româneşti”, a afirmat Virgiliu Băncilă, președintele CA Chimcomplex.

 

 

Compania Română de Chimie va fi un exemplu de succes pentru relansarea industrială a României, crede acesta.

 

„Salut şi mulţumesc încă o dată tuturor celor implicaţi în proces, începând cu Adunarea Generală a Creditorilor, organizatorii competiţiei pentru că au înţeles nevoia dezvoltării capitalului autohton și lansării unui brand românesc ce va căpăta gloria industrială a companiilor de odinioară, salut mediul de afaceri pentru că ne-a fost alături, ne-a susţinut necondiţionat şi vreau să asigur toţi angajaţii că, din punct de vedere profesional, suntem deschişi către cei care îşi doresc să crească, să exceleze şi să aducă aporturi pozitive în viitorul proiect al Companiei Române de Chimie. În plus, mulţumesc mediului universitar de profil ce a înţeles, a îmbrăţişat şi a promovat proiectul nostru”, a ținut să declare Virgiliu Băncilă.

 

 

Totodată, el crede că prin decizia Adunării Generale a Creditorilor se intră într-o nouă etapă: cea a construcţiei industriale de succes.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed