Cod Rutier 2021. Care este, de fapt, amenda în cazul în care circuli cu permisul expirat

Cod Rutier 2021. Dacă a permisul expirat, cel mai bine te duci să în reînnoiești, în caz contrar, te-ai putea trezi cu o amendă destul de mărișoară.

Unii șoferi nu își verifică actele de identitate la timp. Fie că este vorba despre buletin sau de permis de conducere, nu tot timpul ținem evidența sau știm când a venit momentul să îl schimbăm. Totuși, amenda este una destul de mare, așa că poate ne gândim de două ori înainte de a ne urca la volan data viitoare.

Codul Rutier arată că circulația pe drumurile publice cu permisul expirat este o contravenție, deci, în consecință, se sancționează cu amendă prevazută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte savarsite de persoane fizice.

Mai exact, pe lângă amendă, șoferii vor pierde și câteva munte de pe permisul de conducere, așa că cea mai bună soluție este să verificăm documentele îniante de a pleca la drum.

Cod Rutier 2021. Care este amenda în cazul în care circuli cu permisul expirat

Astfel, potrivit sursei citate, pentru clasa a III-a de amenzi se va penaliza cu de la 6 la 8 puncte-amenda.

În cazul în care șoferul va fi penalizat cu 6 puncte de penalizare, acesta va încasa o amendă de 870 de lei pentru permisul expirat, adică 435 lei dacă o plătește în 15 zile lucrătoare.

Dacă șoferul este penalizat cu 8 puncte, acesta va încasa o amendă de 1.160 lei, adică 580 de lei în 15 zile lucrătoare.

De asemenea, șoferii mai trebuie să știe că în contextul pandemiei de coronavirus, în anul 2020, valoarea punctului de amendă pentru sancţiunile rutiere a a fost plafonat la 145 de lei.

În ceea ce privește clasele de amendă, Codul Rutier prevede cinci clase de amndă, dintre care, primele patru se aplică persoanelor fizice, în timp ce ultima se aplică doar persoanelor juridice:

  • clasa I: 2 sau 3 puncte amendă – 290 sau 435 de lei;
  • clasa a II-a: 4 sau 5 puncte amendă – 580 sau 725 de lei;
  • clasa a III-a: de la 7 la 8 puncte amendă – suma începând cu 870 până 1.160 de lei;
  • clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte amendă – contravaloarea de la 1.305 până la 2.900 de lei;
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte amendă – de la 3.045 la 14.500 de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed