După ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, atenția s-a mutat asupra politicianului și asupra familiei sale. Odată cu ascensiunea sa în prim-planul politicii românești, mulți se întreabă- cine este femeia care îi este alături de ani buni?
Cine este femeia din spatele lui Eugen Tomac? Diana Postică, avocat de profesie și diplomat la Bruxelles
Soția premierului desemnat se numește Diana Postică, este născută la Bender, în Republica Moldova, însă este și cetățean al României și activează de mai mulți ani în structurile statului român. Avocat de profesie, Diana Postică a lucrat în trecut în administrația publică, colaborând cu personalități importante ale zonei politice. A activat în cadrul cabinetului fostului primar al Capitalei, Adrian Videanu, și la biroul fostei președinte a Camerei Deputaților, Roberta Anastase. De-a lungul timpului, a fost implicată și în proiecte dedicate românilor din afara granițelor, activând în organizații și instituții care au sprijinit comunitățile românești din diaspora.
În anul 2021, Diana Postică a făcut parte din consiliul de administrație al uneia dintre cele mai importante companii din domeniul energiei. Un an mai târziu, aceasta a ales un nou drum profesional și a intrat în diplomație. Astăzi ocupă funcția de viceconsul în cadrul Ambasadei României din Bruxelles.
Averea familiei Tomac. Casă și apartament în Belgia
Potrivit ultimei declarații de avere depuse în anul 2024, familia Tomac nu se plânge că lucrurile merg bine pe lefuri de la stat. Politicianul și soția sa au imobile și terenuri în România, cât și în Belgia. Printre proprietățile declarate se numără două terenuri cumpărate în ultimii ani-unul de aproximativ 1.300 de metri pătrați în județul Constanța și un altul de aproape 3.900 de metri pătrați în județul Neamț.






